Mesaj către cicloproletariat: Sculați, voi oropsiți ai Uberului!

    Jurnalista și umorista de origine belgiană, Charline Vanhoenacker, ale cărei emisiuni pline de savoare au cucerit radioul și televiziunea națională franceză, a publicat recent la editura Denoël un volum de aforisme comice despre societatea contemporană. Una dintre noțiunile amuzante cu care se joacă autoarea este aceea de cicloproletariat. Termenul și implicațiile sale merită dezvoltate, dincolo de cele câteva cugetări amuzante cum sunt cele din volumul „Debout, les damnés de l'Uber”.  

Toți cei care și-au comandat lucruri sau mâncare prin serviciile de curierat, care acum împânzesc și România digitală, i-au întâlnit pe acești cicloproletari ai planetei. Cu sacii izotermi în spate, pedalând prin ploaie și frig, dând din picioare pe trotinete mecanice sau zgribuliți pe motoscutere, o nouă clasă socială se perindă pe străzile patriei, transpirând pentru a hrăni apetitul nestăvilit al noii burghezii de canapea de la noi și de pretutindenea. Mereu la dispoziția burjuiul de Netflix, o specie la rândul ei novatoare ce ar merita analizată, cicloproletarul bagă viteză să ajungă cu mâncarea caldă. Ei sunt așteptați de alți șerbi, din categoria yuppie, care slugăresc 10-12 ore pe zi la calculator pentru mega-corporațiile globale.

Dar combinația magică dintre velociped și microcip (ce frumos e când poți urmări biciclistul de pe ecranul computerului!) ne indică legătura insidioasă dintre cicloproletariat și tranformările care au loc la nivel global. Serviciile pe care le oferă acești viteji vitezomani pe două roți sunt posibile doar datorită faptului că am intrat într-o altă epocă a societăților post-industriale, aceea a capitalismului feudal.

 

Termenul, avansat inițial de către Fredric Jameson, trebuie înțeles în contextul datelor macro-economice care demonstrează că azi doar 8 indivizi dețin o avere egală cu cea pe care o au 50% din oameniii de pe planetă. Iar primii doi bogătași ai planetei sunt Jeff Bezos, proprietarul Amazon și fondatorul  Microsoft, Bill Gates. Ei au, conform datelor furnizate de Forbes, o avere de 113 miliarde de dolari, respectiv 96 de miliarde, ceea ce echivalează cu toate resursele de care dispun alți 3,6 miliarde de oameni. Cifrele totale sunt și mai șocante. Cei mai bogați 500 de oameni ai planetei dețin mai multă avere decât tot continentul african cumulat, iar primii 10 miliardari dețin împreună 810 miliarde de dolari, mai mult decât cele mai multe țări ale lumii. Estimările Oxfam arată că discrepanțele continuă să crească, aproximativ 1800 de oameni dețin mai multă avere decât 4,6 miliarde de semeni ai lor, care reprezintă 60% din totalul populației planetei. Iar până în 2030 doar 1% dintre oameni vor deține două treimi din averea totală a planetei.

Aceste transformări au fost accelerate de revoluția digitală, care a fost lăudată drept un fenomen pozitiv, noile tehnologii urmând să schimbe în bine viețile noastre. De fapt, așa cum arată Cédric Durand, profesor de economie la Universitatea Paris 13, există un nou concept care ne permite să înțelegem mecanismele lumii contemporane. Ipoteza lui Durand, expusă în volumul  „Technoféodalisme: Critique de l’économie numérique” (Zones 2020), este aceea că tehnologiile digitale ne-au adus într-o nouă formă de feudalism, de fapt un neo-feudalism ce poate fi numit tehnnofeudalism. 

Durand identifică „metabolismul de tip medieval” care domină economia digitală și factorii care au condus la „re-feudalizarea sferei publice”. Noua aristocrație digitală, care deține controlul asupra resurselor planetei, utilizează tehnologiile informației, aparent „libere” și „democratice”, aidoma nobilimii feudale. Monopolurile digitale ca Google, Facebook și chiar Netflix, care sunt localizate într-o zonă restrânsă a planetei, în celebrul Silicon Valley din California, controlează întreg circuitul de idei al lumii în care trăim. Platformele online, cum arată Durand, sunt noile fiefuri medievale.

