Codul codului decodat

În căutarea unei lecturi uşoare de vacanţă am dat peste Codul Cavalerilor, volumaş parodic în care Tom Eaton, un obscur scriitor sud-african, îşi încoardă muşhii literari şi bagă pe ţeava cititorilor ahtiaţi după Codul lui Da Vinci o caricatură haioasă, dar nu mai mult de atât. Subintitulată "cea mai tare parodie după "Codul lui Da Vinci!", cartea atrage privirea şi, din inerţia achiziţionării fără discernământ, banii lectorului naiv. După ce sărmanul de cititor fost atacat de Aquaforte cu Codul spart al lui Da Vinci, după ce a înghiţit de la Paralela 45 Codul lui Da Vinci. Surse secrete, a halit rapid de la Humanitas Adevăr şi ficţiune în Codul lui Da Vinci şi a prins Codul lui Da Vinci. Ghid de călătorie şi În lumea romanelor lui Dan Brown, ambele de la Rao, editura Tritonic a găsit şi ea un subiect numai bun de chiverniseală, acest Cod al Cavalerilor.
Ernevant este de la început titlul românesc al cărţii lui Tom Eaton (intitulată în original The De Villiers Code). Traducerea este un tembelism: nici un fel de cavaleri nu apar în roman şi nici nu se face vreo referire comică la cavaleri. De Villiers la care se referă autorul sunt primii hughenoţi din Africa de Sud (deşi poate fi vorba şi de una dintre artistele sud-africane specializată în nuduri), iar referinţa este una intra-culturală. Codul hughenoţilor sud-africani este o pastişă, cu trimiteri la istoria statului african şi intră în categoria de producţii numite în literatura anglo-saxonă drept "spoof".
Aceste pastişe, glumiţe literare pot fi traduse liber cu termenul de "lăbuţe". Lăbuţele sunt parodii uşoare, jucării narative auto-erotice care scuipă în faţă mecanismele culturale ale literaturii "serioase". Eaton nu vrea decât să fie simpatic, iar simpatice sunt secvenţele narative în care apar personaje copiate după Dan Brown, are, prin schematismul lor ridiculizează textul original. De exemplu franţuzoaica Julie Citroen - care este o imitaţie pastişizată a lui Sophie Neveau - este eliminată din roman şi înlocuită de o poliţistă sud-africană solidă, de teama încălcării dreptului la copyright. La fel de ironice sunt scenele în care albinosul antagonist Victor Verster, suferă din cauză că a stat prea mult la soare şi se enervează când vânzătorul de îngheţată nu îi poate oferi , din cauza corectitudinii politice, aroma lui favorită: Plăcinta Eschimosului. "Învăţătorul" malefic este la Eaton un personaj dominat de soţie, profesor ratat şi dornic de căpătuire de pe urma dezvăluirii unui mare secret: prin venele multor personaje importante din Africa de Sud curge sângele adversarilor lor politici. Acelaşi Învăţător nu poate vorbi prea mult la telefon cu episcopul Festus Aringarosi pentru că nu are unităţi destule pe mobil şi a primit diploma de cel mai bun profesor de geografie.
Scena de deschidere, în care custodele muzeului moare tăiat în bucăţi, iar bucăţile de trup continuă să umble prin galerie, sub ochii şi flashurile uimite ale unor turişti ridiculizează episodul morţii simbolice a lui Sauniere. În plus, sosind la locul crimei, paznica muzeului îl ameninţă pe Langa să nu mâzgălească tablourile cu dulceaţă, parodia terminându-se cu descoperirea mădularului custodelui plutind mistic pe valuri.
Dezvăluind "trucurile lui Dan Brown", Eaton reuşeşte o excelentă caricatură a stilului narativ american, bazat pe frazarea simplistă şi pe mecanica şcolărească a dialogurilor. La un moment dat chiar există câteva pagini absolut albe, pentru că personajul C. C. Langa se supără pentru că este întrerupt de şoferul de taxi.
Cartea are o calitate majoră, văzut din ghiveciul lui Eaton, reţetarul lui Dan Brown este stupid de simplist: avem un lingvist-agent, o femeie frumoasă şi dinamică, un personaj malefic şi o conspiraţie globală (plus câteva enigme care aruncă în derizoriu stilul amatoristic din Codul lui Da Vinci). C. C. Langa - care este mai mult alter ego-ul lui Dan Brown, decât al lui Robert Langdon şi constituie vârful epic a tot ce poate fi un bărbat contemporan: câştigător al Premiului Nobel, fizician, bigot, specialist în decriptarea simbolurilor şi, mai ales, zeu al sexului - este asaltat de admiratoare şi se vede pe sine ca un talent unic. Această găunoşenie a autorului Codului lui Da Vinci reprezintă, poate una dintre cele mai distractive părţi din carte. "Codul cavalerilor" se citeşte uşor şi este fără pretenţii, parodia excelează mai ales atunci când referirile se fac direct la "Codul" original. Eaton are umor, dar, din păcate, nu are forţă narativă, nu reuşeşte să ducă intriga mai departe de micile jocuri retorice. Din păcate sarcasmul nu compensează inabilităţile de scriitură şi nici glumele şi travestiurile nu sunt suficiente pentru a face un mare autor.