Recomandare duminicală: Intimitatea cruzimii

Deși câștigătorul Palme d'Or la Cannes anul acesta a fost regizorul suedez Ruben Ostlund, preferatul meu rămâne Kirill Serebrennikov. Filmul său intitulat Soția lui Ceaikovski,  cu Aliona Mihailova și Odin Biron în rolurile principale, ne duce în intimitatea relației dintre Antonina Miliukova, soția marelui compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, și acest extraordinar creator. Problemele acestei relații sunt cunoscute și au mai fost utilizate în cinema, printre alții de Ken Russell în filmul din 1971 intitulat The Music Lovers (Iubitorii de muzică), cu Glenda Jackson în rolul nefericitei femei și cu Richard Chamberlain în rolul muzicianului bănuit de homosexualitate. Și BBC a realizat un documentar dramatizat, Discovering Tchaikovsky (aici filmul întreg: https://youtu.be/yA5enI0J82I), unde este urmărită evoluția emoțională și socială a artistului rus.

Pentru că în Rusia secolului 19, ca și în Rusia putinistă, homosexualitatea era pedepsită cu exilul în Siberia, filmul lui Serebrennikov folosește cazul compozitorului pentru a expune nu doar homofobia, ci și relațiile toxice din societatea rusă. De altfel Serebrennikov, care se află în arest la domiciliu din 2017, nu face un film biografic tradițional. Ca și în Gripa lui Petrov, filmul cu care a concurat anul trecut la Cannes, regizorul explorează aici în mod intim dinamica dintr-o relație în care secretele și neînțelegerile deteriorează sufletul omenesc.    

Tentativa lui Piotr Ilici de a face un mariaj de conveniență stă la baza întregii suferințe. Spre deosebire de fratele său Modest Ceaikovski, care era și el homosexual și a trăit într-o relație relativ cunoscută cu Nikolai („Kolia”) Hermanovich Konradi, muzicianul a încercat să își ascundă înclinațiile sexuale, de teamă să nu își piardă prestigiul și poziția socială. Astfel că, în 1877, se decide să se căsătorească cu Antonina, o tânără femeie care îl frecventase pe faimosul autor al „Lacului lebedelor” încă de la 16 ani, când a studiat cu el la Conservatorul din Moscova, scriindu-i scrisori de dragoste și mărturisindu-și pasiunea și fascinația pentru el. Numai că, după ce s-au căsătorit, relația dintre ei a devenit malignă. Ea avea probleme emoționale, iar el trăia într-o relație homosexuală, printre alții, cu servitorul său Alioșa, despre care spunea că e o „creatură angelică” și că ar fi vrut ca el să fie sclavul și jucăria lui Alexei. Sofronov a rămas valetul și unul dintre iubiții compozitorului până la sfârșitul vieții, dar între timp Piotr Ilici a avut multe alte relații. Una dintre acestea a avut un final tragic, printre iubiții lui Ceaikovski numărându-se Edward Zak, care avea doar 15 ani și era student la conservatorul unde preda muzicianul, care avea pe atunci 29 de ani. Povestea e spusă de filmul biografic al lui Ian Woodward, Love Song: The Triumph and Tragedy of Tchaikovsky (2014)

. După ce Zak s-a sinucis, Ceaikovski a fost profund afectat, scriind uvertura „Romeo și Julieta”. Se pare că, între 1880 și 1890, s-a iubit cu Bob, nepotul său Vladimir Davidov (al doilea fiu al surorii sale Alexandra), căruia i-a dedicat „Simfonia patetică”, dar și cu tânărul pianist Vasili Sapelnikov, cu a mers în turneu prin Europa. Multe dintre aceste iubiri și suferința compozitorului sunt descrise în studiul editat de Marina Kostalevsky (The Tchaikovsky Papers: Unlocking the Family Archive, 2018).
Căsătoria dintre Nina și Ceaikovski a durat foarte puțin, într-o perioadă în care compozitorul a scris opera „Evgheni Oneghin”, una dintre cele mai tragice ale sale, și nu putem să ignorăm relația dintre operă și viață, pentru că dinamica din relația Tatianei cu Evgheni era marcată de același tip de nocivitate și cruzime. Suferințele pe care și le-au produs reciproc au dus la tentative de sinucidere, iar filmul urmărește în detaliu această toxicitate emoțională. Ceaikovski îi disprețuia rubedeniile Ninei și o numea reptilă, probabil temându-se și ca Nina să nu facă publice relațiile „anormale”. Deși i-a cerut divorțul în repetate rânduri, Nina l-a refuzat, astfel că într-un moment de disperare el chiar s-a aruncat în Moscova înghețată, dorind să moară. Deși i s-au oferit sume mari de bani, Nina nu a vrut să divorțeze așa că cei doi au rămas căsătoriți, el murind la numai 53 de ani, iar ea a sfârșit într-un azil de nebuni. Cu toate că Nina nu a trăit cu soțul ei mai mult de câteva săptămâni, ea a făcut trei copii nelegitimi, despre care se spunea că erau procreați cu bărbați diferiți și care au fost abandonați la maternitate.

Pe măsură ce relația dintre Nina și soțul ei alunecă spre nebunie și tortură, isterie și cruzime, această degradare devine o metaforă pentru capacitatea noastră de a ne face rău unii altora și nouă înșine, la modul cel mai cumplit, prin minciună, dispreț și răutate care ne duc spre catastrofă.