Eco-apocalipsa nu va veni într-o după-masă ploioasă

 Schimbările climaterice sunt actuale, acute și concrete, dar nu acesta este sfârșitul lumii. Nici măcar nu este cea mai gravă problemă cu care se confruntă planeta noastră. Totuși, eco-apocalipticii, cei care se închină la Greta Thurnberg și dorm sub pernă cu filmul lui Al Gore, propagandiștii anxietății ecologice ne sperie în fiecare zi cu premoniții sinistre. Incapabili să asculte orice formă de critică, eco-luptătorii de la noi și de aiurea funcționează adeseori ca un cult religios întemeiat pe alarmismul ecologist.

Sigur, preocuparea pentru problemele de mediu trebuie să facă parte din modul nostru de viață, dar hrănirea continuă cu povești neo-apocaliptice, menite să tulbure somnul și așa fragil al milenialilor, nu este sănătoasă. De fapt, așa cum arată un studiu publicat în 2017 de către Asociația Psihologilor Americani, a apărut chiar o nouă boală, diagnosticată drept „anxietate ecologică”, indusă de frica cronică față de schimbările de mediu.

Nu e de mirare, pentru că asistăm de mai bine de un deceniu la ascensiunea globală a ecologismului apocaliptic. De la jocuri video la programe de televiziune și filme care ne arată dezastre planetare, presa internațională care a transformat problemele de mediu în subiecte senzaționaliste, adeseori prezentate pe un ton catastrofal, toate produc o atmosferă de alarmism planetar.

Tocmai acest pericol îl denunță Michael Shellenberger (Apocalypse Never: Why Environmental Alarmism Hurts Us All, Harper 2020), unul dintre cei mai activi ecologiști contemporani, chiar predecesor al actualului „Green New Deal” în SUA. Acest tip de discurs care exploatează fricile oamenilor și construiește o „fantezie subconștientă” tipică pentru cei cărora nu le place civilizația și umanitatea, care enunță de milenii distrugerea planetei, este pus în mișcare de către eco-fanaticii de azi.

Desigur că trebuie să ne dorim o planetă mai verde, că trebuie să avem ape curate și să folosim rațional resursele Pământului. Shellenberger, care s-a implicat în mai multe campanii ecologiste și a fost declarat „Erou al ecologismului” de către revista Time în 2008, este susținătorul unui curent numit ecomodernism, cu o viziune progresistă despre salvarea lumii în care trăim. În această carte Shellenberger denunță o serie de convingeri iraționale despre schimbările climaterice și, fără a nega importanța mesajelor care cultivă dorința de a trăi într-o lume „sănătoasă”, demonstrează impactul negativ al mesajelor bazate pe frică și vinovăție.

Această nouă religie a ecologismului, spune chiar activistul american, este un traseu facil pentru o nouă formă de „transcendentalism” și o nouă iraționalitate, care a permis ca tehnologiile „ecologice” însele să fie acaparate de diverse grupuri de interes financiar.

Înțelegem stupizenia mesajelor eco-apocaliptice când vedem „rațional” filme precum Waterworld, în care ni se prezintă posibilitatea topirii ghețarilor și inundarea întregii lumi într-un nou „potop” cataclismic. În mod real, chiar dacă stratul de gheață din Groenlanda s-ar dezintegra complet, nivelul apelor ar putea crește cu vreo șapte metri în 1.000 de ani! Și dacă temperatura ar crește pe Pământ cu 6 grade Celsius, stratul de gheață din Groenlanda ar pierde doar 10% din volumul actual, iar aceasta în decurs de 400-500 de ani!

De fapt Shellenberger arată că riscul încălzirii Pământului la temperaturi periculoase este din ce în ce mai mic, datorită încetinirii creșterii populației. Dacă unii istorici ai ecologismului, cum este Donald Worster, „epoca ecologistă” a început în 1945, când a fost detonată prima bombă atomică în deșertul Atacama, Shellenberger consideră că dimpotrivă, energia nucleară este cu adevărat soluția pentru problemele energetice ale civilizației contemporane, că așa numitele tehnologii ale „energiei regenerabile”, în special cele eoliene, sunt în mod real catastrofale pentru mediu. Evident, nu în sensul înțeles de Donald Trump, care afirma că eolienele produc cancer, ci pentru că impactul lor asupra faunei și mediului este în detrimentul mediului.

Nu prin frica față de transformările de mediu, așa cum fac unii profeți ai noii religii ecologiste, vom reuși să ne schimbăm modul de a trăi. Mai degrabă ar trebui să practicăm un ecologism rațional, așa cum propune și filosoful Edgar Morin de mai bine de trei decenii. În cel mai recent volum al său (L'entrée dans l'ère écologique, Éditions de l’Aube, 2020), de fapt versiunea revizuită a cărții din 2016, Morin reia argumentul său principal – necesitatea formării unei conștiințe ecologice planetare. În acest proces speranța ar trebui să stea în locul disperării, după cum concluzionează autorul francez. Trebuie să transformăm Pământul într-o „planetă patrie” (Terre-Patrie), unde să existe o solidaritate planetară care să lege toți oamenii unii cu alții și cu natura terestră. „Ecologizarea” prin spaimă și frică nu este un traseu umanist și umanizator, ea ține de „preistoria erei planetare”. Soluțiile noastre trebuie să fie etice, întemeiate pe fraternitatea planetară, pe o viziune lucidă și plină de încredere în viitor, nu pe amenințări gratuite, pe frici iraționale și mesaje care susțin că vor muri miliarde de oameni.

După cum arată Shellenberger, dacă devii vegetarian e bine pentru tine, dar emisiile de carbon nu sunt reduse în mod relevant. De fapt trebuie să găsim soluții să hrănim peste 10 miliarde de semeni ai noștri, nu doar să aruncăm pungi „compostabile” la gunoi. Trebuie să salvăm pădurile ecuatoriale, dar trebuie să dăm dovadă și de solidaritate cu oamenii care trăiesc la limita supraviețuirii. Istericalele eco-apocaliptice ale gospodinelor din Occident nu vor soluționa problemele din țările sărace. Așa cum balenele nu au fost salvate de Greenpeace, ci de transformările care au avut loc în industria uleiurilor, prin trecerea de la grăsimea animală la uleiul extras din petrol, soluțiile la problemele noastre trebuie să fie raționale și lucide, nu patetice sau întemeiate pe spaima patologică.

(Articol publicat în revista Avalon, anul I, nr. 4, 2021)