vineri, 29 aprilie 2022

Scapă-ți viața, fugi la munte

Biblia e plină de referințe la „fuga pe munte”. În Geneza 19:17 se spune „Scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi și să nu te oprești în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri”. Tema este recurentă în Vechiul Testament, supraviețuitorii din Sodoma și Gomora au fugit „la munte”, iar Psalmul 11 începe cu îndemnul „Fugi în munții voștri ca o pasăre”. Dar cea mai cunoscută rămâne formula din Marcu 13:14 (și varianta din Matei 24:16): „Când veți vedea urâciunea pustiirii stând acolo unde nu se cade să fie – cine citește să înțeleagă –, atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți”.
Dincolo de profețiile biblice, datele cu privire la cazurile de COVID-19 arată o discrepanță șocantă. În Tibet, regiune autonomă controlată de China comunistă, în doi ani de pandemie, adică din 2020 când a început nebunia globală, a fost a raportat un singur caz de Covid. Raportat la China continentală, Tibetul a rămas relativ neatins de recenta neociumă și întrebarea care se pune este dacă acest lucru se datorează ADN-ului special al tibetanilor sau capacității naturale a corpului de a se adapta la mare altitudine și la presiunea sporită asupra plămânilor. Unii susțin că Tibetul, care are o populație de 3,65 milioane, a administrat peste 5,89 milioane de doze de vaccin COVID-19 până în noiembrie 2021 (http://www.news.cn/english/2021-11/13/c_1310308713.htm), ceea ce ar explica această protecție. 
Cu toate acestea, oameni de știință care studiază populațiile ce trăiesc în regiunile aflate la mare altitudine au observat că există situații similare. Cazurile de COVID-19 în anumite părți din Bolivia sau Ecuador, sunt extrem de scăzute. (https://www.washingtonpost.com/world/the_americas/coronavirus-andes-peru-ecuador-bolivia-tibet-high-altitude/2020/05/31/0b2fbf98-a10d-11ea-be06-af5514ee0385_story.html). Se pare că virusul se atașează de o enzimă numită ACE2, care este mai redusă în rândul populațiilor ce trăiesc la mare înălțime. Este dovedit științific că incidența COVID-19 a scăzut în cazul locuitorilor aflați la peste 1.000 metri în țările latino-americane (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8006995/), dar și  rata de transmitere a virusului în aceste zone a fost mai redusă, precum și gravitatea cazurilor.
Medicii din Colorado (https://www.nationaljewish.org/patients-visitors/patient-info/important-updates/coronavirus-information-and-resources/health-tips/about-covid-19/covid-19-and-altitude) le-au recomandat pacienților care au fost infectați cu SARS-CoV-2 tratamente, dar și pentru prevenție, de ozonare în stațiuni aflate în zone montane.
Așadar, sfatul pentru toți supraviețuitorii neociumei, vara aceasta mergeți la munte (sau convertiți-vă la budism, după plac!)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire