Întoarcerea lui Rahan

Rahan s-a întors în România, după două decenii de absenţă. Luna aceasta în România a apărut pe piaţă primul număr din celebra bandă desenată franceză şi vederea revistei mi-a deşteptat o sumedenie de amintiri. În anii '80 apărea în România împreună cu revista "Pif şi Hercule" şi stăteam la coadă la chioşcul din cartier aşteptând cu nerăbdare să mai găsesc un exemplar, dintre acelea care nu erau vândute "pe sub mână". Apoi, în caz de eşec, începeau tranzacţiile tipice ale comunismului, acelea în care îţi dădeai jumătate de colecţie de timbre cu realizările tovarăşului pentru o revistă din străinătate cu un erou blond şi atotputernic. Evident, mai târziu, maică-mea mi-a "donat" întreaga colecţie (împreună cu toţi soldăţeii de plastic) pentru că, nu-i aşa, "la ce-ţi mai trebuie ţie alea!?". Dincolo de drama cu aspecte matricide la care am fost supus, se găseşte însă influenţa acestei benzi pentru imaginarul meu de puber din comunismul ceauşist.

Nu vedeam decât minunatele aventuri ale virilului bărbat cu plete de aur şi nu faptul că viaţa în era primitivă era prezentată în termenii celui mai barbar marxism. Chiar premisa istorică a desenului era una ideologică, se baza pe acceptarea faptului că a existat o comună primitivă şi că întreaga omenire este supusă unui proces continuu întemeiat pe progres. Eram încântat cum Rahan le arăta oamenilor secretele naturii şi cum aceştia îl urmau necondiţionat, fără a problematiza faptul că el întruchipa nu numai eroul civilizator, ci şi comunistul mesianic din categoria activiştilor ce trebuie să îşi scoată concetăţenii din ignoranţă. Nu mă deranja cu nimic rasimul şi arianismul primitiv pe baza căruia era construit personajul, dimpotrivă, mă încânta opoziţia dintre tânărul cu părul blond, atât de diferit de Cro-magnonii cu feţe de maimuţoi cu care se confrunta. În plus poveştile din Rahan reproduceau, în termenii erei primitive, problemele capitalismului: drogurile, religia ca opiu al popoarelor, dominaţia unor clase privilegiate, etc. Nu aveam cum să ştiu că Rahan este un "umanist", un personaj creat să întruchipeze toate valorile ideologiilor de stânga. El nu numai că se află tot timpul în lupta "binelui" împotriva "răului", el este adeptul solidarităţii şi a împărtăşirii cunoştinţelor (încă din primul episod el "dă focul" tovarăşilor din peşteră, până atunci egoişti), el este pragmatic şi preocupat de distribuirea "bunurilor" în mod egal şi tot el face o figură de progresist luminat, care utilizează tehnologiile spre binele "întregului popor".

Nu este o întâmplare că Rahan s-a născut în mai 1968, în miezul recrudescenţei socialiste în Franţa. Aparţinând unei publicaţii pentru tineret a Partidului Comunist Francez (unde evoluau la fel de celebrii Pif şi Hercule), produsele acestea erau o dovadă vie a comunismului cu faţă umană de factură vest-europeană, care se dorea mai puţin roşu şi mai mult "activist". Rahan, care este chintesenţa lui homo socialisticus se opune valorilor capitalismului - la polul opus aflându-se, probabil, Tarzan al lui Kipling, eroul prin excelenţă "de dreapta". Întrebarea este, însă, aceea a nocivităţii simbolurilor cu care operăm şi dacă nu cumva imaginarul nostru este malformat în mod constant fără ca, de multe ori, să conştientizăm sursele acestor influenţe.