Trabantul, Pobeda şi industria (porno) ale comunismului.

Apărut în 1984, volumul “Kis magyar pornográfia” (tradus incomplet și incorect drept „Un strop de pornografie maghiară”) este, de fapt (urmând versiunea propusă de Anamaria Pop, excelenta traducătoare a lui Esterházy) o parodie asupra comunismului şi ar trebui citit ca „Puţină curvăsărie maghiară”, adică un roman „cu cheie”, unde „şpilul” este dat de anagramarea titlului în Partidul Comunist Maghiar.
Această “puţină pornografie” nu strică nimănui, nici măcar comunismului, pare să spună Esterházy, care construieşte mici poveşti „cu poantă” despre „tovarăşii” care îşi expun neruşinarea erotică („Ah tovarăşa, cum puteţi fi atât de necruţătoare”) şi care, în acelaşi timp, încearcă să păstreze aparenţele „eticii socialiste”. Aşa se întâmplă cu securiştii „puşi pe giugiuleală” sau cu un miliţian din comunism care, “dintr-un motiv ştiut numai de el, şi-a sărutat bulanul”. Frivolitatea (nu doar estetică) a comunismului constă tocmai în ruptura (evidentă doar pentru ochiul format) dintre ceea ce este cu adevărat şi aparenţe (Aici doar aparenţă-i existenţa).
„Puţină curvăsărie...” este o istorie parodică a efectelor comunismului asupra oamenilor, respectiv o descriere clinică a modului cum oamenii îşi pierd conştiinţa. Laşitatea și autocenzura, frica și duplicitatea, toate arată cum “neîncrederea devenise a doua natură a comuniştilor în vremurile grele”. Aici, în comunismul „de gulaș” al lui Kadar chiar și trimiterile la Lenin sunt „frivole”. Intrarea fricii în oase din democraţia care se face „pe bancheta din spate a unei Pobeda” este demonstrată prin murdăria generalizată în care se scufundaseră indivizii. „Jegul care ne împresoară nici măcar nu are un caracter intim, domestic” (Un strop, p. 183, Humanitas, 2007).
Prin acest tip de comunism circulă numai: „Trabanturile roşii ca sângele”, care „gonesc în doi timpi ucigaşi” (Un strop... p 192). Trabantul este la Esterházy o expresie a pornografiei profunde specifice comunismului, de altfel volumul începe cu un citat din Manualul de folosinţă al celebrului automobil redegist: „Trabantul se ţine excepţional de bine pe drum şi accelerează de minune (întocmai ca şi comunismul!); cu toate acestea, el nu trebuie folosit imprudent şi iresponsabil” de către „conducătorii auto”. De ce este regimul comunist „pornografic”? Pentru că însăşi structura lui conduce la vulgaritate, este pornografia unei ideologii în care promiscuitatea consta în convieţuirea minciunii şi a trădărea, cu falsitatea şi cu ipocrizia. Comunismul pe care îl descrie Esterházy are în fundal imaginea scăldată în lumină a Angyalföldului (Tărâmul îngerilor), cartierul muncitoresc al Budapestei, locul unde au loc multe din povestirile din comunism ale lui Esterházy. Ele sunt doar aparent îmbibate de un erotism vulgar, sexualitatea și limbajul imund fiind expresii ale falsității generalizate și o manifestare a degradării trupești și sufletești a oamenilor.
„Într-o ţară ca asta, în care, eufemistic vorbind, nu-mi pot permite orice, mă descurc mult mai bine, şi nu spun asta ca să mă plâng, dacă trăiesc, învăţ şi muncesc la modul socialist”, spune, glumind autorul. De fapt fragmentele de proză pe care le colează autorul sunt anecdotice, unde anecdota, consideră Esterházy, este o glumă istorică, iar comunismul, am putea adăuga, este şi el o glumă (proastă) a istoriei. Unul dintre personajele scoase parcă din bancurile cu Bulă este însuşi fostul lider comunist al Ungariei, Mátyás Rákosi. Epoca Rákosi, a liderului brunet cu „capul ca o bilă”, începe dinc cauza unei femei („Ceea ce dovedeşte că miresele-s coioase!”). Sau scena cu „duduia „devotată trup şi suflet mişcării muncitoreşti” care, frigidă fiind, aleargă la tovarăşul Rákosi cerându-i să îi redea „curajul”.
Maestru al limbajului şi al jocurilor de cuvinte, unele dintre ele intraductibile în altă limbă decât în maghiară, Esterházy descrie scenele și episoadele în cele mai mici nuanțe lingvistice și narative. De exemplu, la primirea veştii că a murit Stalin: „A murit iubitul nostru conducător, făclia şi lancea noastră... cineva bate încetişor în ceaşca de cafea şi spune cu glasul stins... Chelner, şampanie” (Un strop..., p. 101). Acelaşi mecanism al umorului îl găsim în Harmonia Caelestis, propoziţia 162, unde la moartea lui Stalin un unchi spune: „Şi-a dat ochii peste cap, capul”; traducerea Aneimaria Pop încearcă să păstreze jocul de cuvinte, dar în maghiară aliteraţia szem şi szemet presupune o ofensă, o jignire la adresa marelui Tătuc de la Răsărit.
O altă sursă a pornografiei constă tocmai în falsitatea şi ipocrizia sistemului, în minciuna generalizată prin care indivizii sunt expuşi violenţei (fizice, dar mai ales psihice) a Puterii, violului continuu asupra intimităţii şi vieţii private. Pornografia regimului comunist vine din faptul că totul în privinţa lui este o minciună, democraţia fiind de fapt „democraţia populară” care, în fond, nu mai este nicio democraţie; economia socialistă este o formă de furtişag generalizat, sub controlul unei elite perverse; revoluţia și ea a fost transformată într-un cuvânt golit de semnificații.
La urma urmei nu doar epoca lui Kadar este aici descrisă în sensul său pornografic. Tovarăul Rakosi apare (figură similară lui Gheorghiu Dej, dar şi lui Walter Ulbricht sau Vulko Cervenkov) în mici contexte pornografice (aparent benigne), care conturează marele context vulgar și odios (malign) al comunismului în ansamblul său. Umilinţa şi umilirea continuă şi cotidiană, prezentate în aparent măruntele detalii ale interacțiunii sexuale între „tovarăși”, aluzii şi subterfugii, standardele duble şi dublul sens al reacţiilor și al manifestărilor cotidiene, toate acestea descriu „curvăsăria maghiară” (echivalentă cu curvușagul comunismului), spaţiul (livresc și proletar) în care coexistă sexualitatea şi politica, ambii termeni interşanjabili. “Împrejurările pornografice” care au constituit impunerea comunismului sunt date de esența pornografiei ca absenţă a alegerii, a opţiunii, ca lipsă a adevărului şi ca disimulare continuă – toate fiind forme ale pierderii de sine.
Cu toate acestea relaţia lui Esterházy cu comunismul este aceea a unui „ironic amuzat”, asemenea lui Calvino. După formula lui Thomas Mann, ironia lui Esterházy trebuie văzută ca o formă de obiectivitate, ca un mijloc de a concretiza impalpabilul și de a ne elibera din captivitatea memoriilor trecutului. Dar „obiectivitatea ironică” nu este o formă de detaşare, dimpotrivă, ea reprezintă o declaraţie personală a influenţei negative a memoriei, o recunoaştere a faptului că realitatea este opresivă. Esterházy priveşte dinafară, dar în acelaşi timp este înăuntru, este detașat, dar în același timp suferă.
Esterházy este un tehnician desăvârșit, un prozator ceasornicar (pregătirea sa de matematician accentuând precizia cu care scrie). De exemplu „Un strop de pornografie...” nu este doar o succesiune de istorioare, ea este construită ca o reacţie la tehnicile realismului socialist, unde „Realitatea” este proiectată într-un lung şir de convulsii narative, toate ficționale, ce compun o contra-narativitate, o anti-literatură unde iluzia este realitatea, iar ficţiunea este mai concretă decât materialitatea existenței. O lume în care semnificaţiile sunt absurde, iar absurditatea lor guvernează Realul. Fragmentariul şi colajul sunt metodele preferate ale lui Esterházy, iar pastişa, ironia, jocurile de cuvinte, schimbul de roluri, glumele şi referinţele la bancurile din epocă refac puzzle-ul unei epoci imposibil de reprodus prin simple trimiteri istorice.