Toată lumea știe că mă-ta e o vrăjitoare

Deși Rivka Galchen este considerată una dintre cele mai importante scriitoare ale secolului 21, ea fiind selectată de criticii de la New York Times printre primele 15 autoare care au schimbat modul cum se scrie și se consumă literatură astăzi, ea este relativ necunoscută la noi. Cărțile sale, începând cu Atmospheric Disturbances (2008) și continuând cu American Innovations (2014), dar mai ales Little Labors (2016), sunt profund inspirate din experiențele feminități.
Pe mine m-a atras subiectul romanului publicat în 2021, despre care autoarea spune că este o poveste îngrozitoare, dar adevărată. Spre deosebire de celelalte romane ale Rivkăi Galchen, aceste evenimente au o componentă istorică pentru că au avut loc în Germania într-o perioadă extrem de tulbure. Galchen, care a scris deja despre problemele maternității într-un remarcabil eseu memorialistic despre „micile chinuri” ale femeilor („Little Labors” e un joc de cuvinte între chinurile facerii și efortul fizic), unde își descrie propriile experiențe de la naștere și după ce vine pe lume propriul ei copil, urmărește eforturile disperate ale unui fiu în încercarea de a-și salva mama.
În 1615 doamna Katharina Kepler, născută Guldenmann, a fost acuzată de vrăjitorie din pricina unui frizer local, care susținut că sora lui a fost victima magiei negre. Numai că această Katharină era mama marelui matematician Johannes Kepler, cel care a formulat legile mișcării planetare și care, în loc să își vadă de studiile sale, a fost implicat timp de șase ani într-o luptă cu superstițiile și prejudecățile. Se pare că mama faimosului astronom și matematician a fost târâtă în judecată nu pentru că frizerul era nemulțumit că sora lui, pe nume Ursula Reinhold, era vrăjită, ci pentru că Ursula tocmai împrumutase o sumă importantă de bani de la Katharina pentru a face un avort. Pentru a ascunde efectele avortului, care în acea perioadă presupunea o serie de proceduri primitive, și pentru a nu-i mai restitui banii, Ursula a dat vina pe doamna Kepler. 
Apoi alți douăzeci și patru de localnici au sărit și ei în ajutorul acuzatorilor, susținând că sunt victime ale vrăjitoriei bătrânei femei. O vecină credea că brațul fiicei ei a amorțit din cauza Katharinei, soția măcelarului jura pe toți sfinții că durerile de șold al soțului ei erau produse de venirea Katharinei în magazin, iar un profesor care șchiopăta credea că handicapul lui se datora unui ceai băut în urmă cu zece ani în casa Kepler. În maniera „tradițională”, mama lui Kepler a fost acuzată că trecea prin uși și pereți, că putea provoca moartea sugarilor și a animalelor, precum și alte superstiții aberante.
Procesul era condus de Lutherus Einhorn, care era pe vremea aceea mare „vogt” al orașului protestant Leonberg, adică un fel de șerif local cu puteri judecătorești, și care avea deja la activ 8 vrăjitoare executate, deci Katharina Kepler era în mare pericol. Inițial Katharina a încercat să o dea în judecată pe Ursula pentru calomnie, dar procesul s-a  transformat într-o și mai atroce vânătoare de vrăjitoare. 
Aflând toate acestea Kepler și-a asumat personal apărarea mamei sale, deși fiica lui abia murise de epilepsie, iar un alt fiu, în vârstă de numai patru ani, fusese răpus de variolă. Cu toate că statele germane erau cuprinse de frenezia Războiul de Treizeci de Ani, Kepler s-a întors în orașul natal cu toată familia pentru a-și apăra mama, fiind ajutat de unul dintre studenții săi, Christopher Besoldus. Timp de mai mulți ani acest om de știință remarcabil a fost implicat într-un proces sinistru, scriind petiții în numele Katharinei și prezentând diverse argumente juridice în favoarea mamei sale, adeseori fără succes Folosind metoda științifică, Kepler a început să documenteze datele procesului, luând personal mărturii martorilor și înregistrând stenogramele interogatoriilor mamei sale. Astfel a adunat informații despre cei implicați și a cercetat istoria orășelului de pomină, dându-și seama că acuzațiile „supranaturale” aveau cauze foarte concrete.

