Ce a fost la început, oul sau imaginaţia?
Jehan Calvus (nimeni altul decât autorul clujean Ivan Chelu, acum locuitor al Vienei imperiale) face o omletă halucinatorie într-un al doilea volum de proză, personalizat şi excentric ca şi primul. Calvus a debutat în România cu romanul fantast Bumgartes al II-lea (editura Universal Dalsi Bucureşti şi Arhipelag din Târgu Mureş, 1999), roman recent publicat în limba maghiară în Ungaria.
Personajul principal din Bumgartes, Gaster, se învârte prin literatură, teatru, film, teatru de păpuşi, commedia dell-arte după principiul „Să scriu doar despre cele care se petrec în creierul meu, inventând la nesfârşit „bucle şi spirale în timp şi spaţiu”. Acolo Calvus inventa o ţară fantastă, Mnemossya, legatã prin cordon ombilical de Tãrîmul Viselor, unde se aflã Insulele Închipuirilor. În mijlocul Mnemossynei se află Pãdurea subteranã a viselor.
În cel mai recent volum al său, „Oul spart. Însemnările unui distribuitor de elixir” (2008), Calvus contină să genereze lumi şi universuri fantasmatice. Acest volum fără editură şi fără dependenţe contextuale, eroul este un peregrin într-o lume a viselor, numită Veramundo. În Veramundo (ca şi în Bumgartes) abundă naraţiunea prin asocierea liberă. Şi aici ne aflăm într-o lume răsturnată, de fapt într-o ficţiune personală, în care un personaj încearcă să scape din captivitatea propriei imaginaţii.
Utopia pe care o inventează Calvus este un „Tărâm al Ideilor Sublime”, dar şi locul unde Realitatea este substituită de . Motivele din primul roman au rămas cam aceleaşi (utopia, vârsta de aur, ficţiunea pură), iar Calvus însuşi a rămas fidel lui Michael Ende, dovadă fiind chiar motto-ul cărţii: „Totul este vis. Ştiu că e vis totul. Am ştiut-o întotdeauna, de când am început să visez că exist. Lumea aceasta nu este reală” (din Michael Ende, Oglinda în oglindă).
Cu toate că invocă tradiţia lui Ende, romanul lui Jehan Calvus nu intră în categoria „fantasy novel”, pentru că autorul nu este preocupat în niciun fel de coerenţa narativă. Schema de pornire e simplă. Ivan Chelu (ca persoană reală) găseşte un manuscris, pe care încearcă să îl reproducă cititorilor utilizând un dictafon. De la început, această dezimplicare narativă a autorului capătă o dublă motivaţie, pe de o parte, ea justifică natura incompletă a subconştientului, la care nu avem niciodată acces direct, ci numai prin intermediul unor tehnici sau tehnologii recuperatorii şi, pe de altă parte, permite dedublarea, impusă de construcţia romanescă.
Vreau să dezleg taina acestei lumi, afirmă Autorul din Vis, pentru care „sensul visării este trezirea”. Eroul din „Oul spart” se trezeşte într-o dimineaţă într-o lume ciudată, pe care o aseamănă, nu întâmplător, unui „studio cinematografic”. Aceasta pentru că discursul lui Calvus este apropiat atât de suprarealismul din filmele lui Bunuel, bunăoară, cât şi de acelea ale lui Cocteau sau Clair (sau chiar al japonezului Mamoru Oshii). Acest erou imaginar călătoreşte o vreme prin prin Colofonia, adică prin lumea notelor de final ale multiplelor cărţi pe care le-a citit. Pornind de la această constatare, se poate spune că Jehan Calvus scrie un fel de palimpsest literar, în care se amestecă Ochiul atotvăzător luat de la Tolkien, cu episoade din literatura pentru copii (aşa cum este întâlnirea lui cu şarpele în terarium, ce pare scoasă din Cartea Junglei). Cunoscâdu-l şi pe Calderon de la Barca (La vida es sueno) şi inspirându-se din filosofiile hinduse ce descriu lumea cuprinsă de vălul Mayei, discursul lui Calvus amalgamează imagini din Hieronymus Bosch şi scene scoase parcă din Salvador Dali, el face trimiteri la Baudrillard (Epoca Supraproducţiei de Surogate din Veramundo) sau combină discursul savant cu critica de artă (excrementele de artist, poleite cu aur din lumea fictivă fiind referinţe la Piero Manzoni). La un moment dat acumularea de intertextualităţi devine şocantă chiar pentru personajul central al cărţii, eroului prezintentându-i-se o carte intitulată „Viaţa şi faptele extraordinare ale Prealuminatului Luminător tan ALDON din MEANDRIA Cavaler al Spadei Înflăcărate”, poveste pe care chiar el o recunoaşte ca fiind Don Quijote al lui Cervantes.
