Genetică, istorie mioritică și un „Cioban” criminal în serie

Unul dintre cei mai sângeroși membri ai familiei Drăculeștilor a fost Mircea III numit și „Ciobanul”, nepot de frate al lui Vlad Țepeș. Uneori prezentat în mod eronat ca fiu al lui Mihnea „cel Rău”, deși acest Mircea era fiul lui Radu IV zis „cel Mare”, rudenia lui cu Vlad III Dracul se face prin Vlad IV „Călugărul”.

Nu știm de ce acest urmaș al Drăculeștilor, care se numea Dumitru după botez, își va lua numele de Mircea, probabil dorind să fie recunoscut după strămoșul său, Mircea I „cel Mare”. Nu există un consens printre istorici nici de ce era poreclit Ciobanul. După unii autori Mircea III era numit „cioban” pentru că ar fi făcut negustorie cu animale înainte de domnie, alții susțin că porecla vine de la faptul că trimitea sute de mii de berbeci anual turcilor, ca parte a peșcheșului promis, astfel că aduna de prin sate toate ovinele, fiind numit chiar de turci „gelepul”. E posibil, însă, ca acest apelativ să-i fi fost atribuit mult mai târziu, ca o etichetă a firii sale bestiale.

El își începe cariera de domnitor în stilul strămoșilor săi, făcând o mare „vărsare de sânge nevinovat”. La numai câteva săptămâni de la instalarea pe tron îi va tăia și îi va tortura pe toți marii boieri ai Munteniei. Cronicile îi enumeră pe cei mai importanți cum erau Radul comisul, Coadă vornicul, Dragul stolnicul, Stroe spătarul sau Vintilă comisul, însă mai multe surse confirmă că „Ciobanul” a „tăiat” peste 200 de boieri, numărul celor decapitați ajungând la 1.600 de persoane. 
O explicație este și aceea că Ciobanul, care a fost primul domnitor numit direct de sultan, fără consultarea boierilor locali, sursele istorice menționând plata unui rușfet de un milion de aspri către Soliman I „Magnificul”, i-a lichidat pe marii boieri ca să le confiște averile și să își recupereze banii. Ciobanul era mereu înconjurat de „beșlii” otomani, mercenari turci care funcționau ca un fel de armată privată, care și aceștia costau o mulțime de bani.
Cert este că o parte dintre boieri scapă cu viață din această hecatombă drăculească și se refugiază în Transilvania, de unde vor unelti constant împotriva „Mircei”. Una dintre victime era boierul Buzea, din a cărui spiță vor descinde Buzeștii asociații lui Mihai Viteazul, susținător al lui Neagoe Basarab și al clanului Craioveștilor. În fond putem explica furia sângeroasă a Ciobanului ca un act pragmatic, el urmărind un scop politic extrem de clar, eliminarea fizică a caselor boierești care erau dușmanii naturali ai propriei sale familii, mai ales a Craioveștilor. Printre victimele acestui descendent al Drăculeștilor se va număra și logofătul Udriște Năsturel, traducătorul celebrului roman „Varlaam și Iosaat”,  care va muri într-una dintre bătăliile dintre Mircea III și boierii răzvrătiți, dusă la Periș în 1546.
Ciobanul erau un nepotist autohton tipic, pentru că după ce îi ucide pe marii boieri ai locului, îi va înlocui pe toți cu oamenii săi, mulți dintre aceștia fiind de origine modestă, dar mai ales rubedenii ale sale. Printre figurile boierești nou instalate vor fi ginerii săi Barbu, ajuns mare vistier și vornic, și Ivan Norocea, dar și nepoți precum banul Dumitru, care era nepotul lui de soră, sau Stan postelnicul. Din păcate pentru el, ginerele Barbu va fugi în Transilvania cu o sumă mare de bani din cuferele lui tata socru, posibil haraciul de 150.000 de aspri din anul 1547, însă va fi prins, adus în Muntenia, și va fi ucis în mod brutal.

