2023, anul reîntoarcerii legionarilor rătăcitori

Anul 2023 a fost declarat „An Centenar Ion Gavrilă Ogoranu”, așa că diverși ziariști și entuziaști anti-comuniști s-au grăbit să îl celebreze pe „faimosul haiduc”. Ceea ce nu ne spun toți cei care îl admiră și îl idolatrizează pe reprezentatul „Rezistenței naționale anti-comuniste”, un om care s-ar fi „opus regimului totalitar” timp de aproape 30 de ani, fiind „ultimul luptător necapturat de Securitate” (până în 1976) și transformat într-un adevărat „erou al neamului românesc”, un model vrednic de urmat, este că Ogoranu a fost toată viața un legionar fanatic. 
Cartea sa cu titlu de telenovelă, „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, e predată azi prin școli și chiar în universități, dar nu este altceva decât o odă adusă legionarilor, chiar un manual de legionarism eroic (mai ales volumul 3). 
Desigur, oricine a luptat și a murit pentru idealuri oneste, orice om curajos care a prețuit libertatea mai presus de propria viață, merită onorat. Evident că nu toți partizanii din munți au fost legionari, dar Gavrilă-Ogoranu nu este printre aceștia. Ca fost luptător în munți el nu a ezitat să-și descrie fățiș admirația față de „Mișcare”, recunoscând apartenența la Frățiile de Cruce și lăudând „idealurile” legionarismului. Cărțile sale confirmă că omul a continuat să fie un dușman al „iudeobolșevismului” și al „Diavolului roșu” până la moarte, iar faptul că e eroizat de către mulți dintre anticomuniștii de după 1989 demonstrează că legionarismul continuă să curgă liber și liniștit prin mințile multor concetățeni.

Chiar titlul cărții și întreg volumul nu sunt altceva decât trimiteri la Traian Trifan, „Badița Trifan” cum îi zicea un alt apropiat, celebrul Arsenie Papacioc, care a fost fruntaș legionar, fost ofițer de armată, prefect legionar de Brașov, confident al lui Codreanu și prieten cu Moța, cumnatul „Căpitanului”. Considerat „marele Avva al Aiudului”, deși a executat zeci de ani condamnare în infama închisoare, el a supraviețuit ca și Ogoranu. Trifan a fost eliberat în 1962 și a publicat mai târziu o serie de memorii intitulate „Mărturisesc, robul 1038" (editura Scara, 1998), scrierile sale, ca și cele ale lui Ogoranu, devenind manuale de căpătâi pentru neolegionari.

Povestea lui Ogoranu este remarcabilă, el fiind un fel de Hiroo Onoda al României socialiste. Ca și japonezul care împușca turiste australience în jungla din Filipine, unde a stat ascuns până în 1974, Ogoranu a fost arestat abia în 1976, la Cluj. După ce a luptat cu armele împotriva noului regim prin munții Făgăraș, între 1948 și 1955, după ce Securitatea i-a prins sau împușcat pe camarazii săi, Gavrilă a stat 22 de ani ascuns în casa văduvei camaradului, Petru Săbăduş. Căsătorit în secret cu Anei Săbăduş, cu ajutorul unui preot greco-catolic, Ogoranu a trăit la Galțiu în judeţul Alba unde văduva îi făcuse un fel de ascunzătoare și de unde ieșea din când în când și făcea vizite chiar și foștilor camarazi. Deși a fost capturat și interogat, în același an a fost eliberat, nu pentru că a intervenit Nixon, ci pentru că faptele fuseseră prescrise de către legislația României socialiste. Așa că legionarul Ion Gavrilă-Ogoranu a trăit încă 30 de ani, după 1989 devenind unul dintre cei mai importanți promotori ai neolegionarismului, cele 7 volume de memorii din seria „Brazii se frâng…” fiind printre cele mai bine vândute cărți în România post-decembristă, 

Realitatea este că, deși mulți consideră că teoriile despre agenții secreți infiltrați în rezistența din munți e doar propagandă comunistă, aceștia făceau parte dintr-un plan bine coordonat. Documentele desecretizate ale CIA arată fără urmă de îndoială că în anii 50 serviciile de spionaj occidentale au aranjat parașutarea a cel puțin 50 de agenți în România (https://www.numbers-stations.com/cia/QKBROIL/QKBROIL_0005.pdf) și că plănuiau antrenarea a încă 500 de luptători specializați în tactici de gherilă. Nu știm care ar fi fost efectul acestui plan pe termen lung, dar știm din declarațiile lui Maniu de la procesul din 1947 că agenții americani le cereau liderilor români să creeze astfel de „organizaţiuni paramilitare”. Ogoranu confirmă existența acestui plan pregătit în 1947, prin care partidele istorice, elementele de rezistență din armată și membrii mișcării legionare au creat un fel de „Comandament unic de acțiune”, susținut de diverse organizații și chiar guverne occidentale. Planul, deconspirat se pare de Philby, agentul sovietic infiltrat în serviciile secrete anglo-americane, a dus la arestarea multor conspiratori, o parte dintre aceștia refugiați în munți.
Lor li s-au adăugat „parașutații”, cel mai cunoscut fiind cazul grupului parașutat în 1951, condus de Constantin Săplăcan, dar au mai fost și alții cum era echipa lui Ion Mircea Samoilă. În urma „procesului parasutiștilor” cel puțin 300 de persoane au fost condamnate, pe mulți dintre ei Horia Sima, comandantul din exil al legionarilor, îi va decora cu „Crucea Albă”. Samoilă, ca și camaradul său Ion Golea, fusese antrenat în Franța și a ajuns în România populară cu ajutorul avioanelor americane, împreună cu mari cantități de armament și muniție, cu aparate de radio emisie-receptie, substanțe explozive, documente false și mari sume de bani. Crezând în „biruința Legiunii”, acești „eroi” erau recrutați mai ales prin „The Office of Policy Coordination” (Oficiul de Coordonare Politică), fațada CIA pentru operațiunile secrete. Documentele arată că CIA considera România un punct strategic, astfel că sute de agenți erau pregătiți pentru activități subversive. Erau preferați legionarii sau cei care făcuseră parte din Frăţiile de Cruce tocmai pentru că erau deja fanatizați, dar și mult mai organizați și coezivi pentru astfel de operațiuni.

După cum scrie chiar Ion Gavrilă-Ogoranu în alt material propagandistic intitulată „La pas prin Frația de Cruce” (unde afirmă și că legionarii nu au omorât evrei), realitatea este că „rezistenţa anticomunistă” din România era compusă în proporţie de peste 75% din legionari, același procent de legionari fiind regăsit și în închisorile comuniste. 

Legenda luptătorilor din munți continuă, însă ea ar trebui însoțită de mai mult decât de o notă de subsol care să arată că majoritate erau legionari și urmăreau adeseori scopuri politice și militare orchestrate de serviciile secrete anglo-americane.