Cum sărută Mickey Mouse

În iunie 2022 o animație produsă de Disney și Pixar ca o continuare a seriei „Toy Story”, povestea intitulată Lightyear, a fost interzisă în lumea musulmană pentru că arăta un sărut între două lesbiene. Când, în noiembrie 2022, Disney a lansat o nouă animație intitulată Strange World (O lume ciudată), filmul nici măcar nu a mai fost distribuit în 20 de țări, unde oricum producția ar fi fost cel mai probabil interzisă sau cenzurată.

În ultimul timp retrograzii din toată lumea, atât cei din Statele Unite cât și tovarășii lor din toată lumea, inclusiv fanaticii din diverse religii, s-au înfrățit în acuzații, denunțând Disney pentru că ar pune în aplicare un plan diabolic de pervertire a tinerilor. Lor li s-au adăugat și spectatorii din România, care au bombardat Internetul cu mesaje anti-woke. Faptul că în Lightyear există două personaje feminine care formează o familie și au un copil sau că în Strange World există o familie mixtă rasial, în care tânărul Ethan Clade are evidente predispoziții homosexuale, fiind îndrăgostit de un alt băiat, pe nume Diazo i-a făcut pe spectatorii din România să ocolească filmele. Povestea adolescentului birasial și gay, care este încurajat de părinți să își urmeze înclinațiile sexuale din Strange World a încasat puțin peste 248 de mii de dolari (date: https://www.boxofficemojo.com/year/2022/?area=RO&ref_=bo_yl_table_1), prin comparație cu  animația Minions: The Rise of Gru, care a obținut în România 1,83 milioane de dolari (în vreme ce Lightyear a avut la noi încasări de numai 229.000 de dolari).

Problema cu Strange World, un film care a costat 180 de milioane de dolari și care a avut încasări de numai 42,4 milioane la nivel mondial (după lansarea în noiembrie 2022), nu este reprezentarea iubirii homosexuale. Producția, cu toate elementele sale de spectacol vizual de bună calitate, e doar o lungă reluare a unor tropi cinematografici răsuflați. Aventurile familiei Clade din Avalonia, care trece printr-o serie de pățanii după ce ajunge într-o lume fantastică, seamănă prea mult cu ”Robur Cuceritorul”, iar ființele stranii și plantele sunt scoase parcă din Avatar. Filmul este neconvingător din punct de vedere narativ, singurul personaj atipic din această poveste este Jaeger Clade (aici metafora cladei din biologie e evidentă, ea fiind o critică tangențială a grupurilor monofiletice), părintele explorator prins în subteranele Avaloniei, care funcționează ca un deuteragonist, mereu în opoziție cu fiul și cu nepotul său.

Din păcate, de îndată ce a apărut Strange World, toate rețelele media conservatoare din SUA, printre care și canale media ale CBN (Christian Broadcasting Network), create de tele-evanghelistul Pat Robertson, au acuzat Disney că urmărește o „agendă gay”, parte a unui plan malefic de a-i expune pe copii la idei sexuale „woke-iste”. 
Nu ar fi nici prima, nici ultima oară când filmele arată săruturi sau relații homosexuale și nici nu e prima oară când acestea sunt cenzurate, acuzate sau interzise În 2019 filmul Star Wars: The Rise of Skywalker, produs tot de Disney, a fost cenzurat în Singapore, scena în care două personaje feminine se sărută câteva fracțiuni de secundă a fost tăiată. În 2021 filmul Eternals a fost interzis în Arabia Saudită, Qatar și Kuweit pentru că exista un sărut homosexual în care supereroul Phastos (jucat de Brian Tyree Henry) și soțul său din poveste, Ben (Haaz Sleiman), erau arătați într-o relație intimă. Era primul primul personaj gay de culoare din universul supereroilor Marvel. 

