duminică, 27 martie 2022

Cărți care ar trebui scrise: Jurnalul de război al unei tiktokerițe

Volumul este însoțit de un „Cuvânt de lămurire” introductiv despre viața pe TikTok, gândit și scris de filozoful român Gaby Liceanu. Numit și Gânditorul de la Hamburgia, acesta discută starea de tiktokereală, considerată o stare preeminent adolescentină. Autorul scrie în „Introducerea” acestui jurnal că gândurile unei tinere influencerițe reprezintă tot ce are mai bun cultura digitală autohtonă. Urmează o scurtă analiză a transpunerii tiktokerelii în spiritualitate, aceasta fiind considerată expresia puberală a culturii online, o formă de romantism al civilizației mileniului trei.

(Luni, fără dată, la mine în garsonieră)
LOL, am devenit tiktokeriță și e mega cool. Profil făcut rapid, contul meu e @sexy1234. Mi-am filmat o rutină de dans doar în bikinei. Totul e ușor, uploadatul merge bine. Îmi place că e scurt, pentru că nu rezist să mă concentrez mai mult de câteva zeci de secunde. Tiktokereala e un mod de viață care mi se potrivește.
(Marți, fără dată, de pe stradă)
OMG, am intrat pe Net din supermarket și am avut o grămadă de likeuri. M-am filmat cum mi-am cumpărat tampoane și chestii. E cool să tiktokerești pentru că dacă tiktokerești influencezi viața a milioane de oameni. Simt că trăiesc cu adevărat.
(Miercuri, 23 februarie, din garsonieră) 
Tiktokereala este civică, nu e vreme de chestii boring. Acum că dacă începe războiul o să fie OMG super. Trebuie să mă implic, nu pot rămâne indiferentă la problemele din Crimea și Corea. 
(Joi, 24 februarie, de pe stradă) 
Azi chiar a început războiul și am postat un heshteg Ukraina, cu steagul galben și albastru. Știu că falăuărșii mei sunt neliștiți, le simt tensiunea în rețea. Mai bagi un tiktok scurt cu un cățel filmat pe stradă, amuzant ca să nu intrăm total în depresie. Toți menutzii mei sunt cu mine. 
(Vineri, 25 februarie, din garsonieră) 
Uau, azi am văzut câteva tiktokerițe care e modele pentru mine. Vreau și eu să învăț să trag cu mitralieră să arăt că și o tokeriță poate lupta cu armata invadatoare. Acum bag un mesaj cu Putin = Hitler.  
(Sâmbătă, 26 februarie, la coafor)
M-am mega îndrăgostit de Zelensky. Heșteg ce tare vreau să-i fac un copil.
(Duminică, 27 februarie, pe stradă). 
Tocmai am preluat o pisică refugiată din Ucraina. Voi avea grijă de ea, pentru că și animalele simte sentimentele de război. Am postat un tiktok cu pisicuța care cere armament pentru eroii ukraineni. 
(Luni, 28 februarie, în garsonieră). 
Sad face, am aflat că Zelensky e evreu. Nu mai vreau să fac copilul, LOL.
(Marți, 1 martie, la adăpostul de pisici) 
Azi am dus pisica înapoi la adăpost, pentru că e clar că nu era o pisică refugiată, mi-a zgâriat pernele de pe canapea și și-a făcut nevoile în living. Mi-am luat critici de pe grupurile de pisici. F*CK. Am plâns puțin live, dar mi s-a văzut guma de mestecat din gură.
(Miercuri 2 martie, pe stradă)
PLM am avut zi de proastă de tiktokereală. M-a indispus un comentariu al unui tip care mi-a futut toată experiența live cu pisica. Cre că n-ai avut chiloți pe tine, ce te-ai emoționat așa, zice. Cretinu naibii. I-am zis să se chill-uiască. Zice că ce fac eu e PWP. GTFO i-am răspuns. Ce PM se bagă toți proștii!
(Joi 3 martie, acasă)
Zi plină de tiktokereală. Mi-am revenit, sunt plină de vervă. După ce mi-am schimbat poza de profil cu Niet vainie, m-am simțit mult mai bine. Cred că voi avea succes ca influenceriță. Mi-am activat opțiunea de donații, poate fac și eu un ban, dau și la refugiați. La război toată lumea câștigă.
(Vineri 4 martie, acasă)
Rușii au ocupat centralele nucleare din Ukraina. Eu m-am cringe-uit cu niște postări despre energia verde. Am fost ironizată de niște trolli, dar am rezistat emoțional.
(Sâmbătă 5 martie, de la mall)
Simt cum tiktokeritul începe să cadă în monotonie, așa că am făcut un shopping, filmări cu reducerile de la Decathlon, jegări la super preț. 
(Duminică 6 martie, în garsonieră)
Trollii mi-au făcut observații că Decathlon e o firmă care în continuare face afaceri în Rusia. F*CK nu mai înțeleg nimic din războiul ăsta. Răspund cu STFU dude, nu știi ce vorbești!
(Luni 7 martie, pe stradă)
Fac un video de reacție la ce-am văzut online despre Putin, săracul cum stă el singur acolo la masa aia lungă. E trist să fii dictator.
(Marți 8 martie, în garsonieră)
E ziua femeilor și m-am enervat cu followerjii că de ce am zis că ukrainencele sunt sexy.
(Miercuri 9 martie, în garsonieră)
Am văzut hashtagul cu „Pray for Ukraine” și mi-am făcut propriul hashtag „No War Bikiny”. Mega succes cu ideea de a folosi steagul ukrainei pe post de costum de baie.
(Joi 10 martie, în garsonieră)
Războiul e cam la fel. Senzație că nu prea am ce să zic. Acum îmi pare rău că nu am pisica la mine, mai făceam o filmare cu ea cum se linge. BRB, poate mai bag ceva pe țeavă mâine.
(Vineri 11 martie, în garsonieră)
Tiktokereala e plictisitoare. Cred că mă mut pe I shot myself, că se fac mai mulți bani decât aici. Fac o închidere ce se deschide, pentru toți followerjii mei!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire