Eterna reîntoarcere a refulaților

Chiar dacă rezultatele alegerilor parțiale din Statele Unite sunt încă incomplete, situația la Senat fiind relativ echilibrată, realitatea este că republicanii au câștigat controlul asupra Camerei deputaților din Congres și, mai ales, au obținut majoritatea voturilor. Peste 52% dintre americani au votat cu „Marele și vechiul partid” (Grand old party), iar în unele state, cum este Florida, unde guvernatorul De Santis a obținut 59,4% din voturi sau Texas, unde Abbot a primit peste 54,8% din voturi se arată direcția în care se îndreaptă alegătorii. În Vermont, statul lui Bernie Sanders, guvernatorul republican Phil Scott a câștigat chiar cu 71,3%, în Alabama republicana Kay Ivey a luat 67,4% din voturi, iar în Arkansas guvernatorul Sanders a obținut 63%.

Pare greu de înțeles ce se întâmplă în politica americană, însă procesele electorale pot fi explicate cu ajutorul unuia dintre conceptele centrale ale psihanalizei freudiene, care este refularea (die Verdrängung). Refularea, adeseori confundată cu reprimarea, este un mecanism fundamental al psihicului omenesc. Aici distincția făcută de Freud este importantă, pentru că, dacă reprimarea se referă la gândurile care ajung în conștient și sunt respinse, refularea se referă la acele gânduri, dorințe sau doar impresii care sunt împinse în adâncurile subconștientului fără să devină vreodată conștiente. Descoperirea lui Freud a fost legată tocmai de aceste mecanisme ale psihicului uman, numite mecanisme defensive. Pentru a putea rămâne în echilibru, mintea noastră repudiază o parte din „materialele” cu care operează. Problema este că, tot mintea noastră, tinde să readucă aceste materiale (dorințe, pulsiuni) la suprafață. Adeseori, pentru că dorințele noastre profunde sunt extrem de puternice, ele se reîntorc și mai agresiv, tocmai pentru că au stat ascunse în bezna Id-ului. Acest proces, care se numește Rückkehr des Verdrängten, adică reîntoarcerea refulatului (a ceea ce a fost refulat), este esențial.

Pentru a înțelege mecanismul trebuie să ne întoarcem la metafora lui Freud, care folosește locomotiva cu abur ca model al psihicului. Aflat sub presiune, motorul cu aburi are nevoie de supape de eliberare, astfel că psihiatrul vienez va observa cum pacienții săi recurg la diverse mijloace de „eliberare” (în vise, în cuvinte, în acțiuni”. Constatând că și libidoul nostru este un astfel de cazan sub presiune, cu cât dorințele noastre stau mai mult blocate sau nu pot fi manifestate cu atât ele vor căuta moduri de manifestare tot mai aberante, Freud va observa cum funcționează mecanismul de reîntoarcere a refulatului în manifestările cele simple, cum ar fi lapsusurile, actele ratate sau alte simptome fizice minore. 

Problema este că instinctele noastre cele mai primitive, impulsurile violente sau de natură psiho-sexuală, care au fost ascunse în subconștient, revin în forță distorsionate sau deghizate. Fără a insista prea mult pe complexitățile teoriei freudiene clasice, trebuie spus că pulsiunile refulate se vor reîntoarce adeseori în forme malformate, uneori ca nevroze, de multe ori dorințele interzise vor lua forme psihice ciudate, apărând ca manifestări comportamentale stranii sau perversiuni.

Forța teoriei psihanalitice este aceea că multe dintre mecanismele descoperite în psihicul indivizilor pot fi recunoscute și în contexte mai ample, chiar societățile umane fiind guvernate de aceste principii. Vedem cum idei, grupuri sau valori, care sunt blocate sau doar se simt reprimate ori interzise, nu încetează să revină mereu și mereu în atenție, adeseori sub alte înfățișări, în forme aberante.
Dacă ne uităm la revenirea republicanilor la putere în Statele Unite, nu putem să nu vedem activarea mecanismului refulării. De fapt victoriile populiștilor din întreaga lume, inclusiv recenta venire la putere în Italia a Reginei Frustraților, demonstrează că mecanismul refulării este activ. Refulații din toate cotloanele planetei se reîntorc sistematic la suprafață, de la AUR-iștii noștri, la putiniștii care scutură kalașnikovurile, de la orbaniștii nostalgici, la polonezii anti-avort, simptomele morbide ale refulării se văd pretutindeni, dar mai ales în reîntoarcerea conservatorilor americani.

Milioane de oameni care se simt „uitați” sau „abandonați”, împinși în cotloanele ascunse ale Internetului, care se simt amenințați de drepturile minorităților sexuale sau care au senzația că imigranții le vor fura locurile de muncă pe care ei nu le vor, se orientează către politicienii cei mai perverși. Așa se explică de ce creștinii evanghelici din SUA votează adeseori cu Trump, deși acesta este o monstruozitate din punct de vedere religios. Nu doar Trump este o manifestare a transformării dorințelor în perversiuni politice, ascensiunea lui DeSantis (al cărui nume aproape că înseamnă „Sfântul”) este o ilustrare a transformării isteriei în acțiune politică.
Refulații sunt, în sensul cel mai profund psihanalitic al termenului, toți nemulțumiții de procesele politice contemporane, cei care resimt noile realități ca pe niște constrângeri. Numai că refulatul, spre deosebire de reprimat, nu știe că suferă, el vede doar cum dorințele lui sunt blocate de acțiunile altora așa că transformă pulsiunile inconștiente și dorințele reprimate în alegeri isterice. Istericalele politicienilor sunt doar puneri în scenă ale celor mai absurde angoase ale alegătorilor, sau, cum spunea Gramsci, spectacolul teatral morbid creat special pentru mintea mic burgheză. Isteria politică este un produs al celor care cred că vocea lor nu este auzită, că dorințele lor nu sunt respectate.
Așa că, atunci când Donald Trump, Marele Alb Refulat, se va reîntoarce la Casa Albă în 2024 cu ajutorul unor guvernatorilor, senatorilor și deputaților care au fost aleși zilele acestea, vom asista la punerea în scenă a unei psihoze mondială, un ultim simptom al refulării globale, pentru că revenirea în forță trumpismului este inevitabilă așa cum isteria nu poate fi scoasă din istorie.