Tolkien și fantezia fascistă

În 2003 BBC a făcut un sondaj cultural pentru a afla care era cea mai influentă carte din toate timpurile în Marea Britanie (https://www.bbc.co.uk/arts/bigread/top100.shtml). Pe locul I a ieșit „Lord of the Rings”, ale cărui versiuni cinematografice tocmai fuseseră lansate cu un imens succes. În acest context Germaine Greer, celebra autoare a manifestului feminist „The Female Eunuch”, a declarat că acesta era coșmarul ei cel mai cumplit, ca o carte de propagandă nazistă, paginile „Lord of the Rings” fiind populate de supraoameni cu trăsături nordice, să devină cea mai influentă ficțiune a secolului nostru.

Spaimele lui Greer nu erau neîntemeiate pentru că, într-un interviu recent, zeița neo-fascismului italian, Giorgia Meloni, a declarat că strategiile sale politice sunt inspirate din cărțile lui Tolkien. Pe vremea când fusese ministru al Tineretului în guvernul Berlusconi, Meloni a apărut în săptămânalul „Style” al ziarului „Il Corriere della Sera” alături de o statuie a lui Gandalf, călare pe armăsarul alb, Shadowfax (în italiană Ombromanto). Chiar la depunerea jurământului ea a declarat că „inelul puterii nu o va corupe”. Faptul că, în anii 70, Meloni a participat la așa-numitele „tabere Hobbit”, forme de reuniune a tineretului neo-nazist din Italia, accentuează legătura dintre neo-fascism și tolkienism.
Cum se face că o carte care avea în mod evident un subtext anti-fascist, scrisă ca o reacție față de  ascensiunea nazismului în Europa, a putut să devină sursă de inspirație pentru urmașii fasciștilor? De unde au neo-naziștii o fascinație profundă față de universul și personajele lui J.R.R. Tolkien? 

Un indiciu găsim în reacțiile „fanilor” trilogiei Stăpânului inelelor, care sunt supărați pe Amazon că în serialul „Inelele puterii” apar elfi, hobbiți și gnomi de culoare sau că femeile sunt puternice și asexuate. Diverse platforme de socializare online sunt pline de acuze la adresa Amazon Prime. Compania aflată în proprietatea lui Jeff Bezos îi etichetează pe acești critici drept „fani toxici”, la rândul lor fanii adunați în haite virtuale își proclamă „fidelitatea” față de moștenirea lui Tolkien, denunțând presupusele planuri ale  Amazon de a face propagandă „de stânga”, sugerând că serialul este doar un instrument al „woke”-ismului contemporan.
Opera lui Tolkien, aidoma oricărui produs al fanteziei, poate fi ușor confiscată de orice ideologie. Ecologiștii îl pot considera un promotor al valorilor naturii, pentru că în cărțile sale există o evidentă pasiune pentru viața simplă de la țară și o iubire excesivă pentru copaci. La rândul lor fasciștii văd în Tolkien un susținător al valorilor culturii europene și al civilizației „nordice”, pentru că autorul însuși era preocupat de mitologia nordică, mare parte dintre poveștile profesorului de la Oxford fiind inspirate din sagalele islandeze și alte povești medievale. Cum observa unul dintre criticii lui Tolkien, Michael Moorcock (Epic Pooh, 1978, https://warwick.ac.uk/fac/arts/english/currentstudents/undergraduate/modules/en361fantastika/bibliography/2.7moorcock_m.1978epic_pooh.pdf), el însuși prozator de ficțiuni fantastice (cea mai cunoscută fiind saga lui Elric), acesta scrie o proză infantilă, dar mai ales infantilizatoare, însăși popularitatea acestor volume fiind un semn al imbecilizării culturale. Mai târziu Moorcock va susține chiar că Tolkien era el însuși un cripto-fascist (https://www.bbc.com/culture/article/20150731-was-tolkien-a-secret-fascist).
Evident că prozatorul însuși era un produs al epocii sale, crescut în lumea colonialismului britanic, născut la Bloemfontein în Africa de sud, influențat de evenimentele istorice catastrofale de la începutul secolului 20 și educat în spiritul catolicismului. 
E relevant faptul că, deși autorul a început să scrie diverse bucăți din viitorul roman când era în convalescență în urma bolii survenite în timpul Primului război mondial, prima carte din seria „Inelelor” a fost Hobbitul, scrisă în anii 30 și publicată în 1937. În Europa fascismul devenea principala putere politică și influența politicilor rasiste și anti-moderniste era tot mai mare. Din păcate nici ideile lui Tolkien nu erau lipsite de un tip de proto-fascism, sunt regretabile declarațiile sale din timpul Războiului civil din Spania, când l-a susținut pe Franco. Aici intervine și anti-comunismul lui Tolkien, bazat pe credința sa romano-catolică, a fost un alt factor important în conexiunea dintre fascism și opera literară.
Deși naziștii au încercat să îl revendice pe John Ronald Reuel Tolkien, pentru că străbunicul lui Tolkien emigrase în Anglia din Germania, în 1772, adevărata recuperare a prozatorului s-a produs în Europa de după război, când fasciștii și naziștii și-au căutat diverse subterfugii, cele mai multe cu subînțelesuri mitologice. De exemplu crucea celtică a devenit un simbol-surogat al svasticii și orice referințe indirecte la cultura „ariană” au fost preluate fără sfială.
Post-fascismul contemporan are un puternic miros de tolkienism. Viziunea fascistă despre lume, îmbibată în mitologia germanică și bazată pe antagonismul simplist între Bine și Rău e parte integrantă a universului „Inelelor”. Nu putem să nu vedem că în Lumea de Mijloc elfii funcționează ca un soi de civilizație ariană, fapt accentuat și de filmele lui Peter Jackson în care aceștia apar ca niște proto-naziști, blonzi, înalți, nobili, atractivi și seducători. Evident că Tolkien nu este un promotor al ideologiei naziste, dimpotrivă, însă faptul că descrie un sistem politic bazat pe o ierarhie întemeiată pe sângele nobil (Aragorn devine rege pentru că are „sângele” potrivit) oferă neo-fasciștilor hrană intelectuală. Nu ajută nici rasismul, care este fundamentul civilizației ficționale creată de Tolkien. La fel și motivul recurent al reconstruirii unei „lumi noi”, în care tot ceea ce este murdar (orcii, trolii) trebuie eliminat, ceea ce devine o resursă indirectă pentru imaginarul anti-imigraționist. 

În cele din urmă, faptul că fasciștii se hrănesc dintr-o operă literară cu scop anti-fascist indică încă o dată aspectul de farsă globală a lumii în care trăim.