O catastrofă națională: evaluarea la limba și literatura română

Rezultatele la evaluarea națională a absolvenților de clasa a VIII-a demonstrează că asistăm la o catastrofă pe care nimeni nu pare să o ia în seamă. Faptul că la proba de „Limba și literatura română” doar 77,4% dintre elevi au luat note peste 5 (adică puțin peste 119 mii de tineri), reprezintă un eșec categoric al sistemului românesc de învățământ. Procentele de promovabilitate sunt în scădere față de 2022, când au luat note de trecere la română 85,9% dintre elevi, dar și față de 2021, când au promovat 83,9%. 
Aceasta înseamnă că aproape 25% dintre elevii din România, care au dat examenul de limba și literatura română nu au fost au fost în stare să răspundă la testele cele mai simple. Asistăm la o criză evidentă a cititului și scrisului. 

Anul acesta, elevii care au primit subiecte din „Limir-împărat” de Ioan Slavici și din „Deșertul pentru totdeauna”, de Octavian Paler, nu au fost capabili să înțeleagă și să răspundă la întrebări precum omonimia între cuvinte sau să alcătuiască enunțuri cu verbul “a face”. 

Am auzit și argumente din categoria „de ce ne trebuie evaluare la limba română”, că doar toți știm să vorbim românește. Din păcate rezultatele indică o continuă degradare a capacităților de lectură și de vorbire în limba maternă și o degradare continuă a calității intelectuale, cele două fiind legate.

Cauzele sunt multiple, unul dintre factori poate să fie pandemia. Datele publicate de International Reading Literacy Study (PIRLS 2021), care evaluează situația cititului la nivel mondial (https://pirls2021.org/wp-content/uploads/2022/files/PIRLS-2021-International-Results-in-Reading.pdf) arată că s-a înregistrat o scădere a abilităților de lectură în toată lumea, între 2016 și 2021. Deși România nu figurează în acest studiu, în două treimi din țările evaluate de PIRLS 2021 a existat un impact negativ al pandemiei asupra capacității copiilor mici de a citi.

E clar că asistăm la o criză mondială a alfabetizării, vizibilă nu doar în rezultatele la examenele naționale din România. La nivel internațional se produce o scădere a nivelului de înțelegere la lectură și o creștere a decalajelor între copiii performanți și cei cu rezultate foarte slabe. De exemplu în Marea Britanie, până la vârsta de 11 ani, unul din cinci copii nu poate citi bine. În Statele Unite scorurile la testele aplicate copiilor de 13 ani au arătat scăderea abilităților de citire (dar și scăderea rezultatelor la matematică), cu efecte puternice mai ales asupra grupurilor vulnerabile.

În același studiu PILS, pe primele două locuri la nivel mondial se află Singapore și Hong Kong. Succesul acestor țări se datorează investițiilor în sistemul educațional. Spre deosebire de „România educată” a lui Iohannis, Ministerului Educației din Singapore avea, în 2022, al doilea buget ca mărime din țară. De aceea în clasamentele PISA, Singapore este mereu pe primele locuri deși, în 1965, Singapore avea unul dintre cele mai ridicate niveluri de analfabetism din lume. 
O altă explicație este legată de utilizarea extensivă a noilor tehnologii, care ne îndepărtează de cartea tipărită. Nici aici elevii români nu sunt unici. În această privință datele globale atestă că scăderea abilităților de lectură este legată de utilizarea excesivă a telefoanelor „inteligente” și a altor aparate. „Chatting”-ul și citirea de SMS-uri nu reprezintă abilități de lectură și nici nu demonstrează cunoștințe literare. Toate testele standardizate, cum sunt evaluările IELTS, utilizate în țările anglofone pentru a testa cunoștințele de limba engleză, arată că tot mai mulți oameni își pierd abilitățile de lectură. 
Recent „The New York Times Book Review” (25 iunie 2023), una dintre puținele publicații specializate în promovarea cărților, a publicat un eseu despre „criza cititului” în America. Scris de criticul literar și de cinema A. O. Scott, editorialul pornește de la o observație tristă. Asistăm la un „război împotriva cărților”, atât „stânga”, cât și „dreapta” duc un asediu împotriva cărților. Deși fiecare are propriile sale obiective, ambele atacuri au un efect similar. 
În vreme ce conservatorii elimină cărțile pentru că ar avea o presupusă „agendă liberală”, care ar schimba ideile despre rasă și chiar sexul copiilor, liberalii pretind eliminarea altor cărți sau schimbarea conținutului acestora, pentru că transformă viziunea despre istorie sau pentru că au un limbaj prea periculos. În același timp „mașinăriile distracției digitale globale”, de la TikTok la Youtube, ne îndepărtează și mai mult de lectură.
Așa cum observă Scott, „războaiele cititului” au o lungă tradiție, nu doar în America, ci și în toată lumea. Cel mai notoriu exemplu este dat de romanul „Suferințelor tânărului Werther”. Goethe a fost acuzat în 1774 că a provocat un val de sinucideri în rândul junilor cititori din Europa erei romantice. Știm cu toții efectul nociv al nazismului asupra bibliotecilor, mii de titluri (și autori) au fost eliminate prin ardere pe motive ideologice. La fel s-a 
întâmplat în societățile totalitare staliniste. Știm ce se întâmplă cu societățile în care copiii sunt „protejați” de anumite cărți și sunt feriți de anumite lecturi, dar cu toate acestea continuăm să practicăm aceleași tehnici anti-literare.
Cum se explică această neîncredere în lectură? Există o neîncredere populară față de citit, care e asociat adeseori cu viciul, cu boala - cititorii împătimiți sunt asociați în toate limbile cu creaturile cele mai dezgustătoare, în engleză sunt numiți „viermi” (book worms), în română șoareci (șoarece de bibliotecă). Scott, care îl citează pe Bernard Mandeville, moralistul olandez transformat în pamfletar britanic, notează că există o dușmănie față de școlarizarea publică. Copiii care învață cititul (și matematica), susținea Mandeville, erau corupți și îndemnați spre leneveală.
De fapt  „democratizarea cititului” este relativ recentă în istoria omenirii. Raportat la cei 50-60 de mii de ani de cultură, faptul că scrisul a fost inventat în urmă cu vreo 6000 de ani și abia începând cu 1455, când Gutenberg a tipărit primele Biblii accesibile tuturor, asistăm la alfabetizarea generală, ne dăm seama că cititul și scrisul nu sunt atât de obișnuite. Cititul, ca parcurgerea unor texte de literatură a fost (și mai este) o formă de prestigiu social. În latină „literatus” însemna chiar membru al elitei, iar eforturile de democratizare a lecturii, care sunt de dată recentă, întâmpină o puternică rezistență chiar din partea beneficiarilor acestui proces. În 1930 nivelul de alfabetizare în România era de aproximativ 57%. Alfabetizarea forțată și accelerată pusă în practică de mult hulitul „regim comunist” a permis corectarea acestui deficit, numai că procesul s-a inversat rapid în epoca sălbatică a capitalismului. Astăzi aproape 42% dintre elevii din România intră la categoria analfabeților funcțional.

Există nenumărate studii neuro-cognitive care demonstrează efectele benefice ale cititului asupra creierului și asupra stării de bine. Cititul nu doar că ne îmbunătățește șansele de a obține rezultate mai bune, el crește empatia, stabilizează tensiunea arterială și ne face să dormim mai bine. Așa cum spune și Scott, nu ar trebui să citim ca să fim performanți la teste, ci ca să fim performanți în relațiile cu semenii noștri și în raport cu noi înșine. Indiferent cum și ce citim, dacă citim dezordonat au sistematic, dacă citim romane de aventuri sau proză fantastică, dacă citim mai multe ore sau numai câteva rânduri, cititul ne face bine. Dar dacă cineva trebuie să ne convingă că e bine să prețuim cărțile și că cititul este folositor, atunci bătălia cititului este deja pierdută.