Descălecatul hughenoților sau cum puteau țările române să devină Principate protestante

Pentru că toți producătorii de televiziune sunt în competiție cu House of the Dragon, televiziunea Starz a început difuzarea serialului „Regina Șerpoaică” (The Serpent Queen), bazat pe o biografie popularizatoare scrisă de Leonie Frieda și intitulată „Catherine de Medici: Renaissance Queen of France” (prima ediție 2003). Mini-serialul merită urmărit fie și numai pentru că această descendentă a familiei de Medici a fost implicată în nenumărate intrigi și conspirații. 

Pentru istoria românilor e relevant că, printre toate aceste uneltiri și intrigăreli, Caterina a conceput și un plan prin care urmărea transformarea țărilor române în limanuri ale protestantismului. 

Informația a apărut prima oară în documentele publicate de Hurmuzaki (Documente privitoare la istoria românilor), textul fiind apoi reluat și analizat de Trandafir G. Djuvara într-o remarcabilă carte despre imperiul otoman, publicată în limba franceză în 1914 (Cent projets de partage de la Turquie: 1281-1913). Trandafir Djuvara, bunicul lui Neagu, care a avut o viață mult mai aventuroasă decât celebrul său nepoțel, descrie proiectul pus la cale de Caterina de Medici în numele fiului ei nevolnic, Carol IX. 

Planul, care i-a fost încredințat cavalerului Guillaume de Grandchamp de Grantrie, ambasador al Franței în Imperiul otoman, a rămas mult timp secret, fie și numai pentru că întreaga corespondență dintre Grandchamp, Carol IX și Regina Mamă, Caterina de Medici, era scrisă codat. Unele au fost descifrate parțial de M. de Fréville (Négociations de la France dans le Levant, 1853), în vreme ce altele au rămas fără să fie decodate. Știm sigur că regele Carol IX a purtat lungi schimburi de misive cu sultanul Selim II, căruia i-a solicitat chiar un avans de două milioane de galbeni ca să-și plătească soldații.

Dar în 1566 ambasadorul francez i-a propus sultanului să transforme Țara Românească și Moldova în colonii pentru hughenoții francezi, dar și pentru luteranii germani. Într-un raport înaintat de Grandchamp către Caterina de Medici în 1569 acesta o anunța pe Regentă că acordul de mutare a hughenoților era aproape perfectat. Pentru a-și duce la bun sfârșit planurile, Grandchamp (uneori numit și Grand Champagne) le va plăti otomanilor 20.000 de ducați ca să fie uns voievod al Moldovei și va negocia căsătoria cu una dintre surorile lui Petru cel Tânăr, odraslă a celebrei doamne Chiajna, drept pentru care a avansat și o parte din darul de nuntă.

Numai că ambițiosul ambasador francez care se visa voievod al tuturor celor trei țări românești, ceea ce îl face predecesor al „Marii Uniri”, nu știa cu cine negociază. Aceasta pentru că teribila Mircioaie, care pe mulți i-a momit cu frumusețea fiicei sale, după ce i-a luat banii și bijuteriile francezului, a refuzat să mai încheie nunta și nici nu a mai vrut să îi înapoieze cadourile de nuntă. Disperat Grandchamp i-a promis vizirului chiar că hughenoții vor accepta să se circumcidă la o adică, iar speranțele sale au părut să dea rod când, în ianuarie 1568, Chiajna și Petru sunt chemați la Stambul. Numai că, probabil în urma transferului unor sume fabuloase de bani, estimate de unii la 210.000 de ducați de aur va fi uns domn Alexandru II Mircea, nepotul lui Mihnea cel Rău. De altfel acest Alexandru va interveni adeseori în favoarea protestanților, la porunca otomanilor el va convoca Dieta de la Cluj și îl va impune pe tronul Transilvaniei pe Sigismund.
    Ideea refugierii hughenoților în Muntenia și Moldova nu era absurdă, mai ales că otomanii erau extrem de toleranți cu protestanții, fie și numai pentru că între mahomedanism și protestantism, după cum îi scria chiar Grandchamp sultanului, existau nenumărate conexiuni religioase, de la respingerea idolilor, la antipatia față de catolici. În Transilvania ocupată după Mohács otomanii l-au susțineau pe voievodul Ioan Zápolya și apoi pe fiul acestuia, prințul Sigismund Zápolya, care erau protestanți fervenți.

Numai că urmașul lui Soliman Magnificul, sultanul Selim II, numit și Selim Bețivul, era mereu șovăielnic. Deși inițial a refuzat ideea înființării statelor hughenote românești, cel puțin în 1566, mai apoi în 1568 a părut interesat de acest proiect. Punerea lui în aplicare nu doar că i-ar fi scos pe hughenoții din Franța fără război, iar masacrul din noaptea sfântului Bartolomeu, produs între 23 și 24 august 1572, putea să fie evitat, dar ar fi avut un impact major asupra dezvoltării țărilor române.

Numai că, între timp ce se derulau toate aceste pertractări, în Franța au reizbucnit războaiele religioase, după ce Louis de Bourbon, prinț de Condé și aliații săi hughenoți au încercat să îl răpească pe regele Carol. În cele din urmă, în 1685, hughenoții vor sfârși prin a fi alungați din Franța, emigrând în Anglia și în principatul Brandenburg, unde Hohenzollernii se convertiseră la calvinism încă din 1613. Descendenții acestora au fost atât de numeroși încât, pe la 1700, un sfert din populația Berlinului era de origine franceză. Hughenoții au contribuit și la întemeierea culturii germane, la înființarea Academiei Regale de Științe și Litere din Berlin, fondată în 1700, două treimi dintre membri erau de origine franceză.

Putem doar să speculăm cum ar fi arătat istoria românilor dacă proiectul lui Guillaume de Grandchamp ar fi fost dus la bun sfârșit și dacă, în loc de Principatele Unite s-ar fi înființat Principatele hughenote române. Cavalerul de Grandchamp se va întoarce în Franța în 1570, ducând o scrisoare de la Selim II, dar a fost înlocuit în 1571 de François de Noailles și va muri cândva prin 1587.