Întreg universul romanesc este populat de referinţe bibliografice, la modul cel mai concret restaurantul „Război şi Pace” stă alături de sifoneria „Critica Raţiunii Pure” ori cârnăţăria „Che Bello Gallico”, iar personajele poartă chimonouri „Vita Nuova”. Iar când apare tema visului în vis (Îmi scriu mie, celui care dorm acum), preluat de la Edgar Allan Poe, În Oul spart linia de demarcaţie dintre vis şi amintire devine şi mai vagă decât în „Bumgartes”, ele sunt interschimbabile, cauzând multiple deformări ale imaginaţiei. Lumea adevărată este Veramundo, lumea imaginaţiei fără margini, dar în acelaşi timp o lume cu multe limite, lumea în care stăpâneşte principele Filocrat, urmaş al Utopus, lume controlată de un excentric Ordin al Oficiului Sfânt. „Totul e o iluzie... singura lume adevărată este Veramundo”, la acest adevăr veghează membrii Oficiului, care combat credinţa în „vocile treziei”. Iar „Lumea Adevărată” a lui Calvus nu este o lume doar exotică, ci este şi impregnată de sexualitate şi erotism, o lume în care trăirea momentului este singurul principiu şi unde pedeapsa este excomunicarea din vis.
Cu toate că pare o simplă elucubraţie suprarealistă, cartea lui Calvus are o puternică referenţialitate politică. Într-un poem dedicat Principelui Filocrat, stăpânul lumii Veramundo, acesta este decris în termenii Odelor dedicate lui Ceauşescu: „Principe al Adevăratei Lumi, Fiu al Luminii şi al Pământului, Consul Plenipotenţiar al Poporului, Protector al Artelor şi Meseriilor, Stăpân al Naturii, Mare Pontif Hierofant al Efigiilor”... etc. etc. La fel este descrisă şi consoarta prinţului, Iustina Volupia Crysopeea. În acest univers stăpânesc lozinci precum: „Vom şterge diferenţele, vom desfiinţa popoarele, rasele. Vom uni genurile. Culturile şi civilizaţiile le vom contopi. Indivizii îi vom transforma într-o unică masă. Omenirea va deveni un singur om, omul universal şi-acela noi vom fi! Noi, noi, noi!”, iar Principele are chiar un „poet de curte”, care îi închină mesaje de iubire. Sper finalul volumului puterea în Veramundo este preluată de „Partidul Dodoist”, se amestecă trimiterile la globalizare şi materialismul lumii contemporane.
În Veramundo nu doar spaţiul este alterat, ci şi timpul, care este ordonat după un alt calendar, supus ciclurilor Anului Veşnic, desemnat prin nume precum Zodia Crocodilului sau Pentada Vierului. Noua vârstă de aur începe în vremea lui Sola Monon (sic!), fondatorul principatului, cel care a decretat Anul Veşnic şi care a adoptat ciclul princiar, compus din 333 de zile, o triadă, 12 pentade, 9 decade şi 10 zodii a câte 12 zile, precum şi un anotimp dublu, a câte 30 de zile. Calvus inventează şi o nouă limbă, compusă din cuvinte valiză precum fumomachină, librotecară, megistani şi munificatori, artificator, totul pentru a recompune o lume fictivă.
Ca orice păpuşar, Calvus este stăpânul mascaradelor, al jocului de măşti care se schimbă continu şi, ca toţi cei care nu cred în percepţie şi în abilitatea ei de a ne prezenta Realitatea aşa cum este ea, Calvus realizează o incursiune în halucinaţia perfectă, probabil cauzată de consumul propriului elixir, numit „nepenthe”.
„Oul spart” vrea să conţină toate temele fantastice la un loc, înglobând mesaje para-alchimice (transformarea şarpelui în aur) sau concepte mitico-filosofice (Spargerea Oului Primordial sau drumul iniţiatic). Numai că tocmai această harababură tematică devine principalul dezavantaj al romanului. Fără să se revendice de la oniriştii de la noi, din categoria Dimov sau Ţepeneag, Calvus face în continuare figură de erou solitar, incapabil să elaboreze altceva decât un discurs autoreferenţial, exagerat şi frizând ilizibilitatea.
