Din Manualul de romgleză - Perversiunea de limbă

Romglezii supun tot timpul limba română la diverse perversiuni lingvistice, una dintre cele mai obișnuite fiind preluarea denumirilor unor meserii direct din engleză, fără nicio măsură de protecție. 

Un exemplu amuzant găsim într-un articol din publicația care are ea însăși un nume strămoșesc, adică „Click”, unde ne sunt prezentate sfaturile unor „terapeuți sexuali”, care „lucrează cu clienții”. Desigur că atunci când cuplăm „clienții” și „terapia sexuală” suntem deja într-o altă zonă decât cea medicală. Însă traducerea unei meserii din engleză, cum este „sex therapists”, prin „terapeuți sexuali” devine ridicolă. Știind că trebuie să facă acordul între „terapeut” și „sexual” ziaristul mioritic fără nume, care preia materialul din publicația „The Healthy”, penetrează fără jenă limba română. 

În primul rând că, pentru „terapeutul sexual”, avem deja o denumire adaptată limbii noastre, care este sexologul. Când urmează apoi un plural forțat, care produce o obscenitate, limba română se cutremură abuzată, pentru că terapeuții sexualității nu sunt ei înșiși „sexuali”, ci se ocupă doar de sexualitate.

Problema decurge din faptul că, pentru că există deja în dicționare substantivul terapeut, împreună cu derivatele sale terapeutic, terapeutică, terapie, romglezii se simt îndreptățiți să abuzeze de acești termeni după regulile limbii engleze. Numai că în română specialistul în terapeutică, înțeleasă în sens larg ca știința care se ocupă de bolile omenești, are la noi un sens relativ îngust, presupunând mai ales studierea efectelor medicamentelor asupra corpului, nu vindecarea însăși.
Traseul termenului este lung și întortocheat și începe când romanii au șterpelit și acest cuvânt din greacă, unde therapeia însemna orice formă de vindecare, iar therapon era vindecătorul. Mai multe limbi moderne au creat apoi diverse forme derivate din terapie, așa se face că în engleză a apărut „terapistul”, creat prin analogie cu alte meserii (de exemplu psychiatrist), dar și o variantă învechită cum este „therapeutist”. Aceste forme, însă, nu pot fi preluate în română pentru că ele ar deveni „psihiatrist” și monstruosul „terapeutist”. 
Fiind o limbă fără prea mulți anticorpi, romgleza tinde să se îmbolnăvească foarte repede de beteșugurile englezei. Astfel că „terapie medicamentoasă” (drug therapy) a luat locul tratamentului farmaceutic, iar „terapia vorbirii” (speech therapy) a înlocuit logopedia. Desigur că unele forme de „terapie”, de la aromaterapie la psihoterapie, împreună cu unele activități medicale, cum ar fi ergoterapeutica (vindecarea prin muncă) ori fizioterapeutul (care ne tratează cu ajutorul unor agenți fizici) sunt aclimatizabile în română.
Însă sexo-terapeutul nu ne lipsește, iar terapeuții „sexuali” pot să devină chiar o sursă de îngrijorare, pentru că cei mai mulți dintre noi nu vrem să fim vindecați de cineva care are un exces de sexualitate, ci de un sexolog care este specialist în activitățile sexuale ale oamenilor.