Patria lui zero barat sau despre țara lui și „zero e bine”

Cândva Nadia Comăneci a luat la Olimpiada de la Montreal din 1976 nota 1:00 pentru că tabela electronică nu era pregătită să afișeze un rezultat maxim. Azi sportivii români care au participat la Olimpiada de la Beijing din 2022 au luat zero la toate categoriile, tabela care arată valoarea noastră afișează azi mesajul „Zero barat”.

La olimpiadele din toate timpurile activitatea sportivilor a fost și este asociată cu identitatea țării pe care aceștia o reprezintă. 

România este reprezentată de echipa „zero rezultate”, iar acest „zero barat” ne caracterizează în tot mai multe domenii. Competiția olimpică doar a făcut vizibilă lipsa noastră de valoare în comparație cu alte națiuni. Nu mă așteptam ca românii să fie mari campioni la combinata nordică, dar măcar la săniuță ori la patinaj am fi putut avea ceva rezultate. Nici măcar echipa de bob, unde câștigam cândva medalii, nu a mai obținut niciun rezultat. Doar zero pe toată linia, iar echipa de la biatlon a ocupat locurile 86 și 89 dintr-un concurs la care au participat 91 de țări! 

Înțeleg că Madagascarul nu a trimis niciun sportiv la Beijing, pentru că nu a mai nins în Antananarivo de nu mai știu când! Dar țările din jurul nostru, cum sunt Cehia, Slovacia și Ungaria au obținut măcar o medalie de aur. În vreme Ungaria a avut char 3 medalii în total, sportivii noștri au cheltuit banii degeaba cu drumul până în China. 

Dar rușinea cea mai mare a fost momentul când singurul sportiv român care a purtat o medalie la această competiție desfășurată în China a fost Emil Imre, cel care se ocupa de ascuțirea patinelor sportivilor maghiari și căruia un ungur de origine chineză i-a pus la gât propria sa decorație.  

Asta am devenit, un popor fără medalii, fără rezultate, fără însemnătate, locuitorii unei patrii în care nulitățile sunt promovate și unde zero este acceptabil. Cum am ajuns să purtăm medaliile altora și să ne mândrim cu asta? Mai bine ar fi fost ca sportivii noștri să rămână acasă, ca și cei din Coreea de Nord. Măcar comitetul olimpic din Zimbabwe nu a trimis pe nimeni la aceste competiții, pentru că valoarea unui neam, calitatea unei națiuni se vede mai clar atunci când ea este oglindită în rezultatele obținute de alte nații.

Orișiunde în lume, după astfel de rezultate catastrofale ministrul Sportului și-ar fi dat demisia de rușine, iar responsabilii care administrează sporturile de iarnă ar trebui să fie destituiți. Culmea ironiei este că pe secretarul general adjunct al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care a condus delegația țării noastre la Beijing, îl cheamă Florin Mișcă, deși în sporturile de iarnă de la noi nu mișcă nimic. Comitetul acesta ar trebui să poarte titlul „Comitetul Zerolimpic”, pentru că la olimpiadele rezultatelor zero am fi cei mai mari campioni.

De ce nu putem avea rezultate? Nu avem munți în care ninge sau pârtii cu zăpadă?! Nu există patinoare și nu sunt cluburi de hochei? Să fie din pricină că miile de români se bulucesc la ski în Austria?! Și cine plătește întreținerea federațiilor române de patinaj sau de ski, care sunt rezultatele pentru care statul român ar trebui să finanțeze aceste organisme cu rezultate zero?

Dar toate acestea se întâmplă pentru că suntem o țară fără rezultate, o civilizație a nulităților barate care populează toate domeniile de activitate. Credem, așa cum spun personajele dintr-o reclamă enervantă care este difuzată până la refuz pe posturile noastre de televiziune: Zero e bine. România e locul unde, dacă obții nimic este bine. Ca să parafrazez, e locul unde nu s-a realizat nimic. O țară al cărei imn ar trebui să fie „Nada de nada”.

Trăim într-o societate în care a nu obține niciun fel de rezultate este recompensat, în care a nu valora nimic este promovat. Azi, mai mult decât oricând, trăim într-o societate care promovează nulitatea și care încurajează neputința. Nu e de mirare că suntem unde suntem, pentru sunt atât de mulți concetățeni care rămân în pozițiile ocupate chiar și atunci când devine evident că sunt incapabili să presteze respectiva activitate. E o situație care rezultă dintr-o continuă promovare a inapților, România e plină de figuri cocoțate în poziții înalte, indivizi care nu au făcut nimic toată viața, dar care se simt competenți. Suntem conduși de oameni de nimic, reprezentați de nimicnicie și de conduși de incapacitatea de a face ceva de valoare.

De fapt suntem o societate a nulificării și ar trebui să afișăm ca slogan de țară, chiar la intrarea în patrie, încă de la principalele puncte de frontieră, mesajul care ne caracterizează: „Zero. Nimic. Deloc”!