Personajul principal din Bumgartes, Gaster, se învârte prin literatură, teatru, film, teatru de păpuşi, commedia dell-arte după principiul „Să scriu doar despre cele care se petrec în creierul meu, inventând la nesfârşit „bucle şi spirale în timp şi spaţiu”. Acolo Calvus inventa o ţară fantastă, Mnemossya, legatã prin cordon ombilical de Tãrîmul Viselor, unde se aflã Insulele Închipuirilor. În mijlocul Mnemossynei se află Pãdurea subteranã a viselor.
În cel mai recent volum al său, „Oul spart. Însemnările unui distribuitor de elixir” (2008), Calvus contină să genereze lumi şi universuri fantasmatice. Acest volum fără editură şi fără dependenţe contextuale, eroul este un peregrin într-o lume a viselor, numită Veramundo. În Veramundo (ca şi în Bumgartes) abundă naraţiunea prin asocierea liberă. Şi aici ne aflăm într-o lume răsturnată, de fapt într-o ficţiune personală, în care un personaj încearcă să scape din captivitatea propriei imaginaţii.
Utopia pe care o inventează Calvus este un „Tărâm al Ideilor Sublime”, dar şi locul unde Realitatea este substituită de . Motivele din primul roman au rămas cam aceleaşi (utopia, vârsta de aur, ficţiunea pură), iar Calvus însuşi a rămas fidel lui Michael Ende, dovadă fiind chiar motto-ul cărţii: „Totul este vis. Ştiu că e vis totul. Am ştiut-o întotdeauna, de când am început să visez că exist. Lumea aceasta nu este reală” (din Michael Ende, Oglinda în oglindă).
Cu toate că invocă tradiţia lui Ende, romanul lui Jehan Calvus nu intră în categoria „fantasy novel”, pentru că autorul nu este preocupat în niciun fel de coerenţa narativă. Schema de pornire e simplă. Ivan Chelu (ca persoană reală) găseşte un manuscris, pe care încearcă să îl reproducă cititorilor utilizând un dictafon. De la început, această dezimplicare narativă a autorului capătă o dublă motivaţie, pe de o parte, ea justifică natura incompletă a subconştientului, la care nu avem niciodată acces direct, ci numai prin intermediul unor tehnici sau tehnologii recuperatorii şi, pe de altă parte, permite dedublarea, impusă de construcţia romanescă.
Vreau să dezleg taina acestei lumi, afirmă Autorul din Vis, pentru care „sensul visării este trezirea”. Eroul din „Oul spart” se trezeşte într-o dimineaţă într-o lume ciudată, pe care o aseamănă, nu întâmplător, unui „studio cinematografic”. Aceasta pentru că discursul lui Calvus este apropiat atât de suprarealismul din filmele lui Bunuel, bunăoară, cât şi de acelea ale lui Cocteau sau Clair (sau chiar al japonezului Mamoru Oshii). Acest erou imaginar călătoreşte o vreme prin prin Colofonia, adică prin lumea notelor de final ale multiplelor cărţi pe care le-a citit. Pornind de la această constatare, se poate spune că Jehan Calvus scrie un fel de palimpsest literar, în care se amestecă Ochiul atotvăzător luat de la Tolkien, cu episoade din literatura pentru copii (aşa cum este întâlnirea lui cu şarpele în terarium, ce pare scoasă din Cartea Junglei). Cunoscâdu-l şi pe Calderon de la Barca (La vida es sueno) şi inspirându-se din filosofiile hinduse ce descriu lumea cuprinsă de vălul Mayei, discursul lui Calvus amalgamează imagini din Hieronymus Bosch şi scene scoase parcă din Salvador Dali, el face trimiteri la Baudrillard (Epoca Supraproducţiei de Surogate din Veramundo) sau combină discursul savant cu critica de artă (excrementele de artist, poleite cu aur din lumea fictivă fiind referinţe la Piero Manzoni). La un moment dat acumularea de intertextualităţi devine şocantă chiar pentru personajul central al cărţii, eroului prezintentându-i-se o carte intitulată „Viaţa şi faptele extraordinare ale Prealuminatului Luminător tan ALDON din MEANDRIA Cavaler al Spadei Înflăcărate”, poveste pe care chiar el o recunoaşte ca fiind Don Quijote al lui Cervantes.
