Din țara celor care nu citesc

Pentru că România raportează un nivel de alfabetizare de 99%, acest lucru îi face pe guvernanții noștri să doarmă liniștiți cu burta pe cărțile lor plagiate. Convinși că totul merge bine în învățământul românesc responsabilii de la Ministerul Educației au anunțat recent că se va renunța la obligativitatea tezelor. În România cheltuielile publice pentru educație, raportate la produsul intern brut (PIB) sunt cele mai scăzute din Europa. Dacă în 2017 Danemarca a alocat 7,3%, Suedia 7,1% pentru învățământ, România a alocat 2,7%. Și pentru că totul mergea strună, în 2022 cheltuielile au scăzut la 2,28%.

Rezultatul se vede în statisticile europene, care arată că 40% dintre elevii din România sunt în categoria cititori cu dificultăți (struggling readers). Testele PISA (programul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru evaluarea elevilor), care măsoară capacitatea tinerilor de 15 ani de a-și folosi cunoștințele și abilitățile de citire plasează România sub media mondială (https://www.oecd.org/pisa/publications/PISA2018_CN_ROU.pdf). Doar 1% dintre elevii din România au înregistrat un nivel înalt de performanță la lectură (media OCDE este de 9%), adică foarte puțini pot înțelege detaliat un text. Situația este catastrofală pentru că 16% dintre elevi nu sunt capabili nici măcar să recunoască și să reproducă detalii din textele citite. 
Trista realitate este aceea că elevilor români nu le place să citească, nivelul măsurat de „plăcere a lecturii” este unul dintre cele mai scăzute din lume. Deși sunt puși să citească foarte mult la școală, peste media OCDE, dar sub Finlanda, unde peste 70% dintre elevi citesc cărți cu peste 100 de pagini, tinerii noștri au scoruri extrem de scăzute. Cu un scor general de 428, față de 555 în China, elevii din România au același nivel de înțelegere a textelor citite ca și cei din Bulgaria, Moldova, Muntenegru sau Serbia. 

Și la plăcerea de a citi tinerii din România se află pe ultimele locuri din lume. Întrebați dacă le place să citească, 56,7% dintre tinerii noștri au răspuns că nu le place să citească și numai 12,1% spun că sunt foarte pasionați de lectură. Majoritatea elevilor noștri nu sunt prietenii cărților, cei mai mulți cred că cititul e o pierdere de vreme. Cei mai mulți citesc din obligație sau ca să obțină rapid informațiile de care au nevoie. Poate și de aceea în România 50% dintre elevi „au sărit” cel puțin peste o zi de școală, iar 58% dintre elevii noștri ajung târziu la școală.  

De fapt datele PISA arată că elevii care au de citit texte mai lungi sunt și cei care au un nivel de performanță mai ridicat decât cei care citesc doar texte de 10 pagini sau mai puțin
(Aici Raportul PISA intitulat 21st‑Century Readers: Developing Literacy Skills in a Digital World, 2021 https://www.oecd-ilibrary.org/docserver/a83d84cb-en.pdf?expires=1652525504&id=id&accname=guest&checksum=AABA2D94C68878E84AB472EDA713D177).

Cu toate că în Uniunea Europeană se vând cărți în valoare de 5,1 miliarde Euro (datele din 2018), nu ne numărăm printre țările cu producție relevantă de carte și doar 6,2% dintre români citesc cărți în mod sistematic. Ce să mai vorbim de finlandezi, unde 16,8% dintre cetățeni susțin că lectura este distracția lor preferată. În condițiile în care cel mai mare producător de cărți este Germania (cu 889 milioane Euro), Polonia (cu 661 milioane Euro) și Spania (604 milioane Euro), România produce carte de aproximativ 40 de milioane de euro. 

Din păcate la nivel mondial situația este și mai dezastruoasă, sunt 123 de milioane de tineri (cu vârste între 15 și 24 de ani) care nu au competențe de alfabetizare elementară, iar 61% dintre aceștia sunt femei. Peste 617 milioane de copii și adolescenți nu au niveluri minime de competență pentru citire și matematică.

Așa că ce poate fi mai donchijotesc decât a scrie un blog despre citit într-o țară fără cititori?!