Maimuțele, războiul și sexul

Primatologul Frans de Waal este autorul unor studii marcante despre relația dintre comportamentul maimuțelor și cel al oamenilor. Multe dintre cărțile sale au influențat diverse domenii, de la științele politice (unde Politicile cimpanzeilor din 1982 sau Pace printre primate din 1990, au exercitat o influență majoră), dar și în cele de etică, filosofie sau religie (Bonobul și ateul, Primate și filosofi sau Epoca empatiei) ori Eu, maimuțoiul (în engleză Our Inner ape), care discută pe larg diversele dimensiuni umane ale primatelor. 

Cea mai recentă carte a lui de Waal, intitulată simplu „Diferit” (Different: Gender Through the Eyes of a Primatologist, W. W. Norton, 2022) pătrunde într-o zonă în care discuțiile din societatea contemporană sunt la fel de tensionate ca și relațiile dintre cimpanzeii flămânzi. Aceasta și pentru că dezbaterile despre diferențele dintre sex sunt afectate de războaiele „de gen”. Asistăm tot mai des la milițienizarea sexului și a sexualității, produsă prin intervenția unor instituții asupra identității noastre de gen. Faptul că există comportamente „neconforme” sexual inclusiv la primate ar trebui să ne facă să avem o înțelegere mai fluidă asupra relațiilor dintre sexualitate și identitate de gen, ambele jucând un rol major formarea noastră de sute de milioane de ani.

Acesta este și scopul cărții, care încearcă să submineze mai multe idei preconcepute, unele atât de adânc înrădăcinate în mințile noastre încât sunt imposibil de schimbat. Pe de o parte, dacă ne uităm la comportamentul cimpanzeilor și al bonobilor, vedem că înțelegerea noastră tradițională despre masculinitate și feminitate este extrem de îngustă. Pe de altă parte, așa cum demonstrează de Waal, diferențele de gen există pe mai multe dimensiuni și paliere. În fond suntem o specie care se reproduce sexual, ceea ce este în mod fundamental parte din ființa umană, iar pentru a ne reproduce trebuie să existe cel puțin un partener de sex masculin și unul de sex feminin. Desigur, sexualitatea devine apoi o parte integrantă a societății din care facem parte. Unele prejudecăți, cum ar fi cele despre „egalitarismul” feminin sau despre faptul că femeile ar fi mai puțin promiscue sexual decât bărbații, pot fi ușor demontate studiind societățile primatelor. Profesorul olandez, care predă acum la Emory University, prezintă mai multe cazuri atipice, care demonstrează complexitatea vieții sexuale a rudelor noastre apropiate. Femele și masculii bonobo se masturbează solitar sau reciproc, la bonobo sexul homosexual este larg răspândit, iar la cimpanzei există nenumărate cazuri de oportunism sexual, în care favorurile sunt oferite în schimbul accesului a resursele de hrană. Nici la oameni lucrurile nu stau altfel. Ca și bonobii, care sunt dispuși să facă sex multiplu și trăiesc în comunități pansexuale, marea majoritate a comunităților ancestrale din jungla amazoniană acceptă așa-numita „paternitate partajată”. În tribul Barí din Venezuela o mamă are mai mulți parteneri sexuali și toți sunt „tații” copilului care se naște din aceste relații. Deși mulți bărbați nu vor să afle acest lucru, testele anonime făcute în mai multe maternități occidentale arată că unul din cinci nou-născuți nu sunt făcuți de tații lor „oficiali”.

Unul dintre exemplele cele mai relevante oferite către cercetătorul olandez este dat de „Donna”, o femelă de cimpanzeu care era „femeie” doar din punct de vedere biologic, însă era „mascul” prin comportament și care s-ar fi calificat cu ușurință în categoria contemporană de persoană „non-conformă sexual”. Donna, spre deosebire de alte femele de cimpanzeu, își petrecea timpul cu masculii și avea reacții fizice similare cu aceștia.

