Războiul neonului și imperialismul metalelor rare

Toate războaiele, din toate timpurile, au fost războaie pentru resurse naturale. Marile conflicte militare au fost toate conflicte ale deficitul de resurse. Datele Institutului Heidelberg, care realizează anual un barometru global al conflictelor (https://hiik.de/conflict-barometer/current-version/?lang=en), indică faptul că numărul războaielor a crescut în ultimii ani, dar și că marea majoritate a conflictelor sunt bătălii pentru resurse.
De-a lungul istoriei oamenilor conflictele pentru controlul resurselor au fost la baza celor mai mari atrocități, civilizații întregi dispărând în urma unor astfel de războaie. Chiar și în preistorie acest lucru este evident, datele arheologice arată că în jurul anului 1200 î.e.n. toate marile civilizații mediteraneene (miceniană, hitită și ugaritică) au fost distruse simultan. Nici Cezar nu a ocupat Galia pentru gloria eternă, ci pentru resursele de aur ale celților și pentru cei 1 milion de gali vânduți în sclavie, necesari economiei imperiului roman.

Războaiele moderne sunt și ele produsul acestor confruntări pentru resurse, Al doilea război mondial fiind evident rezultatul acestui tip de conflict. Începând cu 1932, când Japonia a ocupat Manciuria pentru minereurile sale de fier, imperiul nipon a creat așa-numita „sferă de co-prosperitate” în jurul unor resurse minerale cum ar fi cărbunele și petrolul, pe care nu le avea și fără de care nu mai putea să se dezvolte. Comparativ cu 1916 în 1936 importurile de minerale ale japonezilor crescuseră de 100 de ori, la fel și cele de produse agricole. Imperiul japonez avea un deficit de minerale pe care l-a rezolvat cu ajutorul forței militare. Întreg conceptul de Lebensraum al nazismului se baza pe necesitatea controlului asupra resurselor umane și naturale ale Europei.
De fapt toate conflictele locale sau internaționale au avut motive economice. Războiul civil american a fost un război al bumbacului, 59% din exporturile SUA erau reprezentate de acest produs, creat în statele confederate. Americanii au dus războaie și pentru zahăr, pentru banane sau pentru cacao. În 1916 rebelii din Republica Dominicană au atacat plantațiile de trestie de zahăr, iar trupele americane au intervenit rapid. În 1915 au intervenit în Haiti pentru a înăbuși rebeliunea care amenința interesele acelorași producători de zahăr. La fel în Honduras și Guatemalei, unde United Fruit Company și Standard Fruit Company erau amenințate armata americană a intrat pentru a păzi bananele. În 1954, după ce Jacobo Arbenz, noul președinte al Guatemalei, a anunțat naționalizarea terenurilor celui mai mare distribuitor de banane din SUA, United Fruit, care deținea 42% din teritoriul acestui stat sud-american, la scurt timp CIA-ul l-a alungat și l-a înlocuit cu un dictator militar.
Puțină lume știe, dar războiul din Ruanda, care a produs milioane de victime, a fost un război provocat de schimbările globale din industria cafelei. Pentru că 70% din veniturile din export ale Ruandei proveneau din boabele de cafea,  în 1994, pe fondul prăbușirii prețului mondial al cafelei care începuse cu liberalizarea piețelor în 1986, președintele Habariyama i-a asmuțit pe localnicii Hutu împotriva etnicilor Tutsi. A fost primul genocid din istorie făcut din pricina cafelei.
Unele războaie sunt direct legate de exploatarea de minereuri. Așa a fost când Sadam a vrut să ocupe câmpurile petroliere Kuweit, când minele de diamante din Angola sau Sierra Leone au provocat războaie și când francezii au intrat în Mali pentru a-și asigura accesul la uraniu. Multă lume se întreba ce căutau rușii și americanii în Afganistan, din moment ce de la televizor pare o fără resurse, cu oameni săraci. Însă, văzut din satelit, Afganistanul are resurse minerale ce sunt evaluate la 3 triliarde de dolari, dintre care 1,4 milioane de tone sunt minerale rare, inclusiv litiu (utilizat pentru bateriile electrice) și uraniu în cantități mari. 
Așa cum susținea economistul „austro-marxist” Rudolf Hilferding, care a elaborat în 1910 o teorie despre militarizarea capitalismului și a mecanismele imperialismul (Das Finanzkapital, Capitalul Financiar), capitalismul va tinde mereu să provoace războaie. Chiar Departamentul Apărării al SUA a comandat în timpul administrației Johnson un raport secret, publicat în 1967, redactat de către un grup de economiști anonimi, care susținea importanța economică a războiului și arăta legătura dintre interesele comerciale și acțiunile militare. Președintele Eisenhower însuși, marele general al armatelor victorioase în Vest, a denunțat puterea „complexului militaro-industrial”.
Astăzi, pe măsură ce deficitele geologice al planetei pe care trăim se tot adâncesc, se vor accelera și războaiele. Am fost cu toții martori, începând din 1990, la mai multe războaie ale petrolului. În condițiile în care prețul petrolului a crescut și consumul la fel (https://worldpopulationreview.com/country-rankings/oil-consumption-by-country), nu putem să nu observăm că Statele Unite consumă 20% din producția mondială de petrol, iar China 12% și se estimează că până în 2035 China și SUA vor consuma 35% din resursele planetei de petrol.

Așa cum arată Michael Klare, asistăm la o goană după ultimele resurse ale planetei (The Race for What's Left: The Global Scramble for the World's Last Resources, 2012), trăim într-o lume în care resursele naturale sunt tot mai puține, accesul tot mai restrâns și mai limitat. Principiul, numit războiul resurselor limitate, spune că națiunile și statele se vor lupta pentru a-și asigura accesul la resursele necesare pentru a supraviețui și, cu cât sunt resursele mai puțin accesibile, cu atât conflictele vor fi mai puternice.
Ca să ne facem o idee despre tendințele globale este suficient să ne uităm la creșterile de prețuri pe bursele mondiale. În ultimul an prețul gazului a crescut cu 506,95%, litiului a crescut cu 258%, uraniul cu 84%, grâul cu 70%, ovăzul cu 84%. Dar nichelul a crescut cu 163,4% (https://tradingeconomics.com/commodities).
Azi, într-o lume dominată de tehnologiile digitale, în care suntem dependenți de computere și componente electronice care funcționează pe baza unor semiconductori, se schimbă și războaiele. Dacă baza industrială a societății capitaliste se schimbă, atunci natura și motivația conflictelor militare se transformă. Mutația care are loc în economia globală este dinspre tehnologiile industriale grele, către cele electronice, iar războaiele capitalismului se mută în aceste zone. 
Ajungem astfel la așa-numitele „minerale critice” (cum este litiul, niobiul sau paladiul) și la un tip de resursă care face posibilă civilizația digitală. Dacă ne uităm care este cea mai mare companie din lume, adică Apple și la faptul că anul trecut a produs cu 11 milioane de telefoane mai puțin, vedem o tendință economică îngrijorătoare. Și sectorul auto a fost lovit din plin de ceea ce se numește criza semiconductorilor. Stocurile de cipuri au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

Pentru a face semiconductori și cipuri este nevoie de un tip de gaz rar, fiindcă laserele care gravează modelele de circuite hiperfine pe plăcuțele de siliciu funcționează pe bază de neon purificat. Sigur nu știați că în Ucraina se produce 90% din neonul purificat utilizat de Statele Unite și că 35% din totalul de paladiu al industriei americane este produs în Ucraina. De fapt 50% din întreaga producția mondială de cipuri este bazată pe gazul de neon furnizat de firmele ucrainene. În 2014, după ce Rusia a ocupat Crimeea, prețul acestui gaz a crescut cu 600%! Acest gaz rar este produs împreună cu alte gaze industriale, precum xenonul și kriptonul care sunt esențiale. Azi 40% din producția mondială de kripton este realizată tot în Ucraina.

Aceste amestecuri de gaze sunt la fel de volatile ca și situația explozivă la nivel global. Pentru că după războaiele neonului vor urma alte războaie pentru resursele tot mai puține ale unei lumi flămânde și însetate.