Patria precariatului intelectual

Nu mai e o surpriză pentru nimeni când un alt ministru din Guvernul României este prins cu mâța-n sac. Recent îngerul păzitor al apărării naționale, concetățeanul Angel Tîlvăr, a recunoscut că „l-a rugat” pe directorul Muzeului Vrancea să îl ajute cu „tehnoredactarea” lucrării de doctorat, pentru că el „scrie încet”. Din păcate cazul Tîlvăr este simptomatic pentru o serie de fenomene grave care se produc în societatea românească, unde se adâncește de la un an la altul o imensă sărăcire intelectuală. 

România suferă nu doar din pricina unei mari sărăcii din punct de vedere economic, care este catastrofală, dar în ultimele decenii asistăm neputincioși la o pauperizare generalizată a inteligenței. Vedem cum nivelul intelectual și calitatea cognitivă a decidenților de la noi devin tot mai jalnice, relevanța discuțiilor și valoarea a dezbaterilor intelectuale sunt mâhnitoare, iar competențele și abilitățile intelectuale ale membrilor societății noastre par tot mai scăzute. România are drept președinte un fost profesoraș de fizică care abia îngaimă câteva cuvinte, un premier plagiator care vorbește engleza mai prost ca un elev din clasele primare și un Ministru al Apărării care recunoaște că nu știe să scrie, în vreme ce un fost ministru care s-a perindat pe la mai multe ministere a scris o teză în care îl confundă pe Fukuyama cu Fukushima. 

Acesta este precariatul intelectual care a ajuns la vârful și la conducerea societății românești.

Am avansat noțiunea de precariat intelectual la lansarea cărții Albenei Azmanova (Capitalismul pe muchie de cuțit), considerând că în România contemporană asistăm la un imens deficit de inteligență. Azmanova, urmând un concept impus în teoriile politice și economice de către Guy Standing, care a scris în 2011 un articol provocator despre această nouă clasă socială intitulată „precariat”, sugera că „precaritatea” reprezintă un stadiu actual al capitalismului mondial. Nu are rost să mai insist și aici asupra observațiilor pe care le-am făcut la lansare. Mă îndoiesc însă că există posibilitatea transformării din interior a capitalismului (sau a schimbării acestui regim politic într-o manieră pașnică) nu doar pentru că mă situez conceptual mai degrabă în zona înțelegerii esențelor capitalismului în funcție de tehnologiile sale și nu în raport cu presupuse etape filosofice, ci pentru că schimbările pot fi făcute doar de către oameni educați și conștienți, nu de către o masă amorfă de imbecili. Presupoziția că am fi într-un moment al „capitalismului precarității” oferă o serie de sugestii importante. Ideea Azmanovei, aceea că ne aflăm într-o fază nouă a acestei forme de organizare politică și economică care domină omenirea de aproape o jumătate de mileniu, e de extracție psihanalitică. Modul cum funcționează societatea e afectat de starea interioară a membrilor săi. 

Eu consider că și gradul de inteligență afectează structura societăților, nu doar starea psihologică a indivizilor. Este cert că asistăm la o serie de transformări profunde în sistemul mondial capitalist, multe dintre acestea fiind accelerate de criza sanitară produs de Covid. O serie de fenomene care existau și înainte de pandemie au devenit radicale în momentul în coronavirusul a închis societățile „deschise” și a blocat funcționarea normală a unor instituții importante.

Dar aș folosi conceptul de precariat atât într-un context mai larg, cât și într-unul mai specific, pentru că el e extrem de util pentru a înțelege situația în care ne aflăm la nivel mondial, dar și în România. Pe de o parte, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii doi ani de pandemie, vedem cum s-au închiderea școlilor a adâncit „sărăcia educațională”, pe care eu o numesc precariat intelectual. Nu știm încă efectul profund al acestui interludiu în educația copiilor și tinerilor din toată lumea, dar există indicatori care conformă că sute de milioane de oameni au rămas „în urmă”. OCED (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) estimează că cel puțin 1,5 miliarde de elevi din toată lumea au fost afectați, scăderea performanțelor școlare fiind imposibil de recuperat, mai ales în cazul unor discipline precum matematica sau (aici mai multe: https://www.weforum.org/agenda/2022/11/covid19-education-impact-legacy/). Chiar și înainte de pandemie populațiile cele mai sărace erau afectate de scăderea nivelului de educați, dar aceste fenomene s-au accentuat atât la nivel global, cât și în România.
Și la noi precariatul economic, social și educațional s-a extins. Precariatul de fapt nu e doar un termen la modă în spațiul intelectual occidental, iar precaritatea nu este o „stare” a capitalismului, ci este o realitate cumplită în România, ca și în multe alte țări sărace. 