Evident că nu putem să ignorăm diferențele de sex între oameni, însă multe dintre trăsăturile sexuale nici măcar nu sunt specifice omului. O diferență evidentă este aceea că, în cazul tuturor mamiferele, de la șoricei până la elefanți, există trăsături fizice precum clitorisul sau penis. Dimorfismul sexual (diferențele dintre masculi și femele) sunt și ele larg răspândite. Chiar și bolile umane sunt diferențiate în funcție de sex și nu ne referim aici doar la cele determinate biologic, cum este cancerul de prostată la bărbați. Femeile sunt mai predispuse să facă boli autoimune (ca scleroza multiplă sau lupus), iar bărbați tind să facă boli cardiovasculare și cele din spectrul autist. Statisticile arată clar că la adulți femeile au un număr mai mare de cazuri de depresie și Alzheimer, iar bărbații suferă preponderent de schizofrenie și Parkinson (dar și cancer colorectal).

Acest lucru nu înseamnă că identitatea noastră este determinată sexual și aici intervin factorii culturali, care țin de gen și nu de sexualitate, pentru că rolurile sociale și comportamentele de gen nu sunt doar manifestări ale sexului biologic. Lucrurile sunt fluide în această zonă pentru că, spre deosebire de sexul biologic, genul indivizilor nu mai este „masculin” sau „feminin”. Primatologul olandez, care urmărește de decenii comportamentul sexual al maimuțelor,  observă că și acestea, aidoma tinerilor din societățile umane, învață identitatea de gen de la adulți și din comunitatea din care fac parte. 
Sunt și câteva diferențe majore, pe care biologia evoluționistă încearcă să le rezolve în continuare și care ne diferențiază de lumea naturală. De exemplu suntem singurele primate care au fețele cu buze extrofiate, adică buzele noastre sunt întoarse invers, către exterior. De ce e omul singura maimuță cu buzele pe dos? Poate pentru că acest lucru le face să contrasteze cu pielea din jur și ne face mai atrăgători. O altă diferență este aceea că avem nasuri expandate către exterior, deși celelalte primate nu au o astfel de excrescență inutilă care nu ne ajută în mod direct. De altfel e relevant și că femeile umane sunt singurele primate care au sânii proeminenți în mod permanent, chiar și atunci când nu alăptează (cu ajutorul siliconului sânii rămân expuși și mai mult timp). Suntem singurele maimuțe fără păr excesiv (cu unele excepții), avem capurile și ochii mari, chiar și adulți fiind semănăm mai mult cu niște cimpanzei aflați în stadiul infantil. Această trăsătură, numită de către Stephen Jay Gould neotenie, este unul dintre mecanismele fundamentale ale evoluției omului, care îl diferențiază pe homo sapiens de celelalte primate. Ne maturizăm mai târziu și mai încet, rămânând parcă la un stadiu de dezvoltare incompletă.

Acest lucru arată că, în urmă cu aproximativ 6 milioane de ani, evoluția celor trei grupuri de hominizi - cimpanzeii, bonobii și oamenii - au urmat trasee diferite. Cu toate aceste diferențe,  există și un bagajul evoluționar comun, care este prezent chiar și în societățile industrializate moderne. Semănăm foarte mult cu rudele noastre rămase în lumea naturală și câteva dintre trăsăturile universal valabile pentru toate primatele sunt derivate din sexualitate. Masculinii tuturor celor trei grupuri sunt dominanți fizic și sunt orientați spre relații ierarhice și statut social, în timp ce femelele sunt orientate spre îngrijirea descendenților și au o predispoziție naturală pentru ocrotire. Chiar și în ceea ce privește violența suntem asemănători cu rudele noastre, avem același număr de cazuri omicidale ca și crimele comise de rudele noastre hominide. Și noi și primatele folosim multiple informații extrinseci pentru a afișa identitatea sexuală. Dacă cimpanzeii au genitalele umflat și oamenii își aranjează exteriorul astfel încât să atragă parteneri. 

Cum ziceam, multe dintre aceste diferențe arhetipale sexuale sunt prezente la majoritatea mamiferelor, de la șobolani la elefanți și chiar balene. Ce ne distinge atunci din punct de vedere sexual? Una dintre teoriile clasice, enunțată în 1948 de către botanistul englez Angus Bateman, se numea chiar „Principiul lui Bateman”. În urma unor experimente pe drosofile, Bateman a enunțat o formulă care explică modul cum are loc selecția sexuală - ea e ușor de înțeles din expresia: „sperma e ieftină, ovulele sunt prețioase”. Azi teoria selecției sexuale este contestată așa cum sunt contestate și teoriile despre comportamentul sexual al oamenilor primitivi, care au fost bazate mai ales pe studiile făcute pe cimpanzei, ceea ce a dus la prejudecata despre „maimuța violentă și ucigașă”. 

Tema centrală a tuturor studiilor lui de Waal, care urmărește prin comparații sugestive dinamica dintre oameni și cele două specii apropiate de noi, cimpanzeii și bonobii, este aceea a naturii duale a condiției umane. Deși nu suntem rude directe ale acestor primate, ci ai unor protohominizi care au trăit în urmă cu câteva 6 milioane de ani, avem 98% din materialul  genetic în comun cu cimpanzeii și bonobii. În plus asemănarea dintre noi și ei este mai mare decât cea dintre gorile și cimpanzei și în mod evident nu facem parte din aceeași familie cu babuinii sau alte maimuțe cu coadă.

De ce e important faptul că suntem aidoma cimpanzeilor și bonobilor, despre care mult timp s-a crezut că sunt aceeași specie, chiar doctorul Nicolaas Tulp, devenit celebru prin pictura lui Rembrandt, a făcut în 1641 o primă descriere anatomo-patologică a unui cadavru de bonobo despre care credea că e cimpanzeu. De Waal, care a studiat în ambele specii și a scris un studiu aprofundat intitulat Bonobo: Maimuța uitată (The Forgotten Ape), face trimitere la un episod produs într-un circ francez, care avea un singur mascul bonobo pe nume Congo, care s-a împerecheat fără probleme cu femelele de cimpanzeu. În mod ciudat, descendenții săi erau predispuși spre mersul biped și aveau un comportament mult mai pașnic decât ceilalți. Deși bonobo seamănă foarte mult cu cimpanzeii, comportamentul lor este extrem de diferit, iar de Waal susține că existența acestei specii ne indică mai multe lucruri ascunse despre evoluția speciei umane/

E posibil ca această dualitate ce pare specială la oameni, mereu prinși între pornirile pozitive și cele negative, să fie profund legată de faptul că suntem un hibrid între două specii, fapt ce poate fi conectat cu evoluția noastră biologică și care se manifestă și în zona sexualității și a identității de gen. Avem simultan libertatea sexuală a bonobilor, dar și abilitățile sociale ale cimpanzeilor. Ca și cimpanzeiii, care sunt ucigași și avizi de putere, suntem o specie violentă, dar, ca și bonobii, care sunt „hipioții lumii naturale”, care fac mereu dragoste atunci când apar conflicte, avem dorința de a face sex „gratuit și pașnic”. 
Nu este exclus să fim o specie de „maimuțe bipolare”. Pe de o parte am moștenit ambițiile politice înscrise în codul comportamental al cimpanzeilor, ceea ce Nietzsche numea „voința de putere”, dar și capacitatea de împăcare și solidaritate sexuală a bonobilor. Cimpanzeii sunt geloși, posesivi, resentimentari și sunt organizați ierarhic, având trasee politice similare cu cele ale oamenilor. Societatea bonobo pare condusă de sloganul „Fă dragoste, nu război”. Aceste două opțiuni pot fi descrise prin cele două tipuri de personalități identificate de psihologi: HE (Hierarchy-Enhancing) și HA (Hierarchy-Attenuating). Primul tip, al amplificării ierarhiei, preferă ordinea și măsurile autoritare. Al doilea preferă reducerea ierarhiei și un mod de interacțiune pașnic, iar oamenii au această dublă înclinație către cei doi „H”.