Cu toate că sunt istorici ce susțin că Mircea III ar fi fost manipulat de doamna Chiajna ca să facă faptele atroce care l-au caracterizat, uciderea în masă a boierilor munteni a avut loc înainte de căsătoria cu „Mircioaia”. El ajunge pe tron în 1545 și abia în anul următor se aliază cu Petru Rareș, căsătorindu-se cu fiica acestuia, Chiajna. Evident, Ciobanul și-a găsit o soție pe măsură, pentru că celebra doamnă Chiajna avea și ea poftă de sânge în vene. Dovadă că, deși Grigore Ureche îl pomenește pe vodă Mircea „domnul muntenescu” care ar fi avut planuri expansioniste voind să preia și tronul Moldovei („să apuce țara”), fiind înfrânt de Tomșa, era vorba de Chiajna și fiul ei, Petru, pe care apriga femeie voia să îl înscăuneze pe tronul lui Petru Rareș.
Fresca de la mănăstirea Snagov, unde apare ca ctitor, ni-l arată pe „Ciobanul” purtând trăsăturile Drăculeștilor, cu chipul pătruns de porniri criminale. Chiar dacă unele decapitări de boieri pot fi explicate, realitatea este că, după ce termină cu boierii, Ciobanul se apucă să ucidă și o parte din elitele preoțești și monahale ale Valahiei, majoritatea conducerii clerului ortodox fiind executați la porunca lui. În 1558, când se va întoarce a treia oară pe tron, va mai ucide încă vreo 2-300 de boieri, precum și doi episcopi, și pe toți egumenii mănăstirilor, ca și o mare mulțime de călugări, după cum spun cronicile. 

Există un celebru episod, menționat de cronici, care îl conectează direct cu practicile „culinare” ale lui Țepeș. În noiembrie 1552, cu două zile înainte de lupta cu rebelii, de frică să nu fie trădat, Mircea îi va invita pe boieri la masă unde va pune ca aceștia să fie uciși, cel puțin 47 de boieri murind în timp ce vodă lua tacticos masa, aidoma strămoșului său care mânca în zbieretele victimelor sale. 

Deși se vehiculează adeseori ideea că toți domnitorii au fost „răi” și, prin urmare, trebuie să trecem cu vederea, numărul uriaș de boieri „tăiați”, adeseori împreună cu nevestele și cu toți copiii lor, fac din Mircea III unul dintre marii criminali în serie ai neamului nostru.

În 1552, cu ajutorul trupelor imperiale ale generalului italian Giambattista Castaldo, același care l-a alungat din Moldova și pe Petru Rareș, Mircea III va fi înfrânt și se va refugia în Imperiul otoman. Pentru scurt timp condotierul italian va conduce cele trei țări române fiind, în mod practic, primul unificator al Daciei, el auto-proclamându-se „Daciae Restitutori Optimo”. Pe tronul Munteniei va fi pus Radu Ilie, numit și Hăidăul, favoritul lui Ferdinand I de Habsburg, care va sfârși înecat de turci pe undeva pe lângă insula Rhodos, probabil la cererea răzbunătorului Mircea Ciobanul.
Ajutat de Alexandru Lăpușneanu și de trupele tătarilor, alt criminal notoriu al istoriei noastre, în 1553 Ciobanul revine pe tron pentru încă un an, însă va fi mazilit în cele din urmă de către sultan, în urma numeroaselor plângeri pentru crimele pe care le făcea, fiind exilat tocmai în Etiopia, unde va ajunge în 1555.

În 1558 se întoarce pe tron după ce se pare că a cheltuit la Stambul sume fabuloase de bani, estimate la milioane de galbeni. Mai mulți boieri, cunoscându-i obiceiurile, nu așteaptă ca Ciobanul să intre în țară, că își adună familiile și se refugiază care încotro, mai ales în Transilvani. Ciobanul le promite că îi va lăsa în viață, însă, de îndată ce îi prinde pe câțiva creduli rămași în urmă, îi va asasina. În 1559 Ciobanul moare, posibil otrăvit, fiind urmat de feciorul său Petru cel Tânăr, ajutat de apriga sa mamă, „Mircioaia”.