Învierea, pricină de poticnire şi nebunie
James Cameron, creatorul Titanicului şi al Terminatorului, a ieşit luni, 26 februarie, cu o "bombă" pe piaţa documentarelor. El a anunţat că este producătorul unui documentar de televiziune, realizat de regizorul canadian Simcha Jacobovici, intitulat "Mormântul pierdut". Evident, documentarul este anticipat de o carte, care va povesti despre această descoperire ce "va schimba cursul istoriei", povestea "mormântul despre care nimeni nu îndrăznea să vorbească". Cei doi susţin că în localitatea Talpiot de lângă Ierusalim a fost descoperit mormântului lui Isus - ba chiar mai mult decât atât, că în mormântul respectiv ar fi îngropaţi Iuda, presupusul fiu al lui Isus, Maria, mama lui Isus, Maria Magdalena, soţia lui Iosif şi Matei.
Mormântul, descoperit încă din anii '80, conţine o serie de înscrisuri care demonstrează identitatea rămăşiţelor cu acelea ale fondatorului creştinismului şi, mai mult, Cameron şi colegii au realizat teste ADN care demonstrează că toţi din criptă sunt rude, în afara scheletelor "Isus" şi "Mariamne". În plus, Andrey Feuerverger, profesor de statistică şi matematică la Universitatea din Toronto, a demonstrat că, statistic vorbind, acesta nu poate fi decât mormântul lui Isus, pentru că şansele - statistic vorbind - ca în acelaşi mormânt să fie oameni cu nume similare ale familiei sfinte sunt extrem de reduse. Concluzia: a fost descoperit mormântul lui Isus Cristos.
Documentarul, care urmează să fie prezentat pe canalul Discovery pe 4 martie, probabil va avea o audienţă extraordinară, cartea se va vinde în milioane de exemplare, iar autorii vor îndesa în conturi sume fabuloase.
Însă ideea nu este nouă, starea civilă a lui Isus a fost cal de bătaie pentru mulţi, de la Ultima ispitire a lui Hristos, al lui Kazantzakis (şi Scorsese - bine că a luat Oscarul!) până la Dan Brown şi Codul lui Da Vinci. Este teza favorită a detractorilor creştinismului, ea apare încă din textele antice evreieşti. Prima a fost aceea a lui Celsus, care a afirmat că un soldat roman, pe nume Panthera, ar fi violat-o pe Maria şi aşa a apărut Isus, ca om imperfect. Au fost apoi arienii, şi cu varianta docetistă mai ales, care au propus imposibilitatea morţii lui Isus sau a divinităţii sale. Alte texte iudaice şi romane, cum au fost cele din Toledoth Yeshu sau acelea ale lui Tacitus, au susţinut că învierea lui Isus a fost o farsă pusă la cale de apostoli, care ar fi furat trupul şi apoi au minţit cu privire la apariţiile acestuia. Răspunsul creştinismului îl dă Pavel în 1 Corinteni 15, 13-58.

Problema este aceea că răstălmăcirea creştinismului este o ocupaţie curentă de-a lungul ultimelor două milenii. În urmă cu ceva timp artista Kate Kretz a realizat un portret al Fecioarei Maria în care apărea Angelina Jolie şi copiii ei pe post de îngeraşi. Pictura se intitula "Blessed Art Thou", şi era o parodie a rugăciunii catolice. Şi creştinul ortodox Gigi Becali are aceeaşi pasiune, el a comandat o variantă a Cinei celei de Taină în care apărea el şi echipa sa de fotbalişti dreptcredincioşi.
La rândul ei o americancă pe numele ei Katheleen McGowan, a publicat un roman "autobiografic", în care demonstra că este descendenta directă a lui Isus Cristos. Mirarea nu este apariţia unei asemenea cărţi, cât faptul că volumul "The Expected One" şi-a găsit editor în Marea Britanie.
Alţii, şi mai preocupaţi de aceeaşi obsesie ariană, s-au hotărât să folosească tehnica clonării pentru a-l readuce la viaţă pe Isus, pornind de la rămăşiţele ADN de pe giulgiul din Torino. Ştirea - e relevant că ea a fost anunţată de ziarul Pravda - mai spune şi că doctorul Leoncio A. Garza-Valdes, unul dintre cercetatorii de la Centrul de Cercetări avansate asupra ADN de la Universitatea din Texas, va scrie o carte cu titlul "ADN-ul lui Dumnezeu"!
Un alt autor, Ray Kurzweil a făcut furori anul trecut cu cartea "Fantastic Voyage: Live Long Enough to Live Forever" (Călătorie fantastică: cum să trăieşti destul de mult pentru a trăi pentru totdeauna). Volumul, un îndrumare despre modele de viaţă sănătoasă, este o apologie a cunoaşterii tehnologice care va permite oamenilor să îşi prelungească viaţa la nesfârşit, înlocuind definitiv nevoia de Hristos şi de Învierea prin credinţă.
Într-o lume în care şcoala de samba Beija Flor câştigă defilarea de pe Sambodrom din cadrul Carnavalului de la Rio printr-o paradă extraordinară a dansatoarelor exotice dansând în jurul unei reprezentări umane a lui Iisus Hristos însângerat şi în care doi americani (Bob şi Karen Tosterud, din Dakota de Sud) inventează o lumânare parfumată care "miroase cum mirosea Iisus Hristos", Învierea lui Hristos rămâne una dintre cele mai normale nebunii.
Etichete: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie...
2 comentarii:
"v-a scrie o carte"?
(Te rog anunţă-mă cînd fac şi eu astfel de miss-tastări.)
Multumesc cu smerenie pentru observaţie... s-a corectat
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire