Puța lui David și mintea neo-puritanilor

Părinții de la o școală din Tallahassee s-a revoltat când au aflat că profesoara de istoria artei le-a arătat copiilor imagini cu „David” lui Michelangelo. În urma plângerilor acestor părinți, care s-au scandalizat că plozii lor au fost expuși unor „imagini pornografice”, directorul școlii a demisionat, iar profesoara a fost destituită. Marea ticăloșie a profesoarei numită Hope Carrasquilla era aceea că, la cursurile despre Renaștere, avea nerușinarea să le arate elevilor săi pornoșaguri, printre acestea numărându-se goliciunea intitulată „Nașterea lui Venus” realizată de Botticelli precum și scene dezgustătoare din Capela Sixtină, cum e aceea în care Adam apare dezbrăcat și este atins cu degetul de către Dumnezeu. În mod ironic, școala din Tallahassee se numea „clasică”, deși în mod real ea arată mai mult ca un focar al gândirii reacționare.
Degeaba primarul Florenței, Dario Nardella, i-a invitat pe „tallahassieni” să facă o vizită la Galleria dell’Accademia, să vadă sculptura originală. Mentalitatea părinților din Florida, care reverberează în discursurile unor politicieni cum este guvernatorul acestui stat, Ron deSantis, este îmbibată de puritanism.

Așa cum arăta profesorul de literatură de la Harvard, Sacvan Bercovitch (The Puritan Origins of the American Self, 1975), America e o țară cu suflet puritan. Adevăratul „părinte fondator” al Americii nu este George Washington, ci John Winthrop, cel care a fost guvernator al celor 12 colonii înființate în America de Nord de către coreligionarii săi. Studiile lui Bercovitch (American Puritan Imagination: Essays in Revaluation), care analizează imaginația și retorica puritană, indică faptul că puritanismul continuă să domine gândirea americană contemporană.

Ghidată de acest impuls teocratic și de un mod de raportare la societate, la oameni, la valorile morale, la artă și la cultură, gândirea puritană vede peste tot corupție și degradare morală, instaurează o atmosferă de intoleranță față de opiniile divergente, recurge la stigmatizarea socială a celor considerați impuri și are tendința de a-i judeca pe alții (judgmentalism), dar și de a-și afirma și impune propriei exemplaritate (dovadă excepționalismul american, pentru care doar valorile „lumii libere” sunt bune). 

Această retorică puritană, transmisă din generație în generație, funcționează pe baza a două predispoziții ale gândirii puritane: ieremiada și neemiada (după numele celor doi profeți biblici). Winthrop, care era numit și un „Neemia american”, e exponentul neemiadei ca mod de a impune pioșenia cu forța, urmată de amenințarea cu pedepse inimaginabile pentru toți cei care îndrăznesc să fie diferiți. Iar ieremiada (după numele profetului plângăcios din Vechiul Testament) este asumarea unui discurs în care toată lumea și întreaga societate sunt decăzute. După cum reiese adeseori din ieremiadele pastorilor protestanți, pretutindeni este murdărie, toți oamenii sunt păcătoși, doar doctrina abstinenței și asumarea culpei sunt salvatoare.

Secularizarea puritanismului a păstrat intactă ipocrizia moralizatoare, caracteristică pentru toți fanaticii religioși. Puritanismul este, așa cum indică și numele acestui grup de protestanți radicali, mereu gata să „purifice” pe cineva. Ca formă de creștinism paroxistic, puritanismul s-a impus în Noua Anglie printr-o serie de legi draconice. Recunoaștem principiile puritane în multe dintre legile contemporane, pentru că încă din 1631 puritanii din Massachusetts au decis interzicerea jocurilor de noroc, precum și fumatul în public. După aceea s-au apucat să pedepsească adulterul cu moartea, au interzis orice formă de îmbrăcăminte elegantă, dar și bătaia în public pentru cei care nu mergeau duminica la biserică. Tot ei au inventat regula interdicției de a servi alcool în baruri după ora 21:00. Chiar dacă au fugit de regele Carol I, care îi obliga să renunțe la pietismul exagerat, puritanii s-au transformat din persecutați în persecutori. Iar aceasta este moștenirea nefastă a puritanismului secularizat.

Anne Appelbaum (https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2021/10/new-puritans-mob-justice-canceled/619818/), într-un eseu critic remarca mecanismul acestui puritanism secularizat, care a preluat controlul asupra multor instituții culturale americane, de la universități la muzee, de la școli primare la cinema. Deși Appelbaum compară situația din SUA cu stalinismul, maoismul sau erdoğanismul, analiza sa pertinentă este aceea a existenței unui terorism puritanist. Appelbaum folosește exemplul romanului lui Hawthorne, „Litera stacojie”, unde comunitatea puritană din Salem a obligat o tânără femeie să poarte litera „A” (de la adulter) cusută pe haine, ostracizând și incriminând sărmana mamă.

Tindem să uităm că societatea americană a fost creată de către niște puritani și că puritanismul este un mod de viață, o modalitate de a vedea lumea. Există nenumărate dovezi ale neo-puritanismului american. Una dintre cele mai radicale forme s-a produs în secolul 20, când a fost instaurată „Marea Prohibiție”. În 1917 americanii au votat și au introdus un al 18-lea amendament în Constituție, prin care se interzicea consumul de alcool pe tot teritoriul SUA. Nu e prima oară când vigoarea moralizatoare a puritaniștilor a acționat împotriva artei și culturii. În 1873 a fost votată „Legea Comstock”, care interzicea trimiterea prin poștă a oricăror materiale considerate „obscene” sau „lascive”. Tot în American a fost inventat celebrul „cod Hays”, care interzicea nuditatea pe marile ecrane și condamna folosirea unor expresii profane în cinemaul american. În Statele Unite, în 1956, psihanalistul Wilhelm Reich a fost condamnat la doi ani de închisoare, iar judecătorul a ordonat arderea a șase tone de cărți, considerate „obscene”.  

Astăzi „justiția puritană” este practicată pe internet, iar linșajul public are loc cu ajutorul rețelelor de socializare. Hoardele de intoleranți bântuie azi lumea, conduși de vechile principiile ale prohibiției, impunând interzicerea fumatului și a păcatului, precum și cenzurarea puței lui David și a pubisului lui Venus.