Literatura așa cum nu se învață la școală: Doamna Chiajna

Doamna „Chiajna” a fost popularizată printre alții de către Alexandru Odobescu, care a publicat în 1860 o „scenă istorică” despre această figură stranie a epocii medievale, reprezentativă pentru destinul românilor. Eram fascinat de Chiajna lui Odobescu, care era prezentată ca o „muiere capeșă și dăunoasă”, ucisă cu lovituri de ghioagă de către Dumbravă vornicul, vajnic reprezentant al masculinității demne și morale. Mai târziu am descoperit schițele lui Constantin Gane care, în „Trecute vieți de Doamne și domnițe” o portretizează mai degrabă pozitiv, negând că ar fi fost o personificare „a ambiţiei, a răutăţii și a cruzimii”, sugerând că era o luptătoare, încercând în condiții vitrege să își protejeze familia.
Beneficiară a unui liceu tehnologic din România contemporană, taman în județul Ilfov, numele ei nu era Chiajna, ci Cnejina, pentru că era acesta era numele din epocă atribuit descendenților cnejilor sârbi (mama ei fusese fiica despotul Jovan Brankovici). Poreclită și Mircioaia, deoarece fusese măritată cu Mircea Ciobanul, unul dintre cei mai sângeroși domnitori pe care i-am avut, Cnejina a preluat de la soțul ei comportamentul violent, acesta  își tortura boierii de amuzament, dar pentru a-i spune unde își țineau averile. Violența Chiajnei era comparabilă și chiar o depășea pe cea a soțului ei, care a ucis la o singură masă vreo 47 de boieri, după alte surse chiar vreo 200. Sora ei, Ruxandra, era măritată cu un alt criminal, doamnul Moldovei Alexan­dru Lăpuşneanu. Dar la vodă Ciobanul și la Lăpușneanul merită să revenim altădată, însă nu înainte de a parcurge destinul acestei fiice a lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare care este mult mai straniu decât am putea să înțelegem din poveștile romanțate ale lui Gane și Odobescu.

Mircioaia, deși era descendentă a lui Ștefan se turcise și își turcise toți pruncii. După moartea Ciobanului, în 1559, ea l-a pus pe tron pe Petru, care fusese „mutafaracă” (mutefuriag zice Gane) la Stambul, adică membru în elita ordinului spahiilor, calitate în care încasa încă din 1550 câte 20 de aspri pe zi. Mai mult, pe una dintre fiicele sale, pe nume Dobra, o va oferi de bună voie cadână în haremul lui Murad III Osmanoğlu, nepoata lui Ștefan purtând numele de Nazperver Hatum, adică „Născătoarea de prunci”. Nu doar strănepoata lui Ștefan „cel sfânt” a ajuns astfel la îndemnurile mamei sale membră a haremului, dar și fiii care i-au rămas în viață, pe nume Radu și Mircea, se vor converti la mohamedanism în 1571 și vor lupta în armata otomană cu numele de Iusuf și Ahmet.

Cruzimea Mircioaiei i-a făcut pe mulți contemporani să o portretizeze negativ, principele Ardealului, Ioan Zapolya (care a fost naș de cununie la nunta lui Pătru cel tânăr), confirmă că era coruptă și desfrânată. Scena mea favorită din istoria acestei femei remarcabile este aceea când i-au fost luați fiii pentru a fi duși la Stambul, ea le-a arătat pizda turcilor și le-a strigat: Luați-i pe ăștia, că am cu ce să fac alții! Cronicarii spun că în bătălia din satul Şerpăteşti de lângă București trupele erau conduse de Mircioaia însăși, care călărea în fruntea spahiilor încălecată bărbăteşte, cu zale și hangerul în mână, după cum scrie Odobescu. După mai multe bătălii sângeroase, Chiajna se instalează ca regentă, cu Pătru cel Tânăr (și fricos se spune) după ea, încoronat voievod în cetatea de pe Dâmbovița.

Dacă descendenții lui Ștefan s-au turcit, acest lucru se datorează stilului de negociere al Chiajnei, care era prinsă în multiplele uneltiri din imperiul otoman, controlat în acea epocă de „sultanatul femeilor”. Istoricii turci spun că Afife Nurbanu, care era după numele ei evreiesc Rașela, mamă a sultanului Murad III, era prietenă bună cu Mircioaia și că ea ar fi intermediat ca fiul Mircioaiei, Pătru cel Tânăr să fie repus pe tron cu ajutorul paşei de la Rusciuc.

Dar Mircioaia va sfârși din pricina propriilor uneltiri și tactici de încuscrire. Așa este episodul sângeros în care află că frumoasa Dobra, care fusese promisă lui Despot vodă al Moldovei, era pețită doar de formă, pentru că aventurierul Heraclit avea ambiții nemăsurate. Așa că, după ce pretinsul Despot vodă, pretendentul la tronul fiului ei este prins, ea poruncește ca acesta să fie decapitat și să i se aducă pe o tavă capul retezat, doar ca să îl scuipe în față și să-l lovească cu piciorul, împingându-l sub masă.

Decăderea ei s-a datorat tot unui moment de ranchiună maritală, când Mihail Cantacuzino, cel poreclit Șeitan Oglu, omul care făcea și desfăcea domniile din Țările române de la Istambul a vrut să se căsătorească cu Maria (sau a cerut-o în căsătorie pentru fratele său, Iane Cantacuzino). Pentru că tânăra fiică nu voia să se mărite cu urâtul Cantacuzin, Chiajna se răzgândește și, după ce mirii au pornit deja către Fanar, Mircioaia și-a trimis oamenii să îi ia bătrânului iubăreț și tânăra soție, dar și zestrea.

Indiferent din ce motiv, familia Chiajnei va ajunge în exil în Imperiul otoman în 1568, iar în 1570 doamna Chiajna era văzută cum vindea haine vechi într-un suk din Alep, cel puțin așa ne spune călătorul german Leonhard Rauwolf, care o întâlnește fosta doamnă într-o profundă stare de degradare. În exil moare și fiul ei Pătru cel Tânăr, iar Mircioaia se pare că era vizitată noapte de noapte de fantoma fiului ei iubit, îngropat și azi în orașul Konieh, vechea Nicomedie din Turcia. Chiajna va muri după mai mulți ani, probabil pe la 1588, fiind înmormântată undeva la Constantinopol.