Totul, pretutindeni și deodată

E deja evident că tema meta-universurilor (multiversuri pentru romglezi) reprezintă un trop recurent în cinemaul contemporan. Probabil și datorită descoperirilor recente făcute de telescopul spațial James Webb, care a demonstrat că Universul vizibil are dimensiuni aproape infinite, ideea lumilor paralele a devenit tot mai populară în producțiile cinematografice. După ce Avengers: Endgame (2019) a reluat povestea din punctul în care Thanos a distrus jumătate din Univers la finalul lui Avengers: Infinity War (2018), posibilitatea deschiderii unor universuri paralele a devenit extrem de atractivă pentru industria filmului. Recent Doctorul Strange a alunecat și el în „mutiversul nebuniei” (Doctor Strange in the Multiverse of Madness, 2022), iar Peter Parker s-a întâlnit cu ceilalți oameni paianjeni (în Spider-Man: No Way Home, 2021). Succesul acestor povești din multi-univers a făcut ca cinemaul de azi să devină un multi-univers de multiversuri, adeseori inventarea unor noi universuri narative fiind doar un instrument prin care regizorii și producătorii au încercat să resusciteze franșize moarte ca să mai extragă niște milioane din subiecte răposate.

Nu același lucru se întâmplă în Totul, pretutindeni și deodată (Everything Everywhere All At Once e greșit tradus cu Orice, oriunde, oricând). Regizorii Daniel Kwan și Daniel Scheinert, care își prezintă filmele sub numele colectiv de „Danielii” (Daniels), au reușit cu un buget relativ redus (între 15 și 25 de milioane de dolari) să obțină vânzări globale de peste 106 milioane de dolari.  „Danielii” au debutat cu o poveste despre un naufragiat care poartă conversații cu un mort (Swiss Army Man 2016), absurdul situației fiind articulat în mod veridic, într-o realitate incertă aflată în permanentă alunecare către suprarealism. 

Mecanismul e pus în practică și în „Totul peste tot și deodată”, care începe în apartamentul banal al lui Evelyn Quan Wang (jucată de Michelle Yeoh), care e copleșită de chitanțe și obosită de banalitatea vieții de proprietară a unui „laundromat”, o spălătorie automată de rufe tipică pentru comunitatea sino-americană. Timp de 13 minute suntem introduși în universul acesta monoton și chiar dezolant al lui Evelyn, care are grijă de tatăl ei vârstnic (Gong Gong^[ jucat de James Hong, eternul chinez stereotipizat), al cărei soț vrea să divorțeze, cu o fiică lesbiană mereu nemulțumită, dar și terorizată de Deirdre, auditoarea de la Fisc (jucată impecabil de Jamie Lee Curtis), care vrea să îi închidă afacerea.

Punctul de inflexiune se produce când cei trei urcă în lift și soțul lui Evelyn, iar Waymond (iubitorii de Indiana Jones îl vor recunoaște pe micul Short Round, jucat de Ke Huy Quan) glisează în timp și spațiu, spunându-i nefericitei soții să urmeze un set de instrucțiuni, altminteri amuzante, printre care și să-și schimbe pantofii dintr-un picior în altul, pentru că realitatea ei este amenințată.

Din acest moment existența lui Evelyn se scindează, așa cum se scindează viețile tuturor celor cu care ea s-a întâlnit vreodată. Retrăim împreună cu Evelyn fiecare dintre experiențele ei anterioare, de la prima iubire, la plecarea în Statele Unite, deschiderea spălătoriei, nașterea și adolescența fiicei, totul pe repede înainte până când descoperă că viața ei a trecut prin mai multe universuri paralele. Fiecare dintre deciziile pe care nu le-a luat, fiecare drum pe care a ales să meargă sau să nu meargă, fiecare opțiune personală, a declanșat un alt traseu, un alt univers.
Prima-Evelyn (Prime-Evelyn) află că Jobu Tupaki, versiunea fiicei ei din „Alphavers” amenință să distrugă prima realitate. Pentru a împiedica acest lucru, ea trece pe rând prin toate posibilele sale versiuni, este fie vedetă de cinema și maestru de arte marțiale, bucătăreasă sau îngrijtoare. Toate personajele din viața „reală” a lui Evelyn au și ele existențe multiple, de la clienta enervantă care își transformă cățelul de companie în nunceak, la soțul devenit expert în lupte marțiale cu borseta de la brâu. Inclusiv Deirdre, care devine partenera lui Evelyn în universul unde degetele devin crenvurști și unde învață să mănânce cu picioarele, are multiple identități. Și mai relevant este modul cum cei doi regizori-scenariști unesc toate aceste universuri. Poate cel mai sugestiv moment, reprezentativ pentru modul cum cei doi regizori își problema multi-universurilor, este cel în care Jobu Tupaki o duce pe Prima- Evelyn într-o realitate alternativă în care nu există viață pe Pământ. Cele două pietre vorbesc la marginea unui canion, sub forma unei animații, prilej pentru un dialog existențialist, o discuție despre nihilism și pesimism, care dă întregii povești o dimensiune filosofică. Iar la final, când Evelyn distruge spălătoria, găsim un punct de reper între toate aceste universuri multiple, pentru că toate cele întâmplate în meta-universurile prin care trece personajul pot fi doar proiecții ale subconștientului său. 

Ca și în celălalt film al lor, despre care ziceam că e tot la granița dintre parodie și seriozitate, și aici, pe la minutul 30, totul se transformă într-un film de tip kung fu, mai bine zis o versiune parodică la adresa tuturor locurilor comune din aceste producții.

Aici este și calitatea principală a abordării „Danielilor”, care inserează mai multe episoade ironice, pastișe critice sau inter-textuale, cum este reconstituirea celebrei scene din Odiseea spațială: 2001 sau distopia în care ajunge Evelyn. Povestea este simultan serioasă și comică, absurdă, suprarealistă, dar și banală și realistă. 

Un element vizual care unește toate elementele este metafora ochiului (gaura din gogoașă, fereastra de la uscătorul de rufe, semnul de pe chitanță etc.), dar mai coerența este păstrată mai ales prin prezența pe ecran a lui Michelle Yeoh. 

Deși are acum peste 60 de ani (născută în 1962) actrița, care a primit deja Globul de aur pentru rol feminin principal, candidează la premiul Oscar (fiind concurată Cate Blanchet, Ana de Armas, Michelle Williams și Andrea Risenborough). Yeoh s-a remarcat prin rolurile din filmele în gen „wuxia”, un soi de kung fu acrobatic, și a atins un vârf de carieră în 2000, prin Crouching Tiger, Hidden Dragon (reg. Ang Lee). Admirabil e faptul că actrița s-a reîntors în roluri credibile, cum ar fi împărăteasa Georgiou din serialul Star Trek: Discovery - și acolo asistăm tot la traversări prin universuri multiple.

Filmul acesta, care are 11 nominalizări la Oscar, inclusiv cea mai bună regie și cel mai bun film, ar merita să obțină cel puțin două premii, printre care cred că unul va fi pentru prestația lui Michelle Yeoh, iar celălalt pentru scenariu.