Titanic plus Avatar egal Profit

În numai trei zile de la lansare, mult așteptata continuare filmului Avatar (2009), numit  Avatar: Calea apei (2022), a încasat între 130 și 150 de milioane de dolari, în prima zi de vizionări încasările ajungând la 55 de milioane de dolari, de două ori mai mult decât primul film (cu „doar” 26,75 milioane de dolari în prima zi). Lui James Cameron i-au trebuit aproape 13 ani ca să o ia pe „calea apei”, însă producția a debutat cu succes în toate cinematografele planetei noastre, sute de milioane de oameni întorcându-se cu uimire pe lumea extraterestră a satelitului numit Pandora. Filmul este, fără îndoială, un spectacol vizual năucitor, din primele secvențe suntem introduși într-un pseudo-documentar exotic de natură, doar că lumea fabuloasă de pe această planetă inexistentă este artificială, însă noi o trăim ca și când ar fi adevărată. În prima parte revenim în acea Pandoră care arată ca o pădure Amazoniană hrănită cu steroizi, unde băștinașii Na’vi trăiesc fericiți ca în sânul lui… Eywa. Aici ne întâlnim cu familia lui Jake Sully, acum compusă dintr-o liotă de prichindei albaștri, printre care și un orfan pământean uitat în urmă de părinți, pe nume Spider (Păianjen) și poreclit „maimuțica” (monkey man). Aici Neytiri, soția băștinașă a fostului pușcaș marin Jake Sully, cântă cântece ancestrale care sună de parcă ar fi interpretate de Enya, dar ea se roagă la Eywa folosind mătănii pandoriene.

Prima modificare apare când, printre copiii familiei Sullycă, o descoperim pe Kiri, orfana născută dintr-o mamă moartă, neînsămânțată de vreun mascul uman sau extraterestru, adoptată de Jake și Neytiri. Ea este concepută de doctorița Grace Augustine (jucată în dublu rol de Sigourney Weaver), al cărei nume e o combinație de termeni catolici (Har și sfântul omonim) într-o naștere miraculoasă, o adevărată „concepție emasculată”, sfântă procreație extraterestră. Kiri este un nume evident simbolic, Kira fiind femininul lui Chiriac, deci „conducătoare, stăpână”. Evident ea este doar Mesia la feminin,  conectată în mod magic cu planeta Pandora însăși, ea aude bătăile inimii acestei mega-zeițe cu nume transparent iudeo-creștin, Eywa. Ea este „Mare Mamă” (Great Mother), care protejează și unește toate ființele vii de pe planetoidul acesta extraterestru.

Viața bucolică și paradisiacă a Sullycilor este întreruptă atunci când zeci de nave spațiale sosesc de pe Pământ. Deși au fost învinși în primul episod, nu știm cum și de ce sute de militari mecanizați, diverși soldați în avatare militarizate, dotați cu tehnologii avansate, încep să distrugă pădurile și să vâneze animalele. De ce nu sunt aceștia atacați înainte să ajungă să preia controlul asupra Pandorei, nu știm. Poate fi o eroare de strategie din partea lui Jake Sully, care, să nu uităm, era un simplu caporal pe vremea când mai era om.

Printre nou veniți se numără și Dușmanul de moarte al lui Jake, colonelul Quaritch, care este și el reînviat într-o variantă îmbunătățită, livrat direct într-un avatar fără ajutorul unui aparat, tehnică pe care regizorul nu se obosește prea mult să ne-o explice. Cameron e mult prea ocupat să folosească această înviere pentru a introduce atât eternul trop al dorinței de răzbunare, schema antagonistului radical, dar mai ales tema melodramatică a conflictului psihanalitic tată-fiu. Pentru că înviatul Quaritch află că Spider este chiar fiul lui, dar crescut dușmanul său de moarte, Jake. Toți iubitorii de telenovele au fremătat în scaune îndopându-se cu popcornul care a ajuns să coste cât un kilogram de carne. Conflictul este inevitabil pentru că, spre deosebire de tăticul militarist, Spider iubește cultura localnicilor, așa că se va confrunta cu tatăl său, care nu numai că l-a abandonat, dar acum îl și torturează. După o jumătate de oră de film are loc întâlnirea tată-fiu, Quaritch îi spune lui Spider pe numele lui adevărat, adică Miles, cei doi au o lungă conversație în celula unde este închis fiul și scenariul ne pregătește pentru partea a doua.

