Din categoria: Basme pe înțelesul feisbuciștilor

Albă ca zăpada, suprematista albă și cele șapte persoane cu creștere restricționată

Povestea acestei caucaziene abuzive, care a intrat prin efracție în locuința celor șapte persoane mici, care locuiau liniștite în „cășile” lor sociale, trebuie azi rescrisă. Chiar numele ei este o expresie a excesului omului alb care își etalează culoarea pielii ca o formă de dominare. Albă ca zăpada este o metaforă a exploatării pentru că cei șapte mici muncitori, care erau cel mai probabil de gen non-binar, pentru că nu au nicio înclinație de gen în sens tradițional, au fost obligați să-și schimbe identitatea în urma invaziei aceste fete albe. După ce că lucrau deja în mină pentru exploatatorii albi, au fost puși la muncă și tratați ca niște servitori de către suprematista invadatoare. 
Să nu uităm momentul cumplit când aceste persoane mici de statură găsesc o femeie culcată peste pătuțurile lor, prefăcându-se adormită și punând la cale ocuparea casei lor. Tratându-i ca pe niște indolenți și atrăgându-le atenția asupra faptului că ar fi fost murdari, ea pune în scenă o falsă identitate a unor oameni deja marginalizați. Ce să mai vorbim de portretizarea lui Mutulică realizată de Disney, care este o jignire la adresa persoanelor cu dizabilități. Asistăm la o scenă în care Femeia Albă exploatează handicapul mental cu ajutorul sexualității.
Ea este o manifestare a tuturor privilegiilor femeii albe, care pune animalele la lucru în timp ce ea cântă. Proiectând o imagine falsă despre frumusețea feminină, în care doar tinerețea e afișată ca o calitate, Albă ca zăpada face din exploatarea păsărilor și a lumii naturale un lucru firesc. În plus, după cum vedem tot în povestea din varianta Disney, Albă ca zăpada are și prejudecăți anti-bătrânistă. Imaginea negativă a bătrânei malefice ajută la formarea unui imaginar bazat pe promovarea tinereții și a prospețimii juvenile, în detrimentul maturității.
Figura nocivă a acestei tinere cu caracter excesiv europoid ridică o serie de probleme complexe din punct de vedere etic și politic. Trebuie să înțelegem povestea din perspectivă radical feministă, pentru că pretenția „Albei albe” de a fi protejată de către oamenii de mici dimensiuni este doar forma impunerii autorității întregii culturi albe asupra celor lipsiți de putere. Ea le învață pe tinerele fete că tot ce trebuie să facă o femeie este să cânte și să aștepte un prinț. Însă „alba prea albă”, la fel ca și cultura ei caucaziană, este doar o prefăcută, care pare mereu cuminte și obedientă, dar care face rău celor din jur. 
Misecuvenismul acestei albese (ca zăpada) este dezgustător. Ea crede că are dreptul să ocupe casele altora, să îi pună pe alții la lucru. Crezând că merită să fie prințesă ea dă ordine tuturor și se comportă ca o persoană superioară, afișând superioritatea sa rasială tuturor celor din jur. Sigur, la final când apare Prințul, care nu cere nimănui permisiunea de a o săruta pe fata pusă în ambalaj de sticlă, vedem complicitatea dintre femeia albă și bărbatul alb, a căror alianță disprețuitoare îi abandonează pe cei care au ajutat-o în pădure. S-a gândit cineva ce era în sufletul lui Mutulică văzând că Prințul o ia pe femeia Albă de care el se îndrăgostise?
Un alt element negativ din poveste este defăimarea reginei, care este în mod clar o lesbiană latina. Tehnica e specifică și ea caucazienilor, ponegrirea reginei a fost pusă la cale tot de către femeia cu pielea ca „zăpada”. Imaginea negativă a acestei regine cu părul negru și cu pielea măslinie e rasistă. Portretizarea malefică e un traseu prin care femeile din acest grup etnic sunt învățate să-și perceapă feminitatea ca și când ar fi degradată. Fiind preferate femeile sensibile și cu pielea albă, nu cele puternice și cu pielea mai închisă la culoare, tinerele fete sunt transformarea. Însă regina era o femeie plină de erotism feminin, avea o feminitate puternică și nesupusă, căreia nu îi era frică să își etaleze predispozițiile cu conținut emoțional și sexualitatea debordantă. E o minciună că era narcisistă și că vorbea cu oglinda, la fel și faptul că ar fi otrăvit-o pe Albă ca zăpada. Desigur că regina era bisexuală, iar metafora mărului era o trimitere la inițierea homosexuală, pe care Albă ca zăpada o refuză, preferând captivitatea unei heterosexualități casnice.
Astfel, în locul acestei suprematiste exploatatoare, ar trebui să așezăm o altă figură de femeie. Avem nevoie de povestea unei tinere lesbiene care acceptă inițierea sexuală a mamei vitrege, care refuză avansurile heteronormative ale prințului abuziv și care eliberează toate persoanele de dimensiuni reduse din exploatarea la care au fost supuse de către cultura caucazienilor.