Despre imperialismul cultural și sclavia inculturii

Producția mondială de carte este astăzi controlată de 5 corporații globale, aceste oligopoluri ale literaturii globale sunt Penguin Random House, Grupul Hachette, Harper Collins, Simon and Schuster și Macmillan. Conform datelor Global Ranking of the Publishing Industry (https://www.publishersweekly.com/binary-data/Global502019.pdf), e relevant faptul că majoritatea companiilor mondiale care controlează publicarea de carte sunt europene, printre acestea fiind Pearson și Elsevier, din Marea Britanie, Wolters Kluwer, din Olanda, Vivendi și Hachette din Franța, sau Springer Nature, din Germania. 
Însă cel mai mare oligopol din industria cărților la nivel mondial este astăzi Bertelsmann Group, care înregistrează vânzări anuale de 18,6 miliarde de euro, tipărește 16.000 de titluri noi în fiecare an, publică 70.000 de cărți digitale și vinde 700 de milioane de exemplare (tipărite sau ebook). Printre numele celebre deținute de monstrul numit Penguin Random Hous, dar controlat de Bertelsmann, se numără cel mai bine vânduți autori ai lumii, de la John Grisham la Stephen King, dar și Salman Rushdie sau Philip Roth.
Una din trei cărți vândute azi în Statele Unite sunt produse de „imperiul editorial” al grupului Bertelsmann (din care fac parte Penguin, Random House, Doubleday, compania de muzică RCA, dar și televiziunea RTL). Proprietarul aceste mega-corporații este germanul Thomas Rabe, descendent al unui fost membru al Partidului nazist, celebrul John Rabe. Chiar Bertelsmann în timpul războiului mondial a fost principalul editor de cărți al Wehrmachtului nazist, firma nu doar că a publicat broșuri și pamflete menite să întărească moralul soldaților naziști pe front, ori texte antisemite, dar a utilizat ca sclavi sute de deținuți evrei. 

Dincolo de aceste relații odioase între oligopolurile care controlează producția de idei în lumea contemporană, așa cum arată cartea recentă scrisă de Hélène Ling și Inès Sol Salas (Le Fétiche et la plume, Rivages, 2022), aceste cinci mari companii (numite și The Big Five) care dețin 80% din piața de carte la nivel mondial, au transformat literatura omenirii. Așa cum observase deja André Schiffrin, care a scris mai multe studii importante pe acest subiect, cum ar fi The Business of Books: How the International Conglomerates Took Over Publishing and Changed the Way We Read (2000), dar mai ales cartea L’Argent et les mots (La Fabrique, 2010, ed. engleză Words and Money, Verso, 2010) modul cum s-au dezvoltat aceste conglomerate a afectat conținutul cărților. Dacă în anii 50 se vorbea despre profituri de 3-4% din vânzări, acum editorii pretind profituri de 10 și chiar 15%. Prin combinația dintre vânzările de carte, vânzarea drepturilor de autor pentru filme și extinderea în zona benzilor desenate și a altor produse multimedia, oligopolurile au împins cultura literară mondială dinspre o literatură „de creație” spre o literatură „de divertisment”. 
Pentru că literatura de consum oferă marje de profituri mult mai mari, așa cum demonstrează Hélène Ling și Inès Sol Salas, asistăm la o transformare estetică, indusă de supraproducția de carte, printre aceste transformări numărându-se mai multe tendințe, cum ar fi „scenarizarea realului” sau „ludificarea” conținuturilor. 
Relația dintre capitalism și producția de carte este veche, încă din zorii culturii burgheze controlul asupra tiparului a însemnat controlul asupra societății. Numai că azi, în „capitalismul târziu”, controlul a devenit monstruos de masiv. Exemplele autoarelor vin din cultura franceză unde Hachette, de exemplu, controlează 40% din afacerile cu cărți și, împreună cu alte trei companii (Editis, Media Participations, Madrigall), dețin aproape 90% din piața de carte. Cu ajutorul rețelei Relay, aflată în proprietatea Lagardère, firma „mamă” a Hachette, aceasta controlează o mare parte din distribuția de carte și a altor publicații. Vedem acest control și în România, firmele Hachette (Relay și Inmedio) au pătruns și la noi în gări și aeroporturi sau în toate galeriile comerciale majore. După ce compania deținută de Lagardère Group a cumpărat în 2006 Time Warner Book Group, francezii de la Hachette sunt ajuns pe locul doi la nivel global, firma publicând aproximativ 1.800 de titluri noi anual.
Efectul acestor procese de piață se vede din statisticile industriei cărții, care indică faptul că asistăm la o „supraproducție endemică” de carte. Doar în 2021 au fost publicate 4 milioane de titluri noi la nivel mondial, dintre care 85.000 erau scoase de Penguin Random House. Faptul că România este la coada culturii mondiale, cu aproximativ 14.000 de titluri publicate anual, nu înseamnă nimic. În Uniunea Europeană vânzările de carte au ajuns la 22 de miliarde de euro în 2020, în blocul comunitar fiind scoase aproape 600 de mii de titluri anual (https://fep-fee.eu/European-Book-Publishing-1400). Și în Statele Unite vânzările de carte sunt prospere, ele depășesc 25 de miliarde de dolari, din care 3,3 miliarde sunt doar ale Penguin Random House.

Efectul negativ este la nivelul creației literare, care afectează „cetatea literelor”, devenită „fabrica de litere”. Genurile preferate sunt cele care sunt vandabile imediat și care pot fi capitalizate ulterior în filme sau alte produse. Pe de altă parte, după cum vedem și în România, succesul unor cărți și al anumitor autori se construiește pe criterii de marketing, nu pe baza calității inerente a produsului literare. Hélène Ling și Inès Sol Salas indică două „circuite”, un traseu care generează legitimizare și care include premiile literare, universitari și criticii literari. Al doilea circuit, care include difuzarea și promovarea (librării, presa culturală, târguri specializate, emisiuni TV) este și mai important. Dacă ne uităm la Premiile Uniunii Europene pentru literatură ca indicator generic (https://www.euprizeliterature.eu/winning-authors-2009-2021) vom observa că România are 4 câștigători (Răzvan Rădulescu, 2010; Ioana Pârvulescu, 2013; Claudiu Florian, 2016; Tatiana Țîbuleac, 2019) din 148 de premii, cel mai recent roman al Tatianei Tîbuleac fiind și cel mai bine vândut produs ale editurii Cartier. 
Acest potențial, din păcate, nu este valorizat în România, noi suntem în continuare la periferia culturii cărții. Deși exporturile de carte din UE către alte țări sunt uriașe, în 2020 veniturile din exporturile de carte erau de 1,7 miliarde de euro, noi suntem irelevanți din punctul de vedere al traducerilor de carte din limba română în limbi de circulație internațională. România rămâne țara din Uniunea Europeană cu cel mai mic număr de cărți citite și cumpărate pe cap de locuitor, noi și bulgarii având cele mai mici cheltuieli din bugetul familiei alocat cumpărării de carte (mai multe aici http://starea-natiunii.ro/index.php/ro/noutati/facts-figures/25-facts-figures/183-piata-de-carte-un-indicator-care-plaseaza-romania-pe-ultimele-pozitii-in-uniunea-europeana). 
În condițiile în care 68,5% dintre români spun că nu au citit nicio carte în ultimul an și doar 6,5% dintre concetățeni au cumpărat o carte în ultimul an, puținii cititori din România sunt condamnați să fie consumatori de idei preambalate, iar ceilalți rămân captivi în sclavia inculturii.