Întreg universul romanesc este populat de referinţe bibliografice, la modul cel mai concret restaurantul „Război şi Pace” stă alături de sifoneria „Critica Raţiunii Pure” ori cârnăţăria „Che Bello Gallico”, iar personajele poartă chimonouri „Vita Nuova”. Iar când apare tema visului în vis (Îmi scriu mie, celui care dorm acum), preluat de la Edgar Allan Poe, În Oul spart linia de demarcaţie dintre vis şi amintire devine şi mai vagă decât în „Bumgartes”, ele sunt interschimbabile, cauzând multiple deformări ale imaginaţiei. Lumea adevărată este Veramundo, lumea imaginaţiei fără margini, dar în acelaşi timp o lume cu multe limite, lumea în care stăpâneşte principele Filocrat, urmaş al Utopus, lume controlată de un excentric Ordin al Oficiului Sfânt. „Totul e o iluzie... singura lume adevărată este Veramundo”, la acest adevăr veghează membrii Oficiului, care combat credinţa în „vocile treziei”. Iar „Lumea Adevărată” a lui Calvus nu este o lume doar exotică, ci este şi impregnată de sexualitate şi erotism, o lume în care trăirea momentului este singurul principiu şi unde pedeapsa este excomunicarea din vis.
Cu toate că pare o simplă elucubraţie suprarealistă, cartea lui Calvus are o puternică referenţialitate politică. Într-un poem dedicat Principelui Filocrat, stăpânul lumii Veramundo, acesta este decris în termenii Odelor dedicate lui Ceauşescu: „Principe al Adevăratei Lumi, Fiu al Luminii şi al Pământului, Consul Plenipotenţiar al Poporului, Protector al Artelor şi Meseriilor, Stăpân al Naturii, Mare Pontif Hierofant al Efigiilor”... etc. etc. La fel este descrisă şi consoarta prinţului, Iustina Volupia Crysopeea. În acest univers stăpânesc lozinci precum: „Vom şterge diferenţele, vom desfiinţa popoarele, rasele. Vom uni genurile. Culturile şi civilizaţiile le vom contopi. Indivizii îi vom transforma într-o unică masă. Omenirea va deveni un singur om, omul universal şi-acela noi vom fi! Noi, noi, noi!”, iar Principele are chiar un „poet de curte”, care îi închină mesaje de iubire. Sper finalul volumului puterea în Veramundo este preluată de „Partidul Dodoist”, se amestecă trimiterile la globalizare şi materialismul lumii contemporane.
În Veramundo nu doar spaţiul este alterat, ci şi timpul, care este ordonat după un alt calendar, supus ciclurilor Anului Veşnic, desemnat prin nume precum Zodia Crocodilului sau Pentada Vierului. Noua vârstă de aur începe în vremea lui Sola Monon (sic!), fondatorul principatului, cel care a decretat Anul Veşnic şi care a adoptat ciclul princiar, compus din 333 de zile, o triadă, 12 pentade, 9 decade şi 10 zodii a câte 12 zile, precum şi un anotimp dublu, a câte 30 de zile. Calvus inventează şi o nouă limbă, compusă din cuvinte valiză precum fumomachină, librotecară, megistani şi munificatori, artificator, totul pentru a recompune o lume fictivă.
Ca orice păpuşar, Calvus este stăpânul mascaradelor, al jocului de măşti care se schimbă continu şi, ca toţi cei care nu cred în percepţie şi în abilitatea ei de a ne prezenta Realitatea aşa cum este ea, Calvus realizează o incursiune în halucinaţia perfectă, probabil cauzată de consumul propriului elixir, numit „nepenthe”.
„Oul spart” vrea să conţină toate temele fantastice la un loc, înglobând mesaje para-alchimice (transformarea şarpelui în aur) sau concepte mitico-filosofice (Spargerea Oului Primordial sau drumul iniţiatic). Numai că tocmai această harababură tematică devine principalul dezavantaj al romanului. Fără să se revendice de la oniriştii de la noi, din categoria Dimov sau Ţepeneag, Calvus face în continuare figură de erou solitar, incapabil să elaboreze altceva decât un discurs autoreferenţial, exagerat şi frizând ilizibilitatea.
publicat de Darth Doru la
ianuarie 14, 2009
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire