Regele playboy sau monarhia distruge România

Pe 8 iunie 1930 cetățeanul Carol Caraiman a devenit Carol al II-lea al României. Carol se întorcea în țară pentru a prelua tronul Hohenzollernilor cu ajutorul lui Iuliu Maniu, mult lăudat pentru morala sa ardelenească. Acest mare proprietar de mine de aur de la Baia de Arieș va susține reîntoarcerea clandestină a unui individ imoral și pervers, care va distruge România. 

Comportamentul aberant al acestuia, ce dezvăluie similitudini stranii cu cele ale rubedeniei sale britanice, împăratul Eduard al VIII-lea, care și-a abandonat tronul pentru o femeie divorțată, va duce România în pragul dezastrului. Rezultatul domniei de un deceniu a lui Carol II a fost acela că în 1940, România a pierdut o treime din teritoriu și era aproape de dispariție. Uniunea Sovietică a re-anexat Basarabia, în urma unui ultimatum emis pe 26 iunie 1940. Fără să tragă un singur glonț, trupele românești se retrag peste Prut. Pe 30 august 1940, în urma Dictatului de la Viena, România cedează Ungariei Transilvania de nord. În septembrie Bulgaria va ocupa Cadrilaterul, iar România mare înceta să mai existe. Pe 6 septembrie Carol II va fugi cu coada între picioare din țară, cedându-i lui Ion Antonescu toate prerogativele sale dictatoriale.

 Mi se pare grăitor faptul că revenirea în țară a celui de-al doilea Carol al românilor, în iunie 1930, a semănat cu sosirea primului Carol. Ca și înaintașul său, Caraiman va intra în patria sa natală cu un pașaport fals, pe nume Eugen Nicolas. Deși, pe 4 ianuarie 1926, Parlamentul României l-a exclus pe Carol de la succesiunea regală, în iunie 1930 el era proclamat iarăși rege al României. Guvernul țărănist, care orchestrase de mult timp revenirea în țară a fostului principe, îl va instala pe acest aventurier pe tron, cu speranța că va fi o marionetă. Numai că „restaurația carlistă” și pariul lui Maniu s-au transformat într-un regim de prostituție politică, cu rezultate tragice.

Figură odioasă, Carol a înnăbuşit în sânge grevele de la Grivița 1933, a comandat asasinarea fără proces a liderilor legionari, a girat corupția la cel mai înalt nivel în stat, a spoliat statul român cu ajutorul unei camarile veroase și a instalat o dictatură fascistă. 

Lipsa de caracter a viitorului rege era evidentă pentru toată lumea, ea s-a văzut încă din septembrie 1918 când, în plină conflagrație mondială, prințișorul a fugit pe ascuns abandonând regimentul de vânători de munte unde era comandant. El va trece Nistrul în Ucraina și își continua drumul până la Odesa, unde se căsătorește în taină cu amanta lui, Zizi Lambrino. De fapt deghizarea se pare că se moștenește în familie, fiind o specializare aparte a Casei regale de Hohenzollern, pentru că iubărețul se îmbrăcase în șofer și trecuse granița cu un pașaport fals. În timp ce România era dezmembrată, transformată într-un ciot de țară, ca un patriot adevărat, prințul moștenitor dezertează și fuge la amantlâcuri. Desigur, orice alt militar român, dacă nu era Prinț, fiind dezertor și transfug ar fi fost executat de către Curtea Marțială. Dar, dacă ești din stirpe nobilă, primești doar o pălmuță peste degețelele regale. Ca să acopere amantlâcurile sale Banca Națională a fost obligată să plătească în conturile lui „Jeanne” Lambrino o rentă lunară de peste 100 de mii de franci, sumă fabuloasă la vremea aceea. Copilul rezultat din această relație morganatică, alintat cu numele de Lulu, va reveni în țară după revoluția din 1989, cu numele de Paul de România, prezentându-se ca și când „de România” ar fi un nume de familie.

În 1921 familia îl va căsători forțat cu Elena a Greciei, relație din care va rezulta Mihai, dar Carol nu era nici familist, nici mulțumit cu această prințesă adusă de prin vecini. După cum scria Constantin Argetoianu, principesa Elena era îngrozită de brutalitatea sexuală a soţului, care se pare că o obliga „zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea” ca să își îndeplinească „îndatoririle conjugale”. Tot el își amintește că Regele culegea „paţachine” de pe malul Dâmboviței sau de pe Sărindar.

După ce în anii 20 se va iubi cu o oarecare Maria Martini își va găsi în cele din urmă o metresă care se pare că a reușit să îl satisfacă. Elena Lupescu, poreclită Roaiba (probabil pentru abilitățile de călărie) sau Magda ori Duduia, a devenit amanta lui, deși era căsătorită. Pentru „Lupesca” prințul cu năbădăi va renunțat la tron pe la 12 decembrie 1925, lăsându-l pe viitorul „mare voievod” Mihai moștenitor pentru a doua oară. A stat o vreme în Italia, după care s-a instalat la Paris cu numele de Caraiman, apoi mutându-se la castelul Coësme din Franţa, cumpărat pe numele amantei, cu care nu se va căsători decât în 1948, deși  a divorțat de Elena încă din 1928. 

În 1930, plictisit de atâta șampanie și amor, se va urca într-un avion răblăgit și va reveni în țară unde a început să îmbârlige toată clasa politică de la noi, astfel că i-au ciugulit din palmă cei mai importanți intelectuali (ca Goga și Iorga) și l-au adulat toți politicienii. Carol II avea „relații” cu orice și cu oricine. Legăturile dintre Carol II și mișcarea legionară, care sunt adeseori ascunse, erau extrem de puternice. Chiar generalul Gheorghe Cantacuzino, zis Zizi sau „Grănicerul”, viitorul președinte al partidului „Totul pentru Țară” a fost profesor de educaţie fizică al prinţului Carol. Se pare că unul dintre jocurile lor preferate era acela ca viitorul rege Carol II să îl călărească pe „Zizi” (la propriu), spre supărarea lui Ferdinand. E psihanalizabilă îndrăgostirea lui de o femeie poreclită Zizi, dar la fel de psihanalizabilă este și asasinarea șefului legionarilor, C. Z. Codreanu. Unele surse spun că acesta era atât de aproape de casa regală încât, în urma asasinatului lui I. G. Duca fusese ascuns în casa unei verișoare a Elenei Lupescu.

Camarila lui Carol includea tot felul de carieriști și afaceriști. Printre multele „afaceri” s-a numărat „afacerea Armstrong-Fokker”, ce presupunea matrapazlâcuri cu achiziționarea de avioane defecte, pe zeci de milioane de dolari. A urmat afacerea Skoda, un alt matrapazlâc scandalos în care regișorul iubăreț a fost implicat și care a dus la achiziționarea unor tanchete și puști defecte. Mereu dispus să ciupească diverse comisioane prin intermediul amantei, după care transfera banii în diverse conturi din străinătate, Carlică era înconjurat de oameni ca Puiu Dumitrescu, secretarul lui personal, sau Ernest Urdăreanu, „mareșalul Palatului”, care ajunseseră acționari la cele importante firme din România, gestionând banii statului român după bunul lor plac.

Pe 10 februarie 1938, Carol al II-lea a dizolvat toate partidele politice, a abolit Constituţia şi a instaurat propriul său regim dictatorial, cu iz fascistoid. În timpul dictaturii regale, care a durat până la abdicarea din 1940, a fost semnat un tratat economic între România şi Germania care a pus resursele țării în slujba mașinii de război naziste. „Dictatura carlistă”, care îl va inspira și pe Ceaușescu, îl va avea în frunte pe acest personaj sinistru, costumat cu beretă albă și pantalonași trei sferturi, care va împinge România la dezastru. Când protestele au devenit atât de puternice încât mulțimea s-a adunat în jurul palatului regal, Carol îi va cere generalului Antonescu să tragă în manifestanți, dar era prea târziu.

Carlică mai abdică o dată, așa că în septembrie 1940, după ce a făcut țara praf, va lua cu el 12 vagoane de tren doldora cu obiecte de patrimoniu, inclusiv tablouri ale lui Tizian, Rubens sau Rembrandt. Legionarii vor trage cu mitralierele după el, dar va ajunge cu bine în Portugalia unde va muri pe 4 aprilie 1953, în vârstă de numai 59 de ani.