Straniul val cinematografic lituanian

Cinemaul lituanian este relativ necunoscut la noi, cu toate că autori precum frații Mekas (Jonas și Adolfas) au marcat evoluția cinematografiei mondiale. Am avut marea bucurie de a preda cursuri de film la departamentul de cinema de la Bard College din Statele Unite înființat chiar de Adolfas Mekas și am o mare admirație pentru cineaștii Lituaniei, printre aceștia numărându-se și alți avangardiști precum Artūras Barysas (de altfel și Robert Zemeckis este de origine lituaniană). 

Din acest filon a apărut o tânără regizoare lituaniană, a cărei carieră merită urmărită, numită Kristina Buožytė. Ea a debutat cu o producție științifico-fantastică stranie și suprarealistă, intitulată Aurora (titlul internațional Vanishing Waves), care i-a adus mai multe premii și care merită un loc pe lista de vizionări a oricărui iubitor de filme distopice.
Acum Buožytė (împreună cu francezul Bruno Samper) a revenit pe ecrane cu Vesper, un film din categoria științifico-fantasticului, însă plin de subtonuri metafizice, cu o atmosferă tarkovskiană incredibil de convingătoare. Pe alocuri filmul seamănă cu imaginația lui Hieronymus Bosch, așa sunt de exemplu „pelerinii”, creaturi stranii care adună diverse metale și materiale pentru a construi turnuri babelice, care aduc cu figurile grotești din tablourile artistului renascentist.

Povestea e amplasată într-un context post-apocaliptic clasic, în care omenirea viitorului este victima unor experimente ratate, ceea ce le permite autorilor să construiască o ramă narativă umplută cu elemente suprinzătoare. Senzația generală de stranietate este accentuată și de imaginile realizate de cinematografistul Feliksas Abrukauskas (merită văzut și Cinephilia, fascinantă producție a altui lituanian, Algimantas Puipa). Ansamblul narativ și vizual este completat de coloana muzicală compusă de Dan Levy, care construiește o atmosferă hipnotică și o dă senzație aproape imaterială personajelor și situațiilor.

Dar, în pofida premisei aparent epuizate de multitudinea de producții similare, forța acestui film nu este generată de stereotipurile genului cinematografic, ci de relația dintre personajul principal, Vesper, jucat cu dramatism și maturitate de Raffiella Chapman (care a debutat în rolul fiicei lui Stephen Hawking din The Theory of Everything) și tatăl ei paralizat, Darius, al cărui creier este conectat la o dronă. Uneori referințele vizuale sunt mult prea simpliste, de exemplu drona arată că Mr. Wilson din Naufragiatul, iar plantele carnivore au o formă de visceralitate rizibilă. 

Cea mai convingătoare este Rafiella, care îi conferă personajului Vesper o ambiguitate și un dramatism întemeiate pe contradicția dintre vulnerabilitatea și inocența naturală a tinerei fetițe și duritatea unui om crescut în sălbăticie. Această fetiță de numai 13 ani (actrița britanică are 15) pricepută în bio-hacking. Ea se întâlnește din întâmplare cu Camellia, membră a unui grup de elită, supraviețuitori ai apocalipsei naturale care s-au refugiat în „Citadele”, abandonându-și semenii mai puțin norocoși într-o lume în care flora și fauna au evoluat malign. Subtextul ecologic este explicit, umanitatea distruge natura, iar natura afectată va reacționa la aceste intervenții. Și aici regizorii filmului reușesc să construiască un univers credibil cu instrumente relativ simple, mai ales că bugetul filmului nu este comparabil cu marile producții hollywoodiene (doar 5 milioane de dolari, parțial din fondurile Eurimages). Filmările exterioare, care sunt realizate în întregime în Lituania (unde pădurile reprezintă o treime din suprafața țării), oferă poveștii o materialitate imposibil de redat doar cu ajutorul graficii computerizate.  

O altă sursă de inspirație evidentă este recenta pandemie și transformările pe care epidemia globală le-a adus în relațiile dintre oameni și în structura psihicului nostru. Vesper se confruntă nu doar o natură deformată de experimente biologice, ci și cu o umanitate deformată. Simbolizată de Jonas (excelent jucat de Eddie Marsan), unchiul ei care conduce o comunitate ciudată, un soi de fermă unde colectează sânge și unde copiii sunt exploatați ca în romanul lui Dickens, ca și Fagin el trăiește pe spinarea unor inocenți, această umanitate decăzută este contrastată de Camellia, care devine un substitut matern pentru Vesper. Camellia are puteri supranaturale și se va confrunta cu Jonas, care nu este doar un individ materialist și egoist, e o manifestare a trecutului în timp ce femeia tânără este o întruchipare a viitorului.

Fără a dezvălui toate firele narative ale filmului, mesajul final este optimist. Vesper va descoperi o modalitate de a salva omenirea tocmai cu ajutorul acelor organisme care păreau să distrugă natura și să fie potrivnice umanității. Ca și alte producții științifico-fantastice de calitate, filmul este o lungă meditație cu privire la problemele lumii contemporane, nu este doar o bizarerie despre viitor. Ce efect vor avea cercetările din zona bio-tehnologiilor contemporane, care este impactul negativ al omului asupra vieții pe Pământ, cum va afecta inteligența artificială omenirea? 

Frumusețea și fascinația filmului decurge din faptul că toate aceste întrebări puse în contexte ambivalente, Vesper nu oferă spectatorului răspunsuri prestabilite, autorii generează un univers fantastic în privitorul se scufundă și din care iese însănătoșit sau bolnav, aidoma personajelor și a naturii.

Aici o scenă de la începutului filmul, acompaniată de muzica lui Levy: