Ce-i trece românului prin cap?

Colegiul de Sociologie „Max Weber“ din Cluj a făcut publice datele unui sondaj de opinie care relevă faptul că o treime dintre concetăţenii noştri sunt bântuiţi de demonii conspiraţionismului. Cotidianul de marţi, 6 februarie a dezvoltat tema într-un articol despre conspiraţionismul autohton, identificând trei mari gărgăriţe din mintea românilor. Două dintre ele sunt contemporane: securiştii care dirijează societatea românească după '89 şi conspiraţia arbitrajului internaţional împotriva sportului mioritic.
Însă prima şi cea mai importantă, masonii şi evreii care conduc lumea şi, implicit, tărâmul mioritic are rădăcini mult mai puternice. "Marele" Eminescu o dădea şi el cu evreimea monstruoasă, atacând cu fervoare israeliţii care nu se integrează. Ucenicul său mărturisit, Nae Ionescu, a făcut şi el apologia imposibilităţii mântuirii evreimii din pricina culpei cumplite din anul 1 al creştinismului. Această bazaconie ajunsă sub clopul ciobanului mioritic, însă, colcăie prin tot felul de alte cotloane, care se hrănesc dintr-o uriaşă năzbâtie paradisiacă.
După ce Iosif Constantin Drăgan a regurgitat în „Noi, tracii” o mare parte din tezele traciste ale lui Nicolae Densuşianu din „Dacia preistorică”, grupurile de dacişti protocronişti s-au reactivat după 1989 atât în plan editorial sau publicistic cât mai ales în spaţiul virtual. La început au fost „succesele de piaţă” ale cărţilor lui Pavel Coruţ unde bântuie bubulii, Octogoane şi alte parascovenii. Apoi a urmat avalanşa de paraliteratură pe această temă şi aşa se face că există astăzi o duzină de edituri (precum „Miracol”, „Obiectiv” „Orfeu 2000”, „Saeculum IO”, „Cuget Românesc sau Fundaţia Artelor Dor) care proliferează idei din haznaua fundamentalismului protocronist
Mai nou a început o invazie a Internetului de către grupuri şi grupuscule aiurea cum este asociaţia „Dacia Renăscută” din Statel Unite care publică revista „Dacia Magazin” (disponibilă pe Internet la http://www.dacia.org/html/dacia_magazin.html) sau Andrei Vartic din Republica Molodova care publică revista Dava Internaţional (disponibilă pe Internet la http://www.iatp.md/dava/).
Unii dintre români cred că noi suntem poporul ales, iar nu evreii, care numai ne-au furat locul din ordinea cosmică. Exemplar pentru o astfel de bozgoană a gândirii avem în carea lui Tudor Diaconu, publicată în seria Scrierea secretă de la Editura Obiectiv, Craiova. Aici, într-un talmeş-balmeş de numerologie primitivă şi fantasmagorii hermeneutice, interpretul „codului get”, ascuns în toate marile sintagme ale culturii universale, ajunge la nişte concluzii mirobolante.
Corabia lui Noe a oprit pe Rarău, româna este limba zeilor, Abel este un get din Argeş, iar Isus Christos este din... Vâlcea! Pace Ţuţea, care zicea că Isus Christos nu s-a născut la Mizil.
Pentru aceşti dacişti moderni şi aberanţi istoria planetei a început la Mitoc, artefactele neolitice descoperite în această zonă fiind nici mai mult nici mai puţin decât primele forme de o revoluţie geometrică a le gândirii omeneşti - pentru curioşi e interesant site-ul http://old.ournet.md/~ancient/Geometrical_revolution/geometrical_revolution.html.
Aşa se face că tot felul de cioburi şi fragmentele de olărit devin probe „autentice” pentru reinventarea istoriei planetare, unde poporul român joacă, evident, un rol fundamental, central şi indubitabil.
Există un Andrei Vartic, maestru de ceremonii pentru această re-inventare de sine a autohtoniştilor. Revista lui, Dava Internaţional (disponibil pe site-ul http://www.iatp.md/dava/) dezvoltă aceste teorii conform cărora omul paleolitic „carpatin” este descoperitorul alfabetului „unghiular”, un fel de „homo geometricus” primitic, care îşi transmitea informaţiile pe oale şi statuete cu valoare matematico-filosofică. Printre argumentele „forte” ale autohtonismului pelasgo-geto-dac se numără acela al existenţei unei limbi primordiale, limba „adamică”, limbă care ar fi fost vorbită de strămoşii românilor. „Citirea” acestei limbi generează majoritatea explicaţilor „paradisiace”. Dintre acestea unele frizează ridicolul, cum ar fi aceea că Adamclisi se traduce prin „pământul lui Adam”, deci Adam a locuit cândva în România (Diaconu, Scrierea... II, 55) sau aceea că Eden vine din cuvântul primar al raiului „păstorilor din Carpaţi”, cuvântul aparţinând categoriei adverbelor de loc „inde” egal „de acolo”.
Alţii, şi mai puşi pe conspiraţii, cum este Paul Lazăr Tonciulescu susţine că România este „paradisul” omenirii (P. L Tonciulescu, Ramania, paradisul regăsit, Obiectiv, 2004) pentru că numele vine de la Ramania, de la casta supremă din cultura vedică. Pentru unii Dacia este ţara zeilor, (Nicolae Miulescu şi Tudor Diaconu, Dacia – Ţara zeilor, Craiova, Orizont) pentru că ea poate fi identificată cu Da. ksa din scrierile sanscrite. Da ksa, ni se spune este “conducătorul zeilor Genezei” vechilor indieni, prin urmare geneza întregii omeniri s-ar fi produs. Fiii lui Da ksa sunt, evident, dacii, iar ei sunt predestinaţi să stăpânească întreg pământul. Miulescu asociază cuvantul sanscrit « Moksa » şi Zalmoxis din tradiţia getică, interpretarea care ni se propune fiind: “Zal - ochi de lanţ, Moksa- tara lui Mo!” (Dacia... op. cit.). Aceeaşi argumentaţie se foloseşte atunci când în Mahabharata apare cuvântul Sarabha, acesta fiind legat de numele Basarabilor, Ba-saraba.
Printre promotorii arianismului dac se numără figuri ca preotul Dumitru Bălaşa sau Petre Morar care amalgamează edenismul tracist cu mesianismul de factură religioasă, tipic ortodoxistă. Dacă Bălaşa realizează conexiuni între Hristos şi Zalmoxis şi Petre Morar (în volumul “Dacia Ariană. Leagănul limbii evanghelice”) face afirmaţii de genul “Ioan Botezătorul, Andrei, Simion, Maria, Marta” erau “romîni palestinieni din jurul Mântuitorului” (cf. http://www.petremorar.com/), atunci când dacismul se întâlneşte cu fundamentalismul religios, această împreunare devine fenomen social.Încă din 1991 gruparea „Noul Ierusalim”, constituită în jurul artiştilor Zidaru (cf. http://www.noul-ierusalim.ro/) lansa ideea că Noul Ierusalim se situează undeva pe la Glodeni, Pucioasa. Mesajele profetice, care au continuat, reafirmă România este “Ierusalimul gloriei” că se va “numi Ierusalimul cel Nou”. Mitologiile paradisiace autohtoniste conţin un ingredient mesianic care nu trebuie ignorat. Edenismul mesianic românesc afirmă că România este „pământul ales” (“Mi-am ales în România petecuţul de pământ care s-a ivit prima dată din apă, atunci când am făcut cerul şi pământul, şi acest petecuţ l-am numit grădiniţa cuvântului Meu… Iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ”. (extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 3 august 1997, disponibil pe Internet la http://www.noul-ierusalim.ro/). Acest profetism de tip “România egal Noul Ierusalim” nu este asociat doar cu primitivism autohtonist - familia Zidaru adoptând o vestimentaţie “ţărănească”, ce reproduce vestimentaţia “traco-dacă” –, ci şi cu un profetism