Și supereroii sunt homosexuali, nu-i așa?
Deși am bănuit dintotdeauna că Batman era homosexual, pentru că masca de cauciuc, costumul de latex cu dimensiuni sado-maso și mai ales prietenia dubioasă cu Robin ofereau  indicii suficiente în acest sens, nu mă așteptam ca fiul lui Superman, pe nume Jonathan Kent, să devină bisexual și aibă o relație amoroasă cu un alt tânăr băiat pe nume Jay Nakamura, care, întâmplător sau nu, este ziarist ca și Clark Kent. Fără a psihanaliza prea multe benzile desenate intitulate „Superman: Son of Kal-El” publicate de DC Comics în noiembrie 2021, intrarea fiului lui Superman în rândul comunității LGBTQ+ (de fapt termenul complet este LGBTQIA+, adică Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, Queer, Intersex, Asexual, Others) nu e o noutate.

Până și Batwoman, introdusă în anii 50 ca variantă feminină a lui Bruce Wayne, cu numele de „Kate” Kane, a primit o dimensiune lesbiană. Când a fost relansat în 2006, personajul DC a fost prezentat cititorilor de benzi desenate într-o relație homosexuală cu un alt personaj, pe nume Maggie Sawyer. Mai târziu, în 2019, The CW Network (rezultat din fuziunea între WB și UPN) a lansat serialul ”Batwoman”, însă actrița principală a fost acuzată că nu e destul de ”gay” pentru rolul ei, așa că Ruby Rose a fost înlocuită de Javicia Leslie. Javicia a devenit astfel prima femeie de culoare și LGBT din istoria televiziunii care să joace o supereroină, înaintea ei fiind doar Anissa Pierce din Black Lightning, care a fost numai fiica lesbiană a super-eroului din rolul principal. Televiziunea CW pare că s-a specializat în crearea de personaje supereroice care sunt atipice, cum este Naomi, al cărei personaj feminin este bisexual (personajul e jucat de actrița de culoare Kaci Walfall).
Între timp și Loki, tovarășul lui Thor și fratele adoptiv al acestuia din filme, a devenit bisexual în serialul din 2021. Dezvăluirea, care s-a făcut în cel de-al treilea episod al filmului, nu e atât de neașteptată, fie și numai pentru că acest zeu buclucaș din miturile nordice avea toate datele necesare pentru o astfel de tranziție, dar și pentru că nu era primul personaj din Universul Marvel (MCU) care să își declare fluiditatea sexuală. Încă din 2017 Valkyrie, personaj din filmul Thor: Raganarok s-a declarat bisexuală.

Cum ne influențează filmele comportamentele sexuale?
Există o lungă teorie a conspirației care susține că producțiile media ne condiționează comportamentele. De altfel în martie 2022 guvernatorul republican al statului Florida, Ron De Santis, viitor președinte al SUA, a avizat o lege intitulată chiar „Don’t Say Gay” (Nu spune homosexual), prin care sunt interzise orice forme de educație sexuală sau discuții despre orientarea de gen în grădinițele locale. Faptul că în noua variantă a filmului „Frumoasa și Bestia” personajul LeFou, prietenul lui Gaston, are evidente trăsături homosexuale sau dacă Dubledore în Fantastic Beasts: Secrets of Dumbledore are o pasiune erotică pentru prietenul său Grindelwald, nu înseamnă că toți spectatorii expuși la astfel de comportamente vor deveni gay. Dovadă că există în continuare reprezentări negative ale homosexualității, cum este Monster: The Jeffrey Dahmer Story, care spune povestea unuia dintre cei mai mari criminali în serie și care a ucis 17 tineri bărbați, majoritatea de culoare și homosexuali, pe unii dintre aceștia Canibalul din Milwaukee sodomizându-i înainte de a-i dezmembra, într-o serie de acțiuni necrofile. Comunitatea LGBTQ s-a scandalizat pe bună dreptate când Netflix l-a bifat pe Dahmer în aceeași categorie cu filme care prezintă în mod pozitiv această comunitate.
Evident, există și companii cum este Walt Disney, care și-au asumat în mod public o atitudine favorabilă comunităților LGBTQAI+. 

Astfel filmul animat „Frozen”, care a fost acuzat că ar fi avut un mesaj secret pro-homosexual, a devenit cel mai bine vândut film animat din istorie, cu peste 770 milioane de dolari încasări la nivel global și nu există indicii că miliardele de copii și adulți care au văzut povestea inspirată din Hans Christian Andersen și-ar fi schimbat opțiunile sexuale. 
Pe de altă parte există și cazuri ciudate, cum este recenta știre despre o indiancă pe nume Kshama Bindu, o „bloggeriță” și „influenceriță” care s-a căsătorit cu ea însăși într-un ritual complet de cununie. Noțiunea de sologamie nici măcar nu a existat în 2003, când într-un episod din Sex and the City intitulat „A Woman's Right to Shoes”, personajul Carrie Bradshaw, jucat de Sarah Jessica Parker, și-a organizat o ceremonie de căsătorie cu ea însăși. Faptul că în 2011 erau deja 6 femei sologame în Spania sau „nunta” sologamă care a avut loc în mai 2022 în India nu sunt dovezi ale influenței media. Deși Kshama a declarat că s-a inspirat din serialul canadian, difuzat tot de Netflix, intitulat „Anne With An E”, unde a descoperit auto-iubirea, aceste comportamente sunt produsul societății, nu creații cinematografice.
Realitatea este că nu asistăm la un program secret de corupere a minții oamenilor și a tinerilor. Făcând parte din culturi diferite, cu valori și cu sisteme de gândire diferite, suntem expuși unor realități care pot să pară șocante într-un anumit context, dar care sunt firești în alt context.

Cine se teme de LGBTQIA+?
Datele furnizate de cea mai importantă organizație neguvernamentală din Statele Unite care monitorizează modul de reprezentare a comunității LGBTQ+ în mass media numită GLAAD (Gay & Lesbian Alliance Against Defamation) a publicat pentru prima oară un raport cu privire la personajele LGBTQ din serialele de televiziune. Deși GLAAD monitorizează cinemaul american de aproape 25 de ani, primul film discutat a fost „Midnight Caller”, acuzat în 1988 de „bifobie” (fobie împotriva persoanelor bisexuale), iar în 1994 organizația s-a implicat în campania de difuzare a primului sărut lesbian în serialul „Roseanne”, doar în 1996 a fost lansat primul raport anual despre reprezentările LGBTQ+ din media, numit „Where We Are on TV”. 

Acum avem pentru prima oară date și statistici ale GLAAD rezultate în urma monitorizării reprezentării personajelor LGBTQ+ din programele create de marile companii care difuzează programe în timp real (online streaming), cum ar fi Amazon, Hulu sau Netflix (aici raportul https://www.glaad.org/sites/default/files/GLAAD%20202122%20WWATV.pdf). Cifrele arată că, din cele 775 de personaje din lista serialelor aflate în topul audiențelor între 2021 și 2022, doar 11,9% (sau 92) erau LGBTQ+, într-o creștere față de 9,1% în 2020. În aceste seriale de televiziune domină însă bărbații homosexuali (cu 33% din numărul de personaje), topul fiind dominat de Netflix, unde apar cele mai multe personaje LGBTQ+, recurente sau ocazionale.
Desigur, raportat la 2016, când doar 12.9% era personaje LGBTQ, și nici acestea nu erau în roluri principale, în 2020, din 118 de filme monitorizate, au fost identificate 22 de personaje din categoria LGBTQ. Și în filmele de ficțiune preponderent sunt reprezentați bărbați albi homosexuali (reprezentând 68% sau 15 personaje), în timp ce lesbienele (o scădere la 36%, sau 8 personaje) și personajele bisexuale (14 % sau 3 personaje) sunt mai puțin prezente, în vreme ce persoanele transgender nu au fost reprezentate deloc. Nici bărbații de culoare homosexuali nu sunt mulți (22%), în vreme ce bărbații asiatici homosexuali reprezintă doar 4%. 
Poate că unora li se poate părea ciudată aceste proporții, însă în Statele Unite, unde abia începând cu 2020 au fost introduse în recensăminte întrebări despre apartenența la comunitatea lesbian, gay, bisexual, transgender și queer (LGBTQ+), estimările care erau de 4,5% din populația totală sunt probabil greșite. Conform unor sondaje Gallup (https://news.gallup.com/poll/389792/lgbt-identification-ticks-up.aspx) persoanele care se identifică drept LGBT în SUA sunt aproape 7.1%, iar în cazul generației Z (tineri americani născuți între 1997 și 2002) nivelul de identificare ajunge la 20,8%, în vreme ce „milienialii” (americani născuți între 1981 și 1996) se declară LGBT în proporție de 10,5%. Numărul persoanelor transgender (care nu se declară cisgender, adică cel identificat după sexul la naștere) este relativ stabil, fiind de aproximativ 1,33 milioane (adică 0,5%, aici date: https://williamsinstitute.law.ucla.edu/publications/trans-adults-united-states/), dintre care 38,5% sunt femei transgender. Singurul sărut pe care îl practică șoricelul de la Disney este cu bancnotele verzi de dolar, iar reprezentările personajelor de acest tip sunt făcute pentru că și comunitatea LGBTQ trebuie să contribuie la prosperitatea capitalismului global.
Prin urmare, raportat la populația SUA, acolo unde sunt realizate aceste producții, procentul de personaje LGBTQ+ este echilibrat. Din păcate există mari discrepanțe între diverse țări ale lumii, după cum arată raportul Ipsos (https://www.ipsos.com/sites/default/files/ct/news/documents/2021-06/LGBT%20Pride%202021%20Global%20Survey%20Report_3.pdf) în unele țări susținerea comunităților LGBTQ este foarte ridicată, cum ar fi Suedia (71%) sau Spania (70%), dar în alte țări, cum ar fi Rusia (24%) ori Malaezia (27%) e foarte scăzută. Multora le place să trăiască într-o lume a toleranței și a diversității, însă nu le mai place să accepte această diversitate dacă ea îi include și pe semenii lor pe care îi consideră „diferiți”.

Românii și România sunt îmbibate de homofobie, statisticile arată că 74,9% dintre cetățeni răspund că homosexualitatea nu este justificată, 61,4% cred că părinții aflați în cupluri homosexuale nu ar trebui să poată să înfieze copii, iar 63% nu sunt de acord cu relațiile sexuale altele decât cele heterosexuale, iar 74% se opun căsătoriile homosexuale  (https://www.equaldex.com/region/romania). Evident că pentru un spectator aflat la Porțile Retrograde ale Orientului reprezentările progresiste pot părea monstruoase.

Sunt mulți cei care suferă de bigotism și, chiar dacă există câteva filme remarcabile, precum Moonlight sau Una mujer fantástica, ambele premiate în 2017 la premiile Oscar, nici în industria filmului situația nu este așa de roz cum pare. Informațiile furnizate de Forumul Economic Mondial (https://www.weforum.org/agenda/2021/01/lgbtq-characters-representation-tv-report/) demonstrează că filme precum Moonlight, cu distribuție compusă de actori de culoare și din comunitatea LGBTQ, sunt mai degrabă excepții. Realitatea socială este aceea din filmul regizat de Sebastián Lelio despre viața unei tinere transgender sau cea din Boys Don't Cry, filmul care a lansat-o pe Hilary Swank în rolul lui Brandon Teena, tânărul transgender din Nebraska a cărui tragedie ar merita cunoscută de cât mai mulți anti-LGBTQ.