Mitul miliardarilor meritocrați

Rafturile librăriilor și tarabele de carte de la noi colcăie cu titluri precum „Gândește ca un milionar”, „Cum să-ți faci soțul milionar” sau „Efectul miliardarului prin forțe proprii”. Există până și cărți pentru copii care ne învață odrasele „cum să facă bani” încă de mici. Ideea din spatele tuturor acestor cărți „inspiraționale”, care i-au îmbogățit doar pe autorii lor ce au reușit să păcălească sute de mii de inepți, este aceea că miliardarii nu „se nasc”, ci „se fac”. Această iluzie, al cărei exponent notoriu rămâne Napoleon Hill, cel care a scris una dintre primele cărți de succes despre cum poți să devii miliardar, este aceea că oricine poate ajunge în vârful piramidei sociale. Studiind viețile unor bogătani ca Rockefeller sau Ford, Hill susținea că e doar o chestiune de voință și gândire pentru a te înavuți (Think and Grow Rich). Raționamentul nu este doar acela că, dacă ești bogat ești fericit. Prejudecata indusă e aceea că dacă ești sărac ești fraier, ba chiar beteag sau anormal.

Mitul antreprenorului care pornește de jos și reușește în viață este unul dintre fundamentele ideologice ale capitalismului. Povestea de adormit copiii este aceea că oricine, dacă are inteligență, putere de muncă și creativitate, poate să ajungă bogat. Din păcate realitatea este cu totul alta, așa cum indică datele Oxfam, în condițiile în care cei 2.153 de miliardari ai lumii dețin mai multă bogăție decât 4,6 miliarde de semeni ai lor, adică 60% din totalul populației planetei. În Statele Unite, patria inegalității sociale, 1% din populație deține 40.5% din bogăția națională și 57% din toate companiile private. La nivel mondial situația este și mai rea pentru că 1% din oameni dețin aproape 46% din avuția globală (cf. https://inequality.org/facts/global-inequality/#global-wealth-inequality). E relevant că țările cu cele mai mari discrepanțe sunt Africa de Sud și India, unde mai mult de jumătate din bogăție este deținută de mai puțin de 10% dintre locuitori.  
Care este „secretul minții milionarilor”, după formula cărții lui Harv Eker? Dacă ne uităm la cariera unuia dintre cei mai notorii și mai infami bogătani ai planetei, fostul președinte al SUA, Donald Trump, care clamează că s-a îmbogățit prin muncă vedem că „Secretele bogăției”, sfaturile lui Trump, au valoarea unei gogoși umflate. Nu doar pentru procurorul statului New York a dovedit recent că fostul președinte american își umfla artificial valoarea companiilor, dar și pentru că cea mai mare minciună trumpistă aceea a meritocrației financiare. De fapt micul Donald nu a ajuns bogat prin puterile proprii. conform documentelor publicate de The New York Times la doar 3 anișori el primea de la tăticul lui, Fred, 200.000 de dolari pe an, încasări din profiturile din imperiul imobiliar construit de taică-său cu ajutorul unor fonduri obținute din bugetul federal. La numai 8 ani Donald era deja milionar, el primind peste 400 milioane de dolari din afacerile tatălui său, cu a făcut propriile afaceri.
Un alt miliardar care este prezentat adeseori ca un model de îmbogățire prin muncă este Bill Gate. Numai că Bill a devenit miliardar pentru că mămicuța lui era colegă în consiliul de administrație al United Way cu președintele IBM, John Opel. Tanti mama lui Bill i-a asigurat feciorului accesul necesar pentru a primi un contract profitabil pentru sistemul de operare al computerelor IMB, care îl va face multimiliardar pe băiețelul care a renunțat la studii.
O poveste similară, dar la fel de mincinoasă, este aceea a lui Jeff Bezos, care susține că și-a început mega-afacerea numită Amazon lucrând din garaj, cu numai câțiva angajați. Realitatea este că acest „inventator de garaj”, devenit cel mai bogat om al planetei, a reușit pentru că părinții lui au „cumpărat” acțiuni la Amazon de un sfert de milion de dolari. Așa cum arată Richard Reich, mitul superiorității miliardarilor este doar o fantezie a capitalismului mondial (https://www.theguardian.com/commentisfree/2022/oct/02/ultra-rich-low-tax-rates-economy-myths).
Recent și Elon Musk a intrat într-un conflict pe rețelele de socializare cu fostul ministru al muncii din timpul administrației lui Bill Clinton, Richard Reich. Reich, care este profesor la Berkeley, a publicat mai multe cărți despre relația toxică dintre miliardari și democrație, a demontat mitul lui Musk arătând că miliardarul cosmonaut provenea dintr-o familie care deținea o mină de smaralde în timpul apartheidului în Africa de Sud. Musk susține că informațiile publicate de Insider (https://www.businessinsider.co.za/how-elon-musks-family-came-to-own-an-emerald-mine-2018-2) sunt deformate, însă e clar că Errol, tatăl viitorului proprietar al Tesla născut în Africa de Sud, a făcut avere din vânzarea de pietre prețioase. Musk însuși face miliarde de dolari din afaceri cu statul, compania SpaceX obținând miliarde din contracte cu NASA.
Dacă vrem să știm „cum gândesc miliardarii” e suficient să ne uităm la evoluția marilor dinastii financiare ale lumii, printre acestea fiind familia Koch. Fred Koch era o întruchipare a dictonului „banii nu au miros”, el colaborând și cu Stalin și cu Hitler, astăzi averea cumulată fraților Koch (Fred și David) fiind estimată la 100 de miliarde de dolari. Rafinăriile tatălui au pus în mișcare și mașina de război nazistă, dar și pe cea sovietică. Afacerile familiei Koch, analizate în detaliu de Jane Mayer (în Dark Money: The Hidden History of the Billionaires Behind the Rise of the Radical Right, Doubleday 2016) sunt un exemplu negativ pentru mulți alți miliardari.
Mega-miliardarii planetei, adică adevărații bogătani ai lumii în care trăim și care reprezintă doar 0,00003 la sută din populația mondială condiționează și controlează sistemele politice ale Pământului. Această pătură subțire de privilegiați, care este așezată deasupra noastră și care exploatează resursele planetei, afectează în mod negativ relațiile din societate și chiar democrația. Exemplar este rolul familiei Koch, care este astăzi printre cei mai importanți finanțatori ai Partidului Republican, și care influențează modul în care gândim cu ajutorul banilor. Așa au făcut toate marile dinastii financiare, de la Rothschild sau Rockefeller, până la Bezos, Musk și Gates astăzi. După cum arăta laureatul premiului Nobel, Paul Krugman (Privilege, Pathology, and Power, în volumul editat de The New York Times, intitulat American Billionaires: Privilege, Politics and Power) sistemul politic american este finanțat în principal de 200 de oameni. Iar acești plutocrați, care combină  bogăția și puterea politică, au instaurat o adevărată naricisistocrație care domină mințile și sufletele tuturor.

Aici profesorul Robert Reich explică mecanismele acestui mit: