Dacă eternitatea s-a născut la sat, totalitarismul s-a născut în State

Cartea lui Patrick Tort (Du totalitarisme en Amérique: Comment les États-Unis ont instruit le nazisme. Éditions Érès 2022) avansează o ipoteză provocatoare, aceea că Statele Unite ale Americii nu numai că au reprezentat un model pentru Germania nazistă, dar și că multe dintre practicile pe care le asociem în general cu nazismul și cu totalitarismul au fost inventate și aplicate mai întâi în America. Desigur, uneori aceste legături devin stridente, cum este asocierea dintre politicile „America First” ale lui Trump și idealurile naziste conținute de sloganul „Deutschland über alles”.
Ideea nu este nouă, atât cartea lui Stefan Kühl (Nazi Connection: Eugenics, American Racism, and German National Socialism. Oxford University Press, 2002), cât și studiul lui Johann Chapoutot  (Libres d’obéir: le management, du nazisme à aujourd’hui. Gallimard, 2020) au identificat deja o serie de elemente comune între nazism și politicile promovate în Statele Unite. Unele dintre acestea au fost puse în practică în SUA cu mult timp înainte ca nazismul să existe ca idee umedă în creierul lui Hitler. Așa este în cazul genocidului băștinașilor amerindieni, sterilizările forțate aplicate populației de culoare, utilizarea pe scară largă a sclaviei, strategiile rasiste și eugeniste, principiile segregaționismului, imperialismul și militarismul global, colonialismul și abuzurile în numele propriei morale, propaganda insidioasă, antisemitismul virulent al unor industriași ca Henry Ford, chiar și utilizarea camerelor de gazare pentru eliminarea criminalilor, toate au fost inventate, testate și aplicate în Statele Unite.

Tort, autorul unei duzini de cărți despre darwinism, marxism sau materialism, consideră că e necesară și o redefinire a termenului de totalitarism. Pentru autorul francez totalitarismul e mai degrabă o noțiune decât un concept (47), pentru că terminologia nu este încă suficient de coerentă ca să fie general acceptată. Desigur, poziția filosofului francez este în opoziție directă cu premisele mult mai faimoasei cărți a lui Hannah Arendt (The Origins of Totalitarianism, 1951). Arendt analiza nazismul și stalinismul ca și când ar fi avut trăsături comune, deși ipoteza că Germania hitleristă și Uniunea Sovietică stalinistă ar avea aceleași caracteristici (anti-semitism, imperialism, totalitarism), reluată apoi pe nemestecate și de nenumărați alți autori, este contestabilă. Ipoteza că „Reich”-ul hitlerist și „Soiuz”-ul stalinist ar fi similare (după cum susține, printre alții Abbott Gleason în Totalitarianism: The Inner History of the Cold War. Oxford U.P., 1995), e o eroare istorică, terminologică și ideologică. Așa este și bucuria capitalismului, care afirmă că azi comunismul este mort. Aceasta e falsă pentru că, așa cum afirmă și Tort, nicăieri și niciunde comunismul nu a trăit vreodată (121). Argumentul lui Tort este și că acest tip de definiții sunt improprii atunci când descriem țările așa-zis „comuniste” - care, de altfel, nici nu au aplicat niciodată principiile autentice ale marxismului. De exemplu, deși Coreea de Nord este o țară „totalitaristă”, China de azi nu este totalitaristă, echivalența „comunism egal totalitarism” este forțată.

Dincolo de faptul că Arendt exagera în mod evident și, mai ales, folosea o serie de generalizări forțate atunci când descria totalitarismul doar ca pe un regim politic specific societății moderne (și societății de masă), în care un partid unic își impune dominația „totală și fără limite” asupra statului și asupra vieții indivizilor (prin teroare și ideologie), e important să nuanțăm ce înseamnă totalitar (totalitarian) și ce este totalitarismul. 

În capitolul special dedicat definirii totalitarismului și autorul francez face o necesară arheologie a termenului, care are o mulțime de semnificații, dar care nu s-a coagulat încă sub formă de concept stabil pentru că este încă o noțiune polemică. Totalitarismul rămâne adeseori utilizat în mediul academic și în spațiul public occidental (ca și la noi) o etichetă negativă aplicată mai ales comunismului. 

Tort observă aici o conexiune între „liberalismul” american și nazism, care decurge din faptul că ambele au ca dușman comun sperietoarea comunismului. Problema decurge din faptul că definirea totalitarismului, ca și când ar fi un regim opus democrațiilor liberale (auto-proclamate „democratice”), constituie o manipulare terminologică.

În primul rând că totalitarismul, așa cum a fost aplicat mai întâi în Italia fascistă și apoi în Germania nazistă, trebuie să fie asumat politic. Totalitarismul e o doctrină în care, după cum declară chiar părintele acestei viziuni politice, Benito Mussolini (în Doctrina fascismului, citat de Tort 125), „Statul e totul”. Pentru fasciști nimic din viața umană sau spirituală nu poate exista și nu are valoare în afara Statului. Fascismul e „totalitar”, spunea Mussolini, pentru că Statul fascist „interpretează, dezvoltă și domină întreaga viață a poporului”. 

Această interpretare este confirmată de prima utilizare a termenului de „totalitar”, ce poate fi atribuită ziaristului italian Giovanni Amendola, care, în 1923, a folosit cuvântul pentru a descrie acțiunile lui Mussolini după ce Partidul Naţional Fascist preluase puterea cu un an înainte în Italia. În mod relevant, Mussolini însuși și-a arogat termenul ca pe un titlu de glorie. Pentru liderul cămășilor negre și apoi pentru toți imitatorii săi, inclusiv Hitler, deținerea puterii totale nu era o acuzație, era o calitate. Mussolini cultiva „voința totalitară” (la nostra feroce volonta totalitaria) ca pe un traseu prin care statul modern își exercită puterea. Dar nu orice sistem politic în care puterea este exercitată în mod „totalitar” și nici orice mod coercitiv de administrate a vieții sociale devine automat totalitarist. 

De exemplu, dacă definim totalitarismul așa cum o face fosta studentă (și amantă) a lui Heidegger, idee preluată și de Soljenițîn în „Arhipelagul Gulag”, calificând drept „totalitariste” toate sistemele în care lagărele de concentrare sunt un instrument de dominație politică, atunci Imperiul britanic a fost la fel de „totalitarist” când i-a dus pe burii din Africa de Sud în captivitate. Ambiția Angliei victoriene de a cuceri și de a „domestici” lumea nu este cu nimic mai puțin periculoasă decât fantasmele expansioniste ale lui Hitler sau ale lui Stalin. 

E important să vedem că o serie de elemente ale totalitarismelor contemporane au fost preluate din tacticile de mare succes ale civilizației victoriene - imperialismul, eugenismul, rasismul sau exploatarea rasială, toate au stat la baza Imperiului condus de „străbuna” tuturor caselor regale ale Europei.

De aici Tort face un pas mai departe și demonstrează că instrumentele totalitarismului au fost inventate cu mult înainte de fascism și nazism. Autorul francez, care este specialist în darwinism și mai ales în darwinism politic, găsește rădăcinile totalitarismului în filosofia britanică unde s-a dezvoltat o formă periculoasă de „darwinism social”, prezent în studiile lui Herbert Spencer. Deși este considerată o formă a liberalismului, gândirea spenceriană, și în general liberalismul britanic, ce conține germenii liberalismului american, sunt caracterizate de un suprematism tipic pentru imperialismul și militarismul britanic (36). La rândul său ideologia care guvernează Statele Unite e îmbibată de acest darwinism social de tip spencerian. 

E relevant și că Spencer, care a creat de fapt expresia atribuită lui Darwin cu privire la „supraviețuirea celui mai bine adaptat” (survival of the fittest, în Principles of Biology, cartea din 1864), ura socialismul tocmai pentru că se întemeia pe protejarea celor mai neputincioși. Printr-o ironie a sorții, mormântul lui Spencer din cimitirul Highgate de la Londra este vizavi de cel al lui Karl Marx, pe care l-a disprețuit.  Convingerea lui Spencer că principiile selecției naturale puteau fi aplicate la nivelul societăților umane a dus la dezvoltarea uneia dintre cele mai nefaste idei moderne, recurentă și în gândirea neoliberalilor autohtoni, mereu gata să îi sacrifice pe cei care „nu contribuie” la prosperitatea societății, să îi elimine pe cei slabi și neajutorați, să taie ajutoarele sociale. Strategiile de tip „laissez-faire”, în care fiecare e pe cont propriu și trebuie să se descurce cum poate, sunt inspirate tot de gândirea lui Spencer, care era împotriva educației finanțate de stat, împotriva echității medicale, cât și împotriva tuturor reglementărilor, intervențiilor sau protecționismului statului. 

După cum arată Hofstadter (Richard Hofstadter, Social Darwinism in American Thought. U. Pennsylvania Press, 1944), ideile lui Spencer au fost extrem de populare în Statele Unite, acesta devenind un fel de „filosof în vogă”, iar ideea „selecției sociale” a devenit tot mai atrăgătoare, mai ales în mediul de afaceri american. Când, în toamna anului 1882, Spencer a făcut o vizită în Statele Unite el a susținut public că „adevărul biologic” incontestabil era acela că amestecul „raselor ariene” din America va produce un nou tip uman, superior tuturor celor care au existat până atunci.

Însă, un efect secundar al darwinismului social, a fost eugenismul. Iar eugeniștii americani, care s-au remarcat printre cei mai agresivi și mai creativi dintre reprezentanții acestei tendințe de control al raselor umane, s-au inspirat tot din cultura britanică. Puțină lume știe, dar unul dintre eugeniștii cei mai fervenți a fost însuși Winston Churchill, viitorul inamic al lui Hitler. Churchill, care era și vice-președinte onorific al British Eugenics Society, vedea în eugenie o soluție pentru reducerea sărăciei și a criminalității și susținea, încă din 1910, că „rasa superioară” britanică era pusă în pericol de amestecul cu rasele „slabe la minte” (feebleminded) din Imperiu, care erau mai active demografic.

O ideologie rasistă asemănătoare va susține în Statele Unite zoologul Madison Grant (The Passing of the Great Race, 1916), ale cărui idei vor inspira politicile statului nord-american cu privire la imigrare. În 1882 a fost adoptată legea „Chinese Exclusion Act”, care limita sosirea emigranților din Asia, iar în 1921 a fost aprobată „The Emergency Quota Act”, care stabilea „cote” de emigrare pentru fiecare țară, în funcție de trăsăturile rasiale. Madison Grant enunța unele dintre cele mai extremiste idei arianiste și nordiciste, cu cel puțin două decenii înainte de ascensiunea lui Hitler în Germania, avertizând că „rasa nordică” era pericol (idee în continuare promovată de suprematiștii rasei albe din SUA) datorită „invaziei” raselor inferioare și din pricina amestecului cu alte rase.

Eugenismul american era prezent în mediul academic și intelectual nord-american, unde oameni David Starr Jordan, care a publicat în 1902 cartea The Blood of the Nation (cu subtitlul sinistru azi „A Study of the Decay of Races Through the Survival of the Unfit”), susțineau necesitatea „purității sângelui”. Jordan, care a fost președinte fondator al Universității Stanford între 1891 și 1916 și, anterior, președinte al Universității din Indiana, două dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior nord-americane, avertiza asupra pericolului degenerării rasiale a populației anglo-saxone, propunând ca soluție selecția artificială. Convins de importanța segregării rasiale și a menținerii purității rasiale, președintele universității Stanford va susține necesitatea selectării cetățenilor pe aceleași principii pe baza cărora se făcea selecția animalelor de rasă. 

Un alt eugenist notoriu a fost John Harvey Kellogg, inventatorul celebrilor „corn flakes”, un soi de mămăligă uscată pentru americani, și care a înființat în 1914 organizația Race Betterment Foundation, prin care se urmărea „igiena rasială”, tot teama „degenerării rasei”.

Uneori implicarea Statelor Unite în cultivarea nazismului în Germania a fost directă și sfruntată. Fundația Rockefeller a sprijinit financiar activitățile eugenistului Ernst Rüdin, cel care va inspira legile naziste din 1933 privind sterilizarea forțată.

Dar zona în care totalitarismul american a excelat rămâne cultura managerială americană, care s-a răspândit în toată lumea și care continuă să promoveze idealurile eficienței industriale. Aici Tort îl citează pe Johann Chapoutot care analizează „libertatea de a fi obedienți”, folosind exemplul lui Reinhard Höhn, fost comandant al SS și model al tehnocrației celui de-al Treilea Reich, absolvent al școlii de management de la Harvard.

