Războiul împotriva limbii române

Pentru că „milenialii” noștri au făcut școală doar „scrolând” pe Google sau „surfând” pe Facebook e de înțeles că singurele lor repere culturale, istorice sau geografice sunt extrase din limba care le guvernează creierele. Așa cum se poate observa din relatările cu privire la războiul din Ucraina, tot mai mulți concetățeni ai noștri se află în incapacitatea mentală de a mai folosi corect limba română geografică. Acest război stupid a scos la iveală nu doar monstruozitatea semenilor noștri, dar și prostia ziariștilor și lipsa de educație a multor pseudo-specialiști autohtoni care nu au auzit niciodată de adaptarea morfologică a toponimelor. Limba română are o caracteristică aparte, care presupune aclimatizarea numelor străine la structura ei ancestrală.

Așa se face că o jurnalistă de la o publicație care pretinde că dorește să ofere „adâncime și context actualității”, orice ar însemna acest lucru, vorbește într-o altă limbă decât în româna. Nefiind dusă la școală, jurnalista semidoctă nu știe că al doilea oraș ca mărime din țara vecină nu este „Harkiv”, ci Harkov în română. Desigur, din lista incompetenței geografice și lingvistice nu lipsește nici „Lvov”, care este în română Liov, și se pare că nici măcar angajații agenției oficiale de presă a României, Agerpres, nu par să fi deschis recent vreo carte de geografie. Alți spălați pe creieri cu spume din engleză scriu Odessa, cu doi „s”, deși în română nu se mai folosesc consoanele duble de mai bine de un secol. 

Chiar și publicația „quality” ce se dorește a fi Ziarul Financiar transcrie numele președintelui Zelenski în varianta englezească de Zelensky, la fel cum orașul unde a avut loc accidentul nuclear este uneori redat tot în varianta romgleză ca „Chernobyl”, cu toate că Cernobîl e numele corect aclimatizat în limba noastră, chiar dacă unii comentatori ai serialului de pe HBO nu știu acest lucru.
Nici nu e de mirare că asistăm la această prostire geografică generalizată, din moment ce chiar manualul de geografie de clasa a VI publicat de Editura Didactică și Pedagogică în 2018 cu avizul Ministerului Educației era la fel de plin de greșeli ca și mintea romglezilor liberi.  Desigur, unele greșeli sunt datorate erorilor de exprimare și hipercorectismului analfabeților. Un exemplu  este confuzia între Instanbul și Istambul, pentru că aidoma Mariei Grapini unora li se pare mai românească varianta cu „amb” decât cu „anb”, pentru că zicem „a ambala” și „ambalez”, dar și „a asambla” și „asamblez”. 

Problema devine gravă atunci când numele sunt scrise greșit chiar de către instituțiile publice, care, conform legii, ar trebui să protejeze limba română. Așa este Ministerul de Externe al patriei noastre agramate, care crede că există țara „Kuwait” deși numele acesteia este Kuweit, iar locuitorii ei sunt kuweitieni, nu kuwaitieni, pentru că doar în engleză e Kuwait. Romgleza a preluat controlul asupra multor minți neșcolite, astfel că o altă greșeală des întâlnită este transcrierea multor țări din Orientul îndepărtat cu un „h” sau un „k” în plus. Unii scriu „Afghanistan”, deși în română este Afganistan, sau Kazahstan care este scris incorect Kazakhstan.

O altă categoriei sunt  românii ajunși prin Italia, care cred că Firenze ori Venezia sunt nume acceptabile, neștiind despre Florența sau Veneția, dar primejdia cea mai mare e aceea că în curând româna nu va mai exista. Pe măsură ce nu vom mai avea toponime românizate, vom ajunge să spunem London sau Landăn, în loc Londra, și Mascva sau Moscow, în loc de Moscova, iar România va ajunge în sfârșit Roumenia.