Cu toate acestea, nici apelul la rațiune, nici dovezile științifice nu au avut niciun efect. După cinci ani de procese Katharina a fost arestată și dusă la închisoare, deși avea deja peste 74 de ani, fiind legată cu lanțuri. La interogatorii se pare că a fost torturată și acuzată că era în legătură cu Diavolul, tocmai pentru că nu a strigat în timpul chinurilor, iar Kepler a fost obligat să explice în instanță de ce nu a plâns mama lui. Katharina a fost amenințată chiar că va fi trasă pe o roată dacă nu va mărturisi. Femeia aceasta curajoasă și demnă nu a cedat nicio clipă în fața absurdităților vecinilor ei și chiar a unora dintre copiii ei. Fiul ei Christoph, a abandonat-o, un alt fiu pe nume Heinrich a susținut că maică-sa călărea un vițel din care i-a făcut mâncare și că el însuși a vrut să o acuze. La peste 70 de ani Katharina era o văduvă lipsită de apărare, victimă sigură a unor oameni fără scrupule.

Kepler a luat pe rând cele 49 de „puncte de rușine”, adică acuzațiile aduse împotriva mamei sale și a demonstrat științific că în spatele fiecărei „vrăjitorii” erau cauze naturale. El a aflat că Ursula a avortat și că durerile erau provocate de proceduri, că tânăra care avea brațul amorțit era exploatată de părinții care o puneau să care cărămizi, dar și că profesorul care șchiopăta din pricina „vrăjilor” căzuse într-un șanț în urma unei beții și că măcelarul influențat de diavol, suferea de lumbago. Chiar și după ce a fost eliberată, concetățenii nu i-au mai permis să se întoarcă la Leonberg, Katharina murind după numai 6 luni.

Povestea Katharinei este doar una dintre cele aproximativ 73.000 de cazuri de oameni judecati și condamnați pentru vrăjitorie în Europa, dintre aceștia 50.000 au fost executați, aproape 25.000 fiind uciși în ceea ce este Germania de astăzi, majoritatea fiind femei.

Soarta cumplită a Katharinei a contribuit, însă, la sfârșitul acestor practici primitive. După moartea mamei, Kepler a reușit să obțină un prim decret care interzicea orice  procese de vrăjitorie în orașul Stuttgart, care apoi a fost extins în majoritatea orașelor germane. Abia după 100 de ani crimele au încetat, ultima vrăjitoare condamnată de un tribunal german a fost Anna Schwegelin, ea trebuia să fie decapitată în aprilie 1775, dar hotărârea nu a fost pusă în aplicare.

Tragedia lui Kepler are și o altă componentă mult mai tristă și sinistră. Așa cum arată Ulinka Rublack în „The Astronomer and the Witch” (Oxford, 2015), Kepler a fost convins că suferințele Katharinei au fost induse de propriile sale scrieri, fiind cuprins tot restul vieții de remușcare. În 1608 Kepler a scris un roman intitulat „Somnium”, care poate fi considerat prima proză științifico-fantastică din istoria literaturii, în care narator povestește despre propria mamă că este o vrăjitoare care se consultă cu un demon pentru a ajunge pe Lună. Cineva a pus în circulație o copie a manuscrisului în 1611, iar Kepler și-a dat seama că unii concetățeni au considerat cartea drept o mărturie, ceea ce a amplificat superstițiile.

Din păcate de prea multe ori în istorie prostia, răutatea și superstițiile se întâlnesc, se împerechează și dau naștere unor monștri.