Ascensiunea fascismului de glamour sau fascismul care se îmbracă de la Prada

La 100 de ani de la marșul lui Benito Mussolini asupra Romei și preluarea puterii în Europa de către primul partid fascist, în octombrie 1922, s-ar putea să asistăm la reîntoarcerea fascismului cu o nouă față. Posibilitatea victoriei fascismului cu „față de mamă” este arătată de sondajele recente (https://tg24.sky.it/politica/2022/08/09/elezioni-sondaggio-quorum-youtrend#16) care indică faptul că alianța dintre Frații Italiei, Liga lui Matteo Salvini și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi va câștiga alegerile programate pentru 25 septembrie în Italia. Conform estimărilor, aceste partide vor obține 48,2% din voturile concetățenilor lor. Cel mai șocant este faptul că „frații” conduși de „sora” Giorgia au ajuns aproape la 25% din intențiile de vot ale italienilor (24,2%), ceea ce înseamnă că am putea asista la numirea acesteia ca prima femeie premier din istoria Italiei.
De ce ar trebui să ne preocupe ascensiunea acestei femei în politica europeană? Poate pentru că Meloni spunea că Mussolini a fost un politician bun, deoarece tot ce a făcut „a făcut pentru Italia”, dar și pentru că și-a început cariera ca membră a Movimento Sociale Italiano, partid neofascist înființat în 1946 de către veteranii mussolinieni. Ea a fost ministru al tineretului în guvernarea Berlusconi, iar partidul condus azi de ea, intitulat Fratelli d’Italia (Frații Italiei) - ecoul cu „frățiile de cruce” de la noi nu este întâmplător - s-a născut din cenușa fostei Alleanza Nazionale, a cărei siglă (flacăra tricoloră) a moștenit-o. Dacă în 2018 Fratelli d’Italia obțineau aproximativ 4% din voturile exprimate, acum creșterea popularității acestui partid arată o transformare a fascismului mondial.

De fapt forțele economice care au permis apariția fascismului tradițional sunt aceleași, neofascismul fiind și el doar o expresie a delirului capitalismului global. Aici argumentul avansat în 1973 de către filosoful francez Michel Clouscard, fost alergător olimpic și inamic de idei al freudo-marxismului, este extrem de relevant. Clouscard, în cartea intitulată „Neo-fascisme et ideologie du desir”, observa că, așa cum în secolul 20 s-a produs fascizarea capitalismului întemeiat pe industria grea, marile trusturi financiare și industriale, neofascismul este rezultatul transformărilor din societatea burgheză și liberală, care a dezvoltat noi modele de consum, dictate de noile moduri de producție. Acest neocapitalism, aflat într-un stadiu pe care Clouscard îl numea „liberalism-libertar” (libéralisme-libertaire) produce o nouă formă de paroxistică. 
Meloni este expresia stadiului de pastișă al fascismului, apariția unui tip de fascism lejer, rezultatul direct al noii dimensiuni libidinale a capitalismului. Era de așteptat ca acest capitalism consumerist, narcisist și superficial, construit de vedete și dorințe false, un capitalism al seducției bazate pe fantezii să produc o nouă formă de fascism. Ideea lui Clouscard nu este atât polemică, cât dialectică. Pentru el procesul transformării „capitalismului seducției” într-un neofascism este inevitabil. 
Clousard, care a fost un critic acerb al freudo-marxismului francez (mai ales Deleuze, pe care îl etichetează drept deleuzophrenia) respinge ideea existenței unei societăți a spectacolului. Consider însă că fascismul de glamour este rezultatul contracției centrale a societăților de divertisment contemporane. Acestea creează condițiile subiective necesare pentru dezvoltarea unui neofascismul de spectacol, care este o necesitate istorică a societății spectacolului gratuit permis de noile tehnologii. Ca și Trump în America, produs tipic al mediatizării spectacolelor de tip reality-show, neofasciștii îmbrăcați la Gucci sunt manifestarea unui exces mediatic. 
Transfigurarea fascismului de la cămășile negre la cămășile de la Prada, însă, nu aduce schimbarea discursului și a ideilor acestei ideologii toxice. Vedem la Giorgia Meloni, vedeta neofascismului italian, care ca slogan „re-scularea” Italiei. Chiar numele partidului, Fratelli d’Italia, este împrumutat din cântecul patriotic revanșard (Il Canto degli Italiani) devenit imn oficial al Italiei în 2017. Chemându-i pe „bimbi” italieni la luptă împotriva homosexualilor, a transsexualilor sau chiar a metrosexualilor, această mama creștină reprezintă o nouă formă de fascism doar formal. 
Spre deosebire de fascismul machist clasic (numit și fascism istoric, reprezentat de Hitler sau Mussolini), care exploatase un tip de seducție bazată pe atracția sexuală a masculului dominant, neofascismul de glamour are o altă față dar același mesaj. Sora Giorgia promovează un slogan înfiorător de asemănător cu lozinca fasciștilor francezi, susținând că „Dumnezeu, Patria și Familia” sunt valorile Europei creștine. Această susținătoare a lui Putin, care folosește frica de emigranți și care cultivă rasismul ca instrument de persuasiune politică, poate să devină figura reprezentativă a post-fascismului cu zâmbetul pe buze.