Exerciții de stilistică a legionarismului „cu cheie”

Ernest Bernea a fost și el discipol al lui Heidegger, numai că nu în anii 80, ci în anii 30. Intrând sub influența lui Nae Ionescu în perioada când a colaborat la „Cuvântul”, va deveni unul dintre cei mai influenți propagandiști ai Mișcării legionare, drept urmare a ajuns în lagărul de la Vaslui, special creat pentru capii legionari. Bernea, care își înființase propria revistă filo-legionară, intitulată „Rânduiala”, în care semnau Lucian Blaga, Radu Gyr, Haig Acterian și mulți alții care gândeau la fel, s-a integrat perfect în aparatul birocratic al statului național-legionar, dovadă că, după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, a fost arestat și închis în lagărul de la Târgu Jiu în calitatea sa de funcționar al Ministerului Informaţiilor și subdirector la Direcțiunea Propagandei. Ulterior a fost cooptat de Ion Antonescu pe un post de director în Ministerul de Externe, unde a și rămas în funcție până în 1947. În octombrie 1962 e eliberat din închisoare printr-un decret al lui Dej și este angajat, începând cu 1965, ca cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române. Din 1972 a beneficiat de pensie de stat în această calitate. Cu tot trecutul legionar, lui Bernea îi vor fi publicate studiile în România socialistă, în 1976 apare la editura Minerva volumul „Poezii populare în lumina etnografiei”, iar în 1985 editura Cartea Românească îi publică studiul „Cadre ale gândirii populare româneşti”. A murit pe 14 noiembrie 1990, iar după moarte cărțile și studiile sale au început să fie publicate într-un ritm alert, recuperarea rapidă datorându-se editurii Anastasia, care tipărește „Îndemn la simplitate” (în 1995) și apoi spre „Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român” (Humanitas 1997).

Textele lui Bernea sunt relevante pentru că ne permit să pătrundem în resorturile intime ale legionarismului. În „Stil legionar”, broșurică publicată de Serviciul propagandei legionare în 1940 și scoasă samizdat în 1953 în colecția „Omul nou”, creată de legionarii refugiați în Spania (tot acolo va fi republicată și „Cartea căpitanilor”), filosoful și etnologul de mai târziu suprapunea „stilul legionar cu „însuși stilul românesc”, considerând că legionarul este „fiul spiritual al neamului”. Când descrie „sufletul legionar” el trasează două dimensiuni: tradiționalism și paseism (legătura cu trecutul, cu strămoșii). 

Bernea va publica de-a lungul timpului nenumărate materiale cu caracter politic legionar, care la vremea lor au atras foarte multă lume și care l-au făcut celebru ca „doctrinar al Mişcării”. Vedem acest lucru în mod explicit din articolele apărute în „Rânduiala”, republicate cu titlul „Ctitorii. Pagini de luptă. Politică și spirituală” în 1940. Pentru Bernea Legiunea reprezenta „o nouă spiritualitate”, fiind convins de „biruința legionară” el credea că aceasta va duce la formarea unui „om nou”. De fapt „omul nou” era formula favorită a Căpitanului, acesta fiind mânat de idealul superiorității rasiale a românilor. Crezând că Mișcarea legionară a fost pornită „din izvoare de autenticitate românească” acești ideologi au căutat în autohtonism elemente necesare care să justifice politicile lor transformative.

Discursul lui Bernea era, evident, hitlerist: „Căpitanul este în Legiune și Legiunea în Căpitan”, o parafrază explicită la formula lui Hess: „Hitler ist Deutschland, Deutschland Hitler ist”.

Criticând „decadența democrației” și fiind dușman al modernismului și al raționalismului, pentru acest ideolog singura soluție era renașterea spirituală permisă de Legiune, adică o nouă „condiție umană”.

Ca toți fasciștii, care aveau în centrul gândirii lor o figură politică mesianică, iar Bernea invocă mereu „spiritul Căpitanului”. De fapt el recunoaște că are o „carte de căpătâi”, considerată a fi „Cartea unui început de veac” adică volumașul „Pentru legionari”, scris de Căpitan. Făcând hermeneutica textului fundamental al fascismului autohton, Bernea constată că ea s-a născut prin conexiunea cu însuși „sufletul românilor”, împotriva „individualismului raționalist” și împotriva democrației. În locul proiectului modernității, revoluția legionară promitea să readucă „omenia” în sufletul românesc. Desigur, această omenie s-a văzut deplin în lagărele de concentrare de la Acmecetca, Bogdanovca sau Domanevca.

Ca și Blaga, Bernea va învăța să scrie tangențial, metaforic, substituind „legionarismul” cu spiritualul sau alte formule aparent nevinovate. Promotor, tot ca Blaga, al satului românesc, el folosea expresii „cu cheie”, pe care doar cititorii avizați știau să le descifreze. Un astfel de exemplu e cartea din 1940 „despre simplitate” (retipărită în 1995 cu titlul „Îndemn la simplitate”, la aceeași editură „de spiritualitate spiritualitate ortodoxa, Anastasia, 1995). E relevant că textul apare după Revoluție din 1989 fără subtilul despre „omul nou”. Cheia este tot în textul intitulat „Stil legionar”, unde Bernea spunea clar că „stilul de viață legionar” înseamnă simplitate, prin opoziție cu civilizația „materialistă”, care a îndepărtat omul de natura sa. 

La fel, citind o carte cum este „Cel ce urcă muntele”, unde temelor sale nu le poate fi imputat nimic, este vorba despre om, mister, moarte, înălțare spirituală, ordine și ierarhii, jertfă, astfel că pare că citim o carte nevinovată, un fel de filosofie neprihănită, fără finalitate ideologică. Dar, pentru cei care știu cheia de lectură, totul devine limpede. Cine este „omul care urcă muntele?” putem să aflăm doar dacă ne întoarcem la textele legionare. Într-un articol intitulat „Căpitanul și muntele”, Bernea îl prezenta pe Codreanu ca pe un fel de nou Zalmoxis, care se retrage în munți pentru meditație mistică, revenind încărcat dintr-o sursă de energie naturală aparținând „neamului” din care, din păcate, Zelea-Codreanu nu își extrăgea sevele.