Din manualul de romgleză: Despre deprivarea și depravarea limbii

Deprivarea a intrat în dicționarele noastre ca un substantiv cu înțeles medical, deoarece poate să descrie o stare tipică pentru acei pacienți care sunt izolați, voluntar sau involuntar, de mediul lor normal de viață. Cuvântul a intrat în engleză pe filiera francezei vechi, care a luat din latina medievală combinația dintre prefixul „de” și „privare”, generând „depriver”, adică lipsirea de o dimensiune a vieții private, ajungând să însemne a deposeda, a lipsi pe cineva de ceva.
De aici a început sarabanda depravării lingvistice în română, pentru că, deși este un cuvânt latinesc nu putem să îl introducem astfel în limba noastră. Nu orice cuvânt care sună ca și când ar fi latinesc devine automat compatibil cu româna. Romglezii se poartă ca și când nu ar ști că există deja verbul „a priva”, bine aclimatizat la noi, adică a lipsi pe cineva de un drept sau un bun, de ceea ce îi este necesar. 
Confuzia dintre a priva și a „depriva” devine explicită prin comparația cu metalimbajul juridic, unde există privarea de libertate, adică lipsirea de libertate a unei persoane. Astfel, deoarece în engleză se spune „deprivation of liberty”, de aici și până la „deprivarea de libertate” a mai fost un mic pas către în hăul neolimbii.
„Deprivarea” a început să prolifereze la noi și cu ajutorul diverșilor pseudo-specialiști care traduc direct din manualele englezești și ajung să vorbească despre absurdități precum „deprivarea emoţională” sau „deprivarea de empatie”. Un exemplu negativ este pe pagina fostei televizoristă Andreea Raicu, ajunsă specialist în „dezvoltare personală”, care dă sfaturi despre deprivarea de empatie, probabil învățate la Big Brother unde concetățenii săi au acceptat de bună voie să fie închiși într-o casă a „deprivării”.
Din păcate chiar și instituțiile statului român, sub presiunea limbii de lemn a Uniunii Europene, au început să utilizeze noțiuni precum „deprivare materială” sau „deprivare economică”, astfel reieșind clar că suntem un popor extrem de „deprivat”. Și aici de vină este termenul englezesc „deprived”, care înseamnă că cineva este lipsit de resurse, adică pe românește este defavorizat sau, eventual, dezavantajat. Zonele defavorizate din marile orașe sunt în engleză „deprived areas”, dar ele nu pot fi traduse în română ca „zone deprivate” și nici copiii din familiile defavorabile (care în engleză sunt „deprived children”), nu pot fi numiți „copii deprivați”.
Adevărul este că limba vorbită de romglezi a ajuns să mă „deprive” cu totul.