Poate că dacă oamenii de știință i-ar fi cunoscut pe bonobo mai devreme, în locul mitului maimuțelor ucigașe și însetate de sânge, care a dominat gândirea despre evoluție timp de decenii am fi putut vedea influența unor grupuri care cultivă relațiile sexuale, egalitatea dintre masculi și femele. Poate că în loc de război, vânătoare sau alte tehnologii ale agresivității masculine am fi putut cultiva comportamentele specifice părții de bonobo din om, pentru că bonobo trăiesc în societăți „matrifocale”, nu neapărat matriarhale, în sensul că femelele au un rol important în procesele decizionale.

Tindem să uităm și că suntem de fapt descendenții unor strămoși vegetarieni. Chiar și cele mai mari primate de pe lume, care sunt gorilele, au o dietă mai ales vegetariană, hrănindu-se cu tuberculi, lăstari și fructe, chiar dacă uneori mai mănâncă și larve de termite. Dacă cea mai puternică maimuță de pe Pământ este ierbivoră, ce s-a întâmplat în procesul evoluționar astfel încât strămoșii noștri au devenit carnivori și, mai rău, spre deosebire de alte animale de pradă care nu-și atacă aproape niciodată semenii pentru hrană, ne-am mâncat între noi.

Cartea începe chiar cu o poveste tristă, în care de Waal rememorează momentul asasinării cimpanzeului său preferat, Luit, de către o alianță compusă din alți doi cimpanzei. Aici corelația cu „ideologia tradițională a masculinității”, conform definiției Asociației Americane de Psihologie, care este direct legată de o ideologie masculină orientată spre evitarea slăbiciunii, a spiritului aventură, cultivarea riscului și a violenței. Autorul nu reînvie dezbaterea despre „masculinitatea toxică”, dar arată că o parte din comportamentele tipic masculine sunt doar manifestări ale unei anumite maimuțe din noi. Sunt și alte specii care practică violența și chiar infanticidul, iar acest lucru se datorează mai ales faptului că un mascul preia puterea în grup. Însă toate marile primate au vieți emoționale complexe, știu ce e empatia și altruismul, înțeleg noțiuni precum corectitudinea, despre care de Waal susține că ar constitui fundamentul moralității umane. Nici generozitatea și sacrificiul nu sunt specifice oamenilor, autorul prezintă mai multe cazuri, inclusiv cel al celebrului labrador numit Jet, care și-a sacrificat propria viață pentru a salva viața unui băiețel. Compasiunea și empatia nu sunt prezente doar la maimuțe, șoarecii de laborator aleg să nu se hrănească dacă aceasta înseamnă inducerea durerii la semenii lor. Cu toate acestea unii oameni își folosesc mai mult dimensiunea de cimpanzei, renunțând cu bună știință la partea lor de bonobi, aleg violența și crima în locul altruismului și a generozității.

Aceste discuții și comparații între cimpanzei, bonobi și oameni pot fi extinse în multe domenii, nu doar redusă la opțiunea între cooperare și pace, ci și la relația dintre democrație și autoritarism. De Waal de fapt problematizează adeseori fenomene aflate în afara primatologiei cum sunt chestiuni ideologice (nazism, comunism, capitalism).

Concluzia implicită a acestei cărți este aceea că cele două componente ale identității (genul și sexul), ori identitatea de gen și identitatea sexuală, nu pot fi separate și sunt mereu inter-conectate, ca și cele două tendințe primitive ale lui homo sapiens, acest hibrid între două specii de maimuțe care adeseori pare că nu știe ce să aleagă.