O imagine cât o mie de cuvinte: Victima suedeză a Generalului Iarnă

Scena aceasta, reprezentată în tabloul semnat de pictorul suedez Gustaf Cederström (c. 1879), îi prezintă pe Carol XII al Suediei și pe Ivan Mazepa, hatmanul cazacilor. Regele suedez privește resemnat, fiind desculț și rănit la piciorul stâng, iar cazacul îl îndeamnă  să pornească dincolo de Nipru. 

Povestea din spatele tabloului este mult mai palpitantă. Carol XII avea pe atunci numai 27 de ani și fusese timp de aproape un deceniu principalul factor de decizie în regiune. Prins într-o lungă campanie militară, de fapt imaginea aceasta face parte dintr-o serie de tablouri istorice despre bătăliile regelui Carol, acesta ajunsese pe tron la numai 14 ani. După moartea lui Carol XI în 1697, tânărul rege suedez a fost obligat să se confrunte cu o serie de inamici, inițial cu alianța dintre danezi și ruși.  

Deși era foarte tânăr, la numai 16 ani el i-a înfrânt rapid pe danezi și l-a obligat pe Frederik IV să accepte un tratat de pace umilitor. Prin acordul de la Travendal Frederik va jura că nici el, nici urmașii săi nu vor ataca niciodată Suedia. Mișcările armatei suedeze condusă personal de Carol îl vor speria pe Petru cel Mare, care, cu numai o zi înainte de lupta de la Narva, își va abandona trupele. Astfel că, în noiembrie 1700, 25% din cei 40.000 de soldați ruși vor fi uciși, iar 10 generali și 10 colonei se vor preda în urma bătăliei de la Narva din Estonia (unde și astăzi peste 36% dintre locuitori sunt cetățeni ruși).

În 1701 Carol XII s-a decis să îl înlăture pe regele polonez Augustus II, așa că în 1702 a ocupat Varșovia și l-a instalat pe Stanisław Leszczyński rege. În iarna anului 1707 Carol XII a trecut Vistula și s-a îndreptat spre Moscova. Inițial campania rusească a mers bine. După câteva victorii Carol XII a ajuns la Mogilev pe malul Niprului, unde i s-a alăturat Ivan Mazepa, hatmanul cazacilor zaporojeni. Biserica ortodoxă l-a excomunicat pe Mazepa în 1708 și o parte dintre cazaci se vor alătura lui Petru cel Mare.

Așa cum vedem din această imagine, „Generalul Iarnă” a venit iarăși în ajutorul rușilor, așa cum o va face și în 1942. Scena este la finalul bătăliei de la Poltava, care este importantă și pentru că a marcat pentru totdeauna istoriei Europei. Epopeea lui Carol s-a încheiat pe malurile Niprului. Colaborarea dintre suedezi și cazaci, ca și posibilitatea înființării unui stat autonom al acestora din urmă a fost abandonată. La scurt timp Polonia va dispărea ca stat, iar din acest moment țarul Petru cel Mare și Rusia vor deveni principala forță militară a continentului.

Aventura lui Carol XII ia o turnură cumplită în iarna anului 1708-1709, numită „Le Grand Hiver”. Iarna aceea a fost îngrozitor de rece, Marea Baltică a înghețat complet, iar canalele din Veneția deveniseră patinoare. În Rusia, într-o singură noapte, crivățul a ucis 2.000 de suedezi. Până la venirea primăverii Carol XII mai avea, din 40.000 de soldați, vreo 20.000. Cu toate acestea, la jumătatea drumului dintre Kiev și Harkov, suedezii au asediat localitatea Poltava din actuala Ucraină. Acolo a urmat mai multe săptămâni de bătălii pe viață și pe moarte. Atât de multe obuze au fost trase că rușii, ne mai având bile de tun au început să tragă cu pietre în suedezi, legenda spune că inclusiv Carol a fost lovit de o pisică expediată dintr-un tun. Acolo, după mai multe zile de lupte în care regele Carol a fost pe câmpul de bătălie, el a fost lovit în piciorul stâng, fiind cuprins de febră. Aflând acest lucru, Petru a lansat un atac pe tot frontul, iar în noaptea de 27 iunie 1709 a început bătălia finală. Spre dimineață 10.000 de suedezi erau uciși sau răniți, iar Carol și Mazepa au fugit dincolo de Nipru și au cerut azil în Imperiul Otoman. 

Numele lui Mazepa a fost adeseori invocat în Ucraina de către promotorii independenței, inclusiv fostul președinte Victor Iuscenko susținea că arborele lui genealogic îl face să fie descendent al lui Ivan Mazepa. Byron i-a dedicat un poem, intitulat Mazeppa, iar Géricault a realizat un tablou celebru pe baza și mai celebrului erou. După cum scrie Byron, ambițiile regelui au fost umbrite de umilință și sânge. Din păcate Mazepa, care a fost și el rănit în bătălie, a murit la scurt timp undeva pe lângă Tighina (pe atunci numită Bender), fiind înmormântat în tabăra lui Carol de la Vinița și reînhumat în 1710 în biserica Sfântul Gheorghe din Galați, unde și azi există un cartier care îi poartă numele.

Tot la Bender și-a petrecut următorii 10 ani din viață și regele Suediei, de unde se pare că suedezii au învățat să facă celebrele chiftele și au învățat să împăturească sarmale (care se cheamă în suedeză kaldolmar, din turcecul dolma). Tot acolo au învățat un nou cuvânt turcesc. Unul dintre puținii termeni împrumutați în suedeză din turcă (și apoi preluat în finlandeză) este kalabalik și înseamnă scandal sau haos. 

Cuvântul kalabalik se leagă de un alt eveniment la limita dezastrului prin care a trecut Carol XII. După ce, timp de 4 ani, a fost oaspetele lui Iusuf Pașa la Bender, regele primind chiar o pensie de la sultan (porecla lui era Demirbaş Şarl, adică Șarl pensionarul), comunitatea suedeză s-a dezvoltat apărând o nouă localitate numită Karlstad (azi satul Varnița). Însă, în contextul acordurilor de pace internaționale, în ianuarie 1713, coloniștii suedezi au fost atacați de o mulțime de turci din Bender. Carol XII, cu numai 40 de soldați a luptat cu hoarda dezlănțuită. A fost capturat și apoi dus ostatic la Stambul, fiind eliberat abia în noiembrie 1714. După ce s-a întors acasă Carol a continuat campaniile militare, însă în 1718, în timpul invaziei din Norvegia, regele a fost împușcat în cap (unii spun chiar de către soldații săi care se săturaseră de atâtea războaie).