Cititorul este un monstru

Am șterpelit o carte din bibliografia fiicei mele și am citit-o pe nerăsuflate, pentru că vorbea pe limba mea. Cartea se numește în original O Anibaleitor (2006) și este tradusă la noi cu titlul "Cititorul din peșteră" (Humanitas, 2008). Rui Zink se întreabă ce mai este astăzi cititorul (de cărți, nu de reviste glossy) și răspunsul este: un animal, o fiară sălbatică, un monstru. Așa trăiesc și gândurile noastre în corpurile acestea care ne poartă prin spațiu, ca niște animale sălbăticite, neîngrijite, dar lacome, care devorează tot ce găsesc sub formă de idei frumoase. Pentru că Anibaleitor (ironică referință la filmul omonim) stă în peșteră și așteaptă ca valurile să îi aducă de mâncare tomuri întregi, dar pentru că valurile aduc arareori această atât de dorită pradă, atunci el mănâncă oameni. Ce altceva sunt oamenii rămași fără cărți decât niște antropofagi necrozați de televizor? Iar cei care mai citesc sunt în ochii semenilor lor făpturi demne de dispreț, creaturi pe care le-au moștenit dintr-un trecut ce trebuie uitat.