Moștenirea psihopată a descendenților lui Dracula

Adevăratul fiu al lui Dracula a fost Mihnea I (zis și „cel Rău”), descendent din căsătoria lui Vlad Țepeș cu o verișoară a regelui Matiaș Corvinul, probabil Iustina Szilágyi. Cu toate că istoricii noștri nu au căzut de acord cu privire la originile sale, unii considerându-l fiu nelegitim, mărturiile din epocă atestă faptul că  era acceptat ca urmaș incontestabil al lui Vlad III Dracul, născut în perioada exilului acestuia în Ungaria, prin 1462. 

Probabil de la sângerosul său părinte a moștenit Mihnea o parte din ADN-ul său criminal. Nu știm cum arăta Mihnea cel Rău, pentru că nu există reprezentări ale sale, însă există placa lui funerară din biserica evanghelică Sfânta Maria din Sibiu, unde a fost reînhumat, care confirmă prezența genei psihopate a Drăculeștilor. Pe epitaful lespezii funerare (citat de Alexandru Lapedatu, în „Mihnea cel Rău și Ungurii: 1508-1510”. Institutul de Arte Grafice, 1922) scrie că era „lotrilor domolitor” și „furilor biciu de moarte”, confirmând faptul că practica și el guvernarea prin teroare: „Fața mea când vedeau, tremurau de groază supuși-mi”.