segregator, cu tonuri apocaliptice. Întoarcerea la Grădina Edenului despre care vorbeşte “fenomenul” Pucioasa este posibilă doar printr-o purificare spirituală, printr-o criză de natură apocaliptică. Bucureştiul, care este chiar Noul Ierusalim despre care vorbeşte Apocalipsa după Ioan, unde Casa Poporului reprezintă însuşi noul Templu (conform prevestiri ale lui Sundar Singh, pentru care România are o misiune dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanităţi Cf. http://www.j-lorber.com/Romania/profetii/Sundar/sundar.html), devine epicentrul umanităţii. Bucureştiul va fi considerat de “toate neamurile” centrul spiritual al omenirii, iar, după un cataclism planetar “România va ajunge si va rămâne o paradisiacă grădina a binecuvântarii divine”. Oamenii vor trăi fericiţi în acest “Nou Canaan”, România urmând a ajunge una dintre cele mai prospere şi îmbelsugate ţări de pe lume, iar locuitorii acestui spaţiu paradisiac vor fi perfecţi spiritual şi armonioşi fizic. Combinaţia dintre arianismul tracist, limbajul pseudo-ştiinţific şi mesianismul apocaliptic sunt doar câteva din manifestările acestor noi mitologii paradisiace autohtoniste.
Un gen de explicaţii este acela al marilor parascovenii etimologice. Pentru aceşti conspiraţionişti de dâmboviţa, Paradisul, ale cărui rădăcini etimologice pot fi găsite în persanul „pairidzaeze”, însemnând “loc îngrădit, grădină, spaţiu plăcut”, şi era amplasat de textele ebraice la est de Eden, într-un ţinut udat de patru fluvii (cf. Geneza, 2, 9-14) trebuie re-citit. Aplicarea unei lupe sparte asupra textului din Vechiul Testament produce un rezultat “extraordinar”: Paradisul era situat la nord de Dunăre, iar, par consequence, România este “centrul spiritual al lumii”.
Explicaţiile fantasmatice sunt fie acelea că Dunărea avea patru braţe în vechime, fie că cele patru râuri edenice sunt chiar cele patru râuri ale României Mari, concluzia este întotdeauna aceeaşi. Paradisul, chiar şi cel al summerienilor, este actualul Ardeal, care trebuie citit “HAR-DEAL”, într-o etimologie fantasmatică ce s-ar reproduce prin “Grădina Domnului”, adică Raiul pe pământ (Eugen Delcea, Secretele Terrei, Istoria începe în Carpaţi, vol. II, p. 117).
Şi argumentele conform cărora “sumerienii au migrat din Munţii Apuseni” ţin de o evidenţă ce izvorăşte dintr-o etimologie pseudo-ştiinţifică: zeul Shamash este de fapt Someşul, Krishna este Crişul, iar Mureşul este anagrama “desăvârşită” a lui Sumer. De aici până la concluzii de genul “Platon, Socrate, Aristotel, Ahile, Alexandru Macedon, Traian etc. vorbeau limba traco-dacă” (Delcea, 41), sau acelea care identifică în întreaga bază de nume proprii a Culturii Veda este formată din substantive comune, adjective şi verbe din limba română contemporană, deci nu a putu fi creată decât în spaţiul carpato-dunărean (Petre Morar, “Noi nu sîntem latini sau latinii sunt noi”, disponibil pe Internet la http://www.petremorar.com/). Apa este apă în sanscrită, iad este zeul tenebrelor, Tara este totuna cu ţara, iar “bhago” înseamnă a băga în sensul de plăcere sexuală. Pentru edeniştii traco-arieni chiar şi zeii mayaşilor veneau tot din Carpaţi, Avalon nu este altceva decât ţinutul merelor din România, etruscii sunt descendenţi ai ardelenilor şi toate naţiunile îşi au originile în nordul Dunării. În cele din urmă toate marile zeităţi ale umanităţii devin pur autohtone: „Ra” vine de soare, deci de la „ra-sare” (soarele sare pe bolta cerească!), Agni zeul din Vede este de fapt Ignatul românesc (Cf Dumitru Bălaşa, De la Zamolxe la Iisus Hristos, Editura Cuget Românesc, Bîrda, 1993) şi tot aşa mai departe.