Neofeudalismul este un termen asociat capitalismului contemporan de către mulți alți autori, printre aceștia numărându-se și Joel Kotkin (The Coming of Neo-Feudalism: A Warning to the Global Middle Class, Encounter Books, 2020) sau Jon-Arild Johannessen (Automation, Capitalism and the End of the Middle Class, Routledge, 2020). A patra revoluție industrială, după cum spune Johannessen, a distrus clasele sociale ale capitalismului și a produs o nouă categorie de precariat social.

Neofeudalismul este vizibil în modul cum funcționează o compania globală precum Foodpanda, care oferă servicii în zeci de țări, cu zeci de mii de operatori în toată lumea, dar care nu produce nimic. Din fiecare livrare pentru care sunt folosite programele lor online, sunt încasate comisioane. Ca să vă dați seama de amploarea fenomenului, anual prin sistemul Foodpanda trece marfă în valoare de 2 miliarde de dolari, în timp ce totalul serviciilor furnizate de către companiile de livrare din întreaga lume sunt estimate la 111.32 miliarde de dolari! Iar serviciile de alimentație cu livrare online (online food delivery) sunt doar o mică parte din comerțul global online, dominat de Amazon.

La baza acestor afaceri de miliarde stau așa-numiții „gig workers”, muncitorii ocazionali printre care sunt și cicloproletarii noștri. Ei sunt expuși virusului și intemperiilor, circulă fără asigurare medicală sau de viață, fără siguranța a locului de muncă. Ei sunt expresia tendinței de a deveni șerbii platformelor online. Deși deținem mijloacele de producție, munca noastră este în beneficiul proprietarilor platformelor, nu al celor care muncesc.

De fapt bicicleta și întreaga filosofie a acestei invenții mecanice este proletar și precară. Când Partidul Comunist Chinez a venit la putere a transformat bicicleta într-un simbol al muncitorimii. Apoi Deng Xiaoping le-a promis chinezilor câte un „Porumbel Zburător” în fiecare gospodărie (un fel de Pegas chinezesc) și visul s-a împlinit. Astăzi viitorul planetei pare să fie în siguranță dacă 1 miliard de chinezi dau din pedale, pe jumătate de miliard de biciclete, mergând spre fabricile unde produc 20% din bunurile planetei. 

Am putea transforma cântecul lui Katie Melua despre cele 9 milioane de biciclete din Beijing într-un nou imn al ciclo-proletariatului, asta dacă între timp datele nu s-ar fi schimbat (au mai apărut jumătate de milion de țoagle în capitala Chinei!). China este azi cel mai mare producător mondial de biciclete, peste 80 de milioane de fiind produse numai în 2004, ceea ce înseamnă 60% din producția mondială, iar acum 90% din producția de e-biciclete este localizată în China.

Și birocații de la Uniunea Europeană au inventat un concept, numit „velomobilitate”, astfel că orașe-model precum Groningen sau Delft din Olanda, unde jumătate din toate deplasările se fac pe două roți, sunt mândria UE. 

Vehiculul cu pedale mânat de o nouă ființă umană, tot mai viguroasă, cu mușchii fesieri bine formați, este una dintre rotițele neofeudalismului, pe care noii șerbi se deplasează fericiți spre viitor. Așa cum sugerează Kotkin, feudalismul înalt tehnologizat (high tech) care permite formarea unei noi aristocrații a noilor tehnologii, a transformat orașele în care trăim în fiefuri neo-feudale, unde dispariția treptată a clasei mijlocii și feudalizarea relațiilor economice globale a dus la disparități uriașe.

Până când Jeff Bezos va inventa o modalitate de a expedia hamburgeri direct din laptopuri și tablete (cu tehnologia imprimării 3D se va putea și asta), când mai chemați un cicloproletar să vă aducă la botic mâncărica vegetariană ar trebui să vă gândiți la efectul global al acestui gest în lumea minunate în care trăim.

(Articol publicat în revista Avalon, nr. 2/ 2020)