La fix o oră de la început, când se încheie prima parte, familia Sullycă emigrează, ca să nu îi pună în pericol pe membrii tribului lor. Prin urmare, în a doua parte a filmului, aventurile au loc în satul de pescari Awa’atlu, prilej pentru regizorul american să introducă diversitatea etnică printre locuitorii de pe Pandora. Mutarea nu are noimă din punct de vedere logic. Ce sens are ca Jake să își ia familia și emigreze la un alt trib de pe Pandora, pentru că, dacă tribul inițial nu mai e amenințat, acum pune în calea primejdiei un alt grup de localnici, care nu erau afectați de război.

Desigur că aceste deplasări sunt doar un pretext narativ pentru Cameron, care vrea cu orice preț să introducă noi peisaje și noi creaturi fabuloase. Această nouă dimensiune a planetei-satelit este cu adevărat copleșitoare, pretextul îi permite regizorului să realizeze filmări subacvatice superbe, senzația fiind amplificată și de sistemul 3D. Ceea ce vedem pe ecran nu poate fi comparat cu nimic, poate doar cu experiențele din tunelurile transparente din marile parcuri acvatice, cum ar fi imensul „Oceanogràfic” din Valencia. Suntem vrăjiți de imagini feerice, creaturi translucide sau fosforescente, ape de turcoaz și plaje fabuloase. Timp de o oră facem scufundări submarine, plonjăm în adâncuri și participăm la un divertisment vizual de tip aquapark.

Din păcate lipsa de creativitate a poveștii nu are nimic copleșitor, dimpotrivă totul este repetitiv și lipsit de coerență. De exemplul noul clan unde ajung Sullycii se numește Metkayina, aici băștinașii trăiesc într-un recif oceanic magnific. Dacă Na’vi din tribul Omaticaya, vechiul trib al lui Sully, erau niște imitații ale triburilor de amerindieni din Marile Câmpii, acum Metkayina sunt evident inspirați din populațiile Māori (chiar actorii sunt selectați din rândul acestei comunități). Inclusiv dansul haka a fost adaptat în film, unde extratereștrii dansează dând amuzant din coadă și din urechiușele lor de elfi. Până și tatuajele tradiționale sunt imitații ale practicilor maori. Adaptați pentru scufundări și înot, Metkayina au brațele și picioarele dotate cu înotătoare, pielea deschisă la culoare și cozile dotate cu o lopată la capăt în loc de păr. Evident că teoria evoluției nu funcționează pe Pandora, așa cum nu funcționează nici legile gravitației. 

Oricum localnicii de pe Pandora erau niște creaturi absurde, Na’vi fiind o aberație vizuală, un amestec imposibil de trăsături umane, cu caracteristici de pisică, cu elemente de ștrumfi, cu niște cozi cu dublă finalitate, spirituală și sexuală, trăind semidezbrăcați într-o junglă fără tehnologie. Dar unele dintre noile creaturi introduse de Cameron sunt acum de-a dreptul ridicole - așa sunt caii de mare zburători pe care îl călăresc membrii tribului Metkayina, numiți „tsurak” (ceea ce mi-a adus aminte de comanda dată cailor la noi la țară). Problema cu acești cai de mare este că ei arată ca niște crocodilo-peștio-păsăr-zauri, au și branhii, dar respiră și aer prin niște nări amplasate aiurea în vârful capului.

Amalgamul de fire narative și multitudinea de personaje cu care suntem confruntați sunt complicate și de faptul că toți Na’vi seamănă între ei - știu, sună extrem de extraterestro-fobic, e posibil ca vreunul dintre acești maimuțo-pisicoi albaștri să mă denunțe la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Dar uneori avatarul lui Quaritch și figura lui Jake sunt atât de similare încât în scenele de luptă derulate în semi-întuneric nu mai știi care e care.

Luptele acestea încep în partea a treia a filmului, cele trei ore fiind împărțite în bucăți relativ egale. Quaritch și soldați-avatari, care zboară acum pe balaurii-ikran, ajung pe plajele tribului adoptiv al lui Jake unde îi brutalizează pe localnici, dându-le foc și ucigându-le animalele de companie. Premisa a mai fost exploatată și în fostul Avatar. Civilizația industrială a pământenilor intră în coliziune cu civilizația naturală de pe Pandora pentru că oamenii sunt niște exploatatori și vor să le fure localnicilor resursele. 

De data aceasta oamenii acum nu mai vor să extragă vechiul minereu numit „unobtanium”, nu știm ce s-a întâmplat cu acest material prețios, pentru că s-au apucat vâneze tulkuni, un soi de balene supradimensionate specifice Pandore. Încă o dată, Cameron nu face altceva decât să respună o poveste extrem de asemănătoare cu ceva adevărat din istoria umanității, când balenele de pe Pământ au fost vânate până la exterminare. Tulkunii produc o substanță specială aflată într-o glandă ascunsă în creierul lor și numită „Amrita”, care în sanscrită înseamnă „nemurire”. Din marea creativitate cameroniană ne dăm seama că „Amrita” oprește procesul de îmbătrânire al oamenilor. Prin urmare, vânătoarea de balene, justificată în secolul 19 de nevoia de a folosi grăsimea animalelor pentru iluminat, este înlocuită de exploatarea unui lichid galben, care îi face pe oameni nemuritori.

Numai că, spre deosebire de balenele de pe Pământ, care știu doar să cânte, cetaceele pandoriene știu matematică, vorbesc telepatic și au puteri paranormale, accesând în mod magic amintiri stocate în memoria zeiței Eywa. Ca și la Omaticaya, unde băștinașii din vechiul trib al lui Sully se „cuplau” cu niște dragoni cu două rânduri de aripi, numiți ikran, acum Metkayina domesticesc acești „tulkuni”, într-un ritual de trecere identic cu cel pe care l-am văzut în „vechiul” Avatar. 

E și un bun prilej pentru Cameron să introducă o întâlnire melodramatică între fiul mai mare al lui Jake, Neteyam, și un tulkun rănit. Acest animal, despre care aflăm că se numește Payakan, va deveni principalul tovarăș și apoi salvator al copiilor familiei Sullycă, pentru că balena pandoriană este, ca și familia lui Jake, alungată de propriul trib pentru că nu a respectat principiile pacifiste transmise din tulkun în tulkun.

Nu înțeleg de ce i-au trebuit lui Cameron 13 ani ca să spună aceeași poveste, pentru că tema e aceeași - Pâmântul moare, iar Pandora este o „nouă frontieră”, băștinașii trebuie îmblânziți și ocupați. Diferența este că acum armatele terestre sunt conduse de generalul Frances Ardmore (personaj jucat de Edie Falco, cunoscută din serialul „Sora Jackie”), dar invazia pământenilor e iarăși oprită de localnici, taman pe dos decât în istoria adevărată.

Iar bătălia finală, care este o variantă amplificată a bătăliei de la finalul primului Avatar, pentru că are loc în aer, pe mare și pe uscat, nu este decât o reluare a vechii formule. Jake se luptă corp la corp cu inamicul său de moarte, colonelul Quaritch, apoi totul se transformă într-o variantă extraterestră a „Titanicului”, unde asistăm la melodrama familiei Sullycă prinsă de flăcări pe o navă a vânătorilor de balene pandoriene.

Când la final Jake și Neytiri se cuplează cu o meduză metafizică și se pregătesc pentru următorul Avatar, episodul 3. Sus periscopul!