Noi suntem “buricul pământului”
Pentru că a face din periferie centrul fictiv al universului este mai uşor decât asumarea condiţiei proprii, autohtoniştii încearcă în mod constant să găsească argumente pentru motivul: „România, centrul energetic al Europei (Terrei, Universului)”. Aşa se face că teoriile „buricului pământului” evoluează de la cele mai fantasmagorice (acelea care văd din România un fel de pol al energiilor cosmice, un „românocentrismul” coincide cu geocentrismul cel mai primitiv) şi cele cu tentă geografic-ştiinţifică (acelea care identifică undeva în România un posibil centru al Europei continentale undeva prin ţara noastră ar fi fiind „meridianul zero” al continentului. Febra aceasta a „româno-centrismului” nu ţine cont de educaţie sau vârstă, de curând apărând în presă informaţia conform căreia elevii şi profesorii şcolii „Dacia”(!) din Oradea urmează să construiască acolo un monument închinat episcopului Ioan Vitez din Evul Mediu. Premisa este aceea că, între 1464-1667, punctul de referinţă pentru realizarea tuturor hărţilor de navigaţie, inclusiv acelea de care s-ar fi folosit Christofor Columb ar fi avut drept punct de reper Cetatea Oradea, respectiv clădirea Palatului Episcopal (cf. Evenimentul Zilei, Mariana Gavrila, 25.09.2006). Evident trecând cu vederea faptul că la sfârşitul Evului Mediu nu exista un sistem unitar de calcul al distanţelor şi, mai ales, faptul că nu ştim exact ce fel de hărţi a folosit celebrul navigator, adepţii „buricului pământului” se folosesc de un principiu fundamental al răstălmăcirii: selectivitatea informaţională.
Teza aceasta a Paradisului pierdut şi regăsit era foarte dragă extremiştilor de dreapta din perioada interbelică, şi este rezultatul unui episod, explicabil psihanalitic, de refugiu din faţa realităţii. Exemplar este volumul Întoarcerea din Rai, publicat de Mircea Eliade în 1934, care descria o astfel de lume autohtonă paradisiacă şi desăvârşită, aparţinând „generaţiei tinere”. România Mare a fost în perioada interbelică o astfel de proiecţie mitică şi iluzorie, „un loc în care istoria încetează să îşi mai exercite puterea”. Dacă Milton avea un „paradis pierdut şi regăsit”, utopiştii autohtonişti au găsit în „Paradisul pe pământ”, „Raiul ascuns şi regăsit” o teză cu finalitate prea puţin benignă.
Pseudo-arianismul dac
Oricânt de „neutră” ar părea o asemenea mitografie contemporană şi aceasta, ca şi mitografia oficială comunismului ceauşist care înglobase în ea temele principale ale dacismului, are o puternică tentă rasială. Manualele de istorie din epoca ceauşismului naţionalist descriau dacii în cei mai „puri” termeni arieni, unde aceştia erau blonzi şi cu ochi albaştri, femeile dace erau harnice, iar bărbaţii curajoşi şi puternici. Arianismul era strâns legat de noua mitologie autohtonistă paradisiacă, iar materialele de presă referitoare la grupările de extremă dreapta a căror ideologie anti-iudaică este amestecată cu motive şi teme ale “dacismului” demonstrează finalitatea politică a acestor tentative interpretative.
