Climatismul ca religie globală

Ecologismul este astăzi un curent politic tot mai popular, „verzii” obținând în Germania la ultimele alegeri europene peste 20% din voturi. Adeseori considerat o expresie a „stângismului”, ecologismul e confundat adeseori cu ecologia, deși conceptele ecologice au fost aplicate asupra societății umane relativ recent, știința numită ecologie umană apărând abia în 1921. Unul dintre pionierii ecologismului, care a scris pe la sfârșitul anilor 50, este filosoful și futuristul francez Bertrand de Jouvenel. El a inventat de fapt noțiunea de ecologie politică (ecologie politique) și a susținut crearea unui domeniu aparte al studiilor sociale, care se ocupă cu studierea relațiilor dintre mediu și formele sociale. De aici s-au dezvoltat alte câmpuri precum sociologia mediului, geografia mediului și multe altele, ecologia devenind o preocupare pentru toate disciplinele academice, dar și pentru oamenii obișnuiți.
Philippe Pelletier, care este un eco-sceptic, autor al mai multor cărți, articole și conferințe despre ecologie (aici puteți asculta prelegerea despre ecologie și anarhism: https://youtu.be/5hsAfdroUig), caută o serie de explicații cu privire la acest fenomen care trec dincolo de discursul dominant al ecologismului politic. În 2015 Pelletier a publicat mai multe volume pe acest subiect, cum ar fi Effondrement et capitalisme vert: la collapsologie en question (Colaps și capitalism verde. Întrebări despre catastrofism), dar și Noir & Vert. Anarchie et écologie, une histoire croisée (Negru și verde: Anarhie și ecologie, istorii încrucișate), iar acum revine cu o carte provocatoare, intitulată Le Puritanisme vert: Aux origines de l’écologisme (Puritanismul verde: despre originile ecologismului, Le Pommier, 2021).

Autorul, fost profesor de geografie la Universitatea Lyon 2, pornește de la o observație aparent banală, aceea că există o relație privilegiată între ecologism și o versiune radicală a protestantismului. Nu doar că Greta Thunberg, juna activistă pentru dreptate climaterică și vestala adolescentină a Bisericii ecologiste globale provine din Suedia, unde peste 55% dintre locuitori sunt protestanți, dar și Al Gore, profetul politician al catastrofismului provine dintr-o familie evanghelică din Sudul Statelor Unite, el aparținând așa-numitei Biserici a lui Christos (Church of Christ).

Argumentele sale sunt extrem de convingătoare, pentru că Pelletier susține că resursele ecologismului ca ideologie politică ce transformă realitățile și valorile lumii contemporane de sunt de fapt rezultatul unei viziuni teologice, de extracție puritanistă. Ca și membrii sectei presbiteriene engleze, numiți puritani, credincioși care au emigrat în America începând cu 1620 și au întemeiat Noua Anglie convinși că vine sfârșitul lumii și ecologismul are o puternică dimensiune apocaliptică.

Credincioșii îmbarcați pe nava Mayflower, care se rugau și vărsau peste bord convinși că vor întemeia un Nou Ierusalim în America de Nord în așteptarea sfârșitului lumii, colapsologii ecologiști nu sunt altceva decât niște apocaliptici reciclați. Bau-baul ecologiștilor de azi trebuie văzut ca un ecou al puritanismului de secol 17. Un exemplu negative este pastorul Cotton Mather, care a tot calculat venirea sfârșitului lumii, mai întâi în 1697, după care a mutat-o în 1716 și apoi, înainte de a muri în 1727, a „resetat” data Apocalipsei iminente. Și ecologismul vede peste tot catastrofe gata să se producă și ni le livrează într-un discurs al spaimei. Acest discurs seamănă mai mult cu poeziile lui Michael Wigglesworth decât cu teoriile lui Marx. Wigglesworth a scris în 1662 unul dintre cele mai populare poeme din epocă intitulat „The Day of Doom”, în care descria în termeni înfiorători momentul reîntoarcerii lui Hristos și finalul cumplit al lumii. 

O astfel de cucuvea proto-ecologistă era și Thomas Malthus, preotul anglican care era convins că omenirea era condamnată de tendințele demografice, astfel faptul că populația creștea într-un ritm mai alert decât creștea producția de alimente era un argumente că vom ajunge la foamete, sărăcie, războaie și alte dezastre. Aidoma sfârșitului lumii pe care îl așteptau puritanii englezi, ecologiștii contemporani ne sperie mereu cu colapsul climateric iminent.

Dușmani neînduplecați ai catolicismului, acești „Pelerini” (Pilgrims) împărtășeau o viziune puternic influențată de calvinism, dorind să practice o formă „pură” de creștinism, de unde și numele de puritani. Mecanismele ecologismului contemporan trebuie căutate în aceste fundamente teologice și filosofice ale puritanismului. Pentru că, dacă vrem să înțelegem ecologismul, trebuie să ne întoarcem la ideea centrală a protestantismului, care susținea că omul a fost alungat din Paradis și că acest Paradis trebuia refăcut pe baza unei „curățiri” a umanității. De aici și preocuparea pentru protecția naturii, care este importantă, dar care în viziunea radicală a ecologismului presupune crearea de parcuri naturale și rezervații în care oamenii nu mai sunt bineveniți. Mai importantă este ideea tipic protestantă, conformă căreia omul este păcătos și definitiv decăzut, deci umanitatea este în mod fundamental nocivă. Sunt mulți cei care, pentru a salva urșii polari, sunt gata să rărească numărul de oameni de pe Pământ. Dorința puritanilor de a construi niște colonii ale purității seamănă foarte mult cu dorința excesivă a puritanismului de a curăța omenirea de defectele sale contemporane.

O altă componentă puritană a ecologismului este dimensiunea „punitivă”, care se manifestă alimentar, comportamental, dar și moral. Caracterizați de un tip de austeritate mai mult decât spartană, o trăsătură specifică a puritanismul anglo-saxon, cultura protestantă americană a dezvoltat mai multe forme de restricții cu caracter social. Pelletier sugerează că ideologia „verde” a preluat din puritanism și ideea vieții frugale și simple. Ca și puritanii, ecologiștii sunt tot mai preocupați nu doar de propria lor austeritate, dar și de impunerea ei asupra tuturor semenilor. Există o intransigență puritană pe care o regăsim și la ecologiștii noștri, pregătiți să taie în carne vie când se întâlnesc cu orice consumator de hamburgeri.

În cele din urmă cartea lui Pelletier este o reinterpretare provocatoare a istoriei ecologismului și atrage atenția asupra faptului că ceea ce pare să fie o soluție politică și economică inovatoare, își are resursele într-o serie de opțiuni teologice mai puțin atrăgătoare decât admirabila dorință de a salva planeta de oamenii care o populează.