Chapoutot arată că gândirea managerială a naziștilor era inspirată din idealurile productivității, avansate de taylorism, dar și de antisemitismul lui Ford, care considera că singurele forme de economie erau cele „productive”, în opoziție cu cele „parazitare” (etichetate drept evreiești). Să nu uităm că fabrica Volkswagen inaugurată la Wolfsburg de Hitler în 1937 era modelată după fabricile Ford, iar mecanizarea muncii în lagărele de concentrare naziste amesteca rasismul, darwinismul social și exterminarea biologică (singurii supraviețuitori la triajele de la Auschwitz au fost cei considerați apți de muncă). Chapoutot demonstrează că nazismul și-a asumat în totalitate principiile managementului corporatist, prin integrarea individului în structuri ierarhice rigide, în care toată puterea și controlul sunt exercitate totalitar. Cine a lucrat într-o „multinațională” știe ce înseamnă totalitarismul eficienței de „menigiment”.

Cultul muncii (Arbeit macht frei) până la moarte, chiar consumul de metamfetamine pentru a stimula capacitatea de muncă în exces, performanța cu orice preț și eliminarea celor care nu „performează” sunt doar câteva dintre elementele totalitarismului de management. În plus propaganda nazistă cultiva sistematic ideea „fericirii la locul de muncă” și programe de genul „Kraft durch Freude”. În acest context trebuie subliniat faptul că fordismul și eficiența industrială puse la punct de Henry Ford, care nu era doar admirat de Hitler, dar era și un antisemit notoriu, au fost integrate în modul de funcționare a statului nazist.

O altă componentă a analizei lui Tort este de factură psihanalitică. De fapt și propaganda este un concept și un tip de practică totalitaristă născută în Statele Unite. 

Edward Bernays, considerat a fi părintele relațiilor publice, care era nepotul lui Freud (mama lui Bernays era Anna Freud, sora mai mică a lui Sigmund Freud), va inventa un tip de propagandă care folosea manipularea subconștientului social. Cărțile lui Bernays, mai ales „Propaganda. The Public Mind in the Making” (1928) a fost folosită de către Joseph Goebbels pentru a-și pune în aplicare propriile practici malefice. Și acest totalitarism persuasiv caracteristic pentru nazism a fost mai întâi testat în Statele Unite. „Fabricarea consimțământul”, după cum arătau încă din 1988 Noam Chomsky și Edward S. Herman (în Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media) continuă și azi.

Tort urmărește 3 instrumente principale prin intermediul cărora consideră că este răspândită ideologia americană la nivel global: impregnarea, diversiunea și antagonismul.  

Impregnarea presupune impunerea la scară globală a unui model de viață „totalizator”, care nu se face cu forța, ci cu ajutorul unor ficțiuni televizuale și cinematografice. Suntem vrăjiți de niște povești produse în serie, pe baza unor scenarii standardizate, care promovează aceleași teme: lupta dintre bine și rău, violența și puterea legii și a justiției, individualismul și victoria lui asupra colectivismului, precum și triumful idealismului și al credinței (26-27).

Diversiunea se bazează pe deturnarea nemulțumirilor și a frustrărilor normale ale oricăror cetățeni față de stat către niște „fanatisme secundare”. Re-orientate spre „obiecte substitutive” (sport, false probleme din programele de televiziune), frustrările devin mult mai ușor de gestionat. Aici Tort utilizează câteva concepte psihanalitice importante, dar modelul este al catharsisului aristotelic. Pulsiunile nu sunt dezamorsate, ci sunt deviate în zone de divertisment, către ținte simbolice care nu prezintă relevanță.

Antagonismul este o altă condiție obligatorie a persuasiunii, folosit mai întâi în conflictul Americii cu Uniunea Sovietică, prezentată ca o întruchipare a Răului pe pământ, apoi aplicat lumii musulmane și, mai nou, orientat către China.

Totalitarismul american, concluzionează Tort, distruge și el germenii bunăvoinței și ai libertății care există în conștiința fiecărui om. În spatele idealurilor libertății stă o lume a servituții, înstrăinată și plină de suferință.