Toţi anti-latiniştii folosesc citatul lui Grigore Ureche din „Letopiseţul Ţării Moldovei” conform căruia „toţi de la Râm de tragem”, ca un pe o probă a mistificării. Napoleon Săvescu, fondatorul asociaţiei „Dacia Revival” consideră că această constatare a cronicarului a adus “istoriei poporului nostru” un rău “de neimaginat”. La fel de blamaţi sunt membrii Şcolii Ardelene şi toţi ceilalţi care au îndrăznit să nege rădăcinile traco-ariene al românilor (Cf. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei, editura Intact, Bucureşti, 1999, vz. şi www.Dacia.org)
Organizator al mai multor Congrese Internaţionale de Dacologie, Săvescu, prin Societatea Internaţională Dacia Revival (cu sediul la New York), promovează o idee cu miză nu este doar etno-genetică, ci chiar una genetic. Contestarea faptului că România şi românii nu ar fi descendenţi ai Romei nu este doar una pur istorică, ci are o finalitate ideologică, cu conexiuni mai mult decât „ancestrale”. Consecinţa logică este următoarea: dacă noi nu suntem urmaşii latinilor şi totuşi vorbim o limbă latină, rezultă că limba vorbită de daco-romani este limba primară a latinilor şi, mai mult, este însăşi limba edenică.
Iată ce spune Săvescu într-un articol pseudo-ştiinţific în care încearcă să demonstreze că originile rasei umane sunt situate, unde altundeva decât în Carpaţi. “Mulţi biologi ai lumii, care reconstruiesc istoria rasei umane, spun: "Noi toţi suntem fraţi africani la origine"! Când oare şi istoricii noştri se vor trezi şi vor accepta originea poporului nostru Carpato-Dunărean ca fiind cel ce a dat naştere poporului european modern, când se va termina cu basmul romanizării populaţiei dacice şi se va accepta şi de către ei adevărul: că spaţiul Carpato-Dunărean este vatra Vechii Europe, iar poporul nostru este cel mai vechi popor european?” (Cf. Napoleon Săvescu, citat disponibl pe Internet la http://www.iatp.md/dava/Dava2/Savescu_org/savescu_org.html).
În sprijinul acestor teorii sunt invocate întotdeauna “autorităţi în domeniu”, majoritatea contestate de colegii de breaslă, aşa cum se întâmplă cu Marija Gimbutas care transformă cultura pre-Cucuteni în cea mai veche cultură europeană. Principalele teze ale acestor teorii sunt preluate din „Dacia Preistorică” a lui Nicolae Densuşianu, apărută în 1913. (http://www.pelasgians.bigpondhosting.com/index.htm). Traco-geto-dacii, sunt de fapt „pelasgii”, iar pelasgii sunt „un popor măreţ care îşi spunea pelasg, căci era urmaş al primului născut din pământ, Peleg. Ei au trăit întru început în vechea Ţara Sfântă” (http://casta-io.tripod.com/index.html), deci „carpato-dunărenii”, nume generic pentru indiferent care ar fi fost componenţa etnică sau genetică a populaţiilor aflate în arcul carpatic, sunt întemeietorii tuturor civilizaţiilor cunoscute şi necunoscute ale pământului. Aşa se face că toţi eroii civilizatori, de la Eneas la Alexandru cel Mare, au fost descendenţii aceste „rase primordiale”. Moise este get (cf. Diaconu, op. cit.), carpato arienii au influenţat cultura Vedică a vechilor hinduşi, au înfiinţat Troia şi au construit ori au inspirat Sfinxul, piramidele egiptene şi toate celelalte monumente ale civilizaţiei, Ramayana a fost tradusă în sanscrită la Putna (Diaconu, II, 118) şi faraonii erau preoţi geţi. Tot dacii au cucerit şi America, înaintea vikingilor sau a lui Columb. Aceiaşi daci care au populat insula Hokaido, iar populaţia Ainu este descendenta triburilor carpato-danubiene care acum 8.600 de ani au cucerit Asia ajungand pana in Insulele Japoniei. (Cf. http://dacia.org/cucerirea%20americii.html).
Existenţa românilor ca ficţiune pură continuă pe cele mai nebănuite cărări ale minţii.