Deși a avut o domnie relativ scurtă, acest fecior al lui Dracula s-a remarcat printr-o cruzime similară cu cea a tatălui său, ale cărui acțiuni se pare că încerca să le emuleze. Auto-descriindu-se ca „moartea hoților și spaima tâlharilor”, textul dovedește că Mihnea preluase tehnicile de administrație publică prin violență fizică.
Ajungând pe tron cu ajutorul otomanilor în anul 1508, Mihnea va scoate la iveală latura sa „Drăculească”, prinzând „pre toţi boiarii cei mari” pe care „îi muncii cu munci”, adică îi va supune la felurite torturi. Unor boieri doar le-a tăiat nasurile și buzele, alții au fost spânzurați sau înecați, dar tuturor le-au fost confiscate averile, astfel că el „se îmbogățea și creștea ca chedrul până la cer și-și împlinea toată voia sa”, după cum consemna cronicarul grec Gavriil Protul, „mai marele Sfetagorei” de la Athos în „Viața sfântului Nifon”, unde s-a păstrat și o cronică a Munteniei pentru perioada cuprinsă între 1495 și 1521 (http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/viata_sf_nifon_patriarhul.htm)
După ce, cum zice Letopisețul de la Bistrița, „au tăiat pe boieri”, Mihnea I Dracul, adevărat „despuitoriu” al țării, va trece la felurite perversiuni. Desfrânarea acestui urmaș al lui Țepeș nu avea limite, toate fiicele și soțiile boierilor munteni fiind în pericol de siluire și abuz, adeseori aceste violențe sexuale fiind puse în practică în văzul soților. Drăculea cel mic,  după cum zic cronicarii, „să culca cu toate jupânesele și cu fetele înaintea ochilor” soților lor.
Alexandru Odobescu, în „scenele istorice” publicate în 1905, descrie o parte din activitățile acestui Mihnea vodă, zis și Dracea. Însă momentul de apogeu al carierei sale de psihopat va fi atins când va intra în conflict cu familia Craioveștilor, unii dintre cei mai bogați oameni ai Țării Românești. Deși le-a promis prin „cărți de jurământ” că nu îi va prigoni, Mihnea îl ura pe „precucernicul” Neagoe, cel care era postelnic pe-atunci și va ajunge la scurt timp domn al Valahiei tot cu ajutorul otomanilor.
Aceasta pentru că craioveștii au prins veste de intențiile „Mihnei” (nu neapărat de la un fecior ascuns într-un ciubăr ca la Odobescu) și, în frunte cu banul Barbu, se vor refugia la Stambul unde vor unelti să îl detroneze pe fiul lui Țepeș. Pulsiunile distructive ale fiului lui Dracula s-au dezlănțuit atunci împotriva caselor boierești și a ctitoriilor Craioveștilor. El va începe să distrugă mai multe biserici și lăcașuri de cult, printre care mănăstiri, unde au fost sluțiți sute de călugări, multă vreme aceștia umblând cu nasul tăiat și cu buzele pocite prin Muntenia. 
Un episod oribil, care ne aduce aminte de infamul său părinte, va avea loc la mănăstirea Bistrița. După ce i-a schingiuit pe călugării care trăiau acolo, pe cei care au rămas în viață, i-a adunat într-o clădire și le-a dat foc de vii. Apoi a poruncit să se tragă cu tunurile în această ctitorie a familiei banului Barbu, pe care acesta a reconstruit-o ulterior.
Evident, pasiunea pentru distrugerea de mănăstiri și biserici îl va pune în conflict direct cu Maxim, mitropolitul Țării Românești, care era cel mai probabil descendent al familiei princiare a sârbilor și pe acesta domnitorul începe să îl persecute și în cele din urmă îl va alunga cu un pretext diplomatic.
Numai că, după un an de domnie însângerată, o parte a boierilor Craiovești se întorc cu o armată otomană, dar și un pretendent, pe nume Vlad cel Tânăr. Și acest Vlăduț, fiul lui Vlad Călugărul și nepot al lui Mihnea, va fi decapitat peste numai un an la ordinul Craioveștilor și al pașei de la Nicopole, susținătorul lor. În timp ce Mihnea se refugiază la Sibiu împreună cu toată casa lui, inclusiv soția Voica, fiica Ruxandra, îi va ceda fiului său, Mircea III, dreptul la tronul în 1509. Acesta va încerca zadarnic să revină la putere în Muntenia, drept pentru care va fi numit și Mircea „Pretendentul”, sfârșind într-un mormânt necunoscut, pentru că în 1521 dispare din consemnările istorice. Alt fiu al lui Mihnea I, pe nume Miloș, o vreme ostatic la Istanbul, va sfârși asasinat în 1519 din ordinul sultanului.
Fiul lui Dracula va muri asasinat în Piața Huet (Piața mică) din Sibiu, unde oamenii Craioveștilor l-au încolțit pe descendentul lui Vlad „Drăculea” pe când ieșea din biserică, însoțit de Ștefan Olahus, tatăl viitorului umanist Nicolaus Olahus, care făcea parte din grupul de apropiați ai lui Mihnea, fiind chiar înrudit cu casa domnească a Drăculeștilor. În martie 1510 fostul domnitor a fost înjunghiat de mai multe ori de unul dintre conspiratori, pe nume Dimitrie lacșici, „slav” de origine, ce îl ura pe Mihnea pentru că sora lui Elena fusese violată de către fostul domnitor, după unii chiar de față cu soțul ei, vornicul Pârvu Craioveanu. Acesta, împreună cu Danciul, fiul lui Tepeluș vodă, vor fi linșați de mulțimea de sibieni
Ca și în cazul lui Țepeș, veștile despre activitățile lui Mihnea s-a răspândit rapid prin toată Europa, poveștile despre acest „fiu al lui Dracula” circulând prin toate capitalele vremii. Istoricul venețian Marino Sanuto (citat de Lapedatu) notează un episod șocant în care Mihnea, după ce i-a tras în țeapă pe mai mulți turci care au trecut Dunărea, unuia dintre aceștia i-a dat foc trimițându-l în timp ce ardea de viu către camarazii săi uluiți.
Așadar, deși unii istorici subliniază faptul că portretul lui Mihnea I este o creație a Craioveștilor, mai ales a lui Neagoe Basarab, al cărui susținător era și Gavriil Protul, renumele lui Mihnea „ucigătorul de boieri” a fost obținut prin mult sânge. Din acest Mihnea I al Munteniei vor proveni membrii familiei Kendeffy, din care vor descinde apoi George VI al Angliei, regina Elisabeta II și actualul Carol III.