Dacă ne uităm la datele oferite de statisticile europene vedem cum România  (împreună cu Bulgaria) nu sunt doar cele mai sărace țări europene, pentru că au cel mai mare procent de populație care este în pragul sărăciei, dar sunt țările cu cel mai scăzut nivel al educației la nivel superior. 
Pe de o parte suntem epicentrul precariatului economic european, în condițiile în care 34% din populația României este amenințată de sărăcie. Sunt județe din România în care precariatul este endemic. Datorită mecanismelor neoliberalismului am devenit o țară a sărăciei, iar pericolul sărăcirii, care e aproape la fiecare pas, este și mai mare dacă înțelegem faptul că România a devenit o țară a sărăciei intelectuale. 
Acest precariat intelectual este indicat de datele Eurostat, care arată că România se află pe ultimul loc în Europa la „educația terțiară”, respectiv avem numărul cel mai mic persoane care au absolvit o facultate sau care au primit o diplomă academică ori un certificat de competență profesională superioară.
La noi această nouă clasă socială de „pauperi intelectual”, pe care nu o vedem și nu vorbim despre ea, s-a format în trei decenii de capitalism sălbatic. Dacă facem o rapidă comparație cu situația din mult hulita epocă socialistă, când analfabetismul era aproape eradicat în România, peste 98% dintre locuitorii acestei țări nu doar că știau să scrie și să citească, dar și înțelegeau ceea ce citeau, astăzi vorbim de 42% din elevii români care sunt analfabeți funcțional. Vorbim despre un nivel de precarietate care depășește nivelul sărăciei naționale, sunt oameni care nu știu să citească la nivel elementar, care nu înțeleg ce citesc și care sunt prezenți în societate ca niște pauperi educaționali.
Perpetuarea și chiar cultivarea acestor forme de pauperizare intelectuală, care ar trebui rezolvate prin soluții politice, este datorată în parte structurilor profunde ale capitalismului. De fapt o societate bazată pe exploatare nu are nevoie de oameni care au conștiință de sine, ca să folosesc un termen marxist. Oameni lipsiți de educație sunt victime sigure ale falsei conștiințe, sunt niște oameni unidimensionali - în sensul folosit de Marcuse. Cu astfel de pauperi intelectului devine aproape imposibil să schimbăm societățile umane și este de neconceput să putem genera niște transformări profunde în mecanismele interioare ale capitalismului. Capitalismul „a învins” pentru că a transformat societatea noastră într-o masă amorfă de indivizi precari la minte.
Consider că această precaritate intelectuală este endemică în capitalism, care hrănește și cultivă monștri ai prostiei. Un astfel de precar al intelectului este Jeff Bezos, ai cărui muncitori de la Amazon sunt obligați să urineze în sticle de plastic, iar el își construiește o rachetă în formă de falus și zboară aiurea prin spațiu, cheltuind inutil sute de milioane de dolari. Și Elon Musk este un precar al intelectului, nu numai pentru că dă afară cu brutalitate mii de oameni, ci pentru că face afirmații adeseori grotești, cum a fost răspândirea unor știri false despre Pelosi. Faptul că idioții cu bani conduc lumea nu devine o manifestare a precarității sistemului capitalist, ci e o expresie a precarității inteligenței la nivel global. 
Ieșirea din sărăcia economică nu înseamnă nimic dacă nu ieșim din sărăcia de idei, care în România este mai acută uneori decât lipsa banilor. Nu doar șomajul industrial este primejdios, la fel de periculos este șomajul intelectual, lipsa preocupărilor pentru cărți, lectură, idei, discuții și opinii. 

Iar o societate condusă și compusă din proști este proastă în și prin ea însăși.