luni, 14 martie 2022

O călătorie în mintea unui autocrat: Interviurile Putin

Între 2015 și 2017 regizorul Oliver Stone a realizat o serie de interviuri cu președintele Rusiei, transformate într-un documentar împărțit în mai multe episoade, intitulate „Interviurile cu Putin” (The Putin Interviews). Difuzate de 
inițial de Showtime ca un serial în patru părți, fiecare de câte patru ore, discuțiile dintre Stone și Putin sunt incredibil de actuale. 
Discuțiile includ aparent lucruri mărunte, cum este pasiunea pentru judo a lui Putin, dar și lucruri extrem de problematice, cum este războiul din Siria sau paranoia evidentă a lui Putin în ce privește extinderea NATO. Spre deosebire de psihologii care studiază tiranii, de la P. Callon Humphreys care analiza în anii 40 personalitatea lui Hitler (Mind of a Tyrant: A Psychological Study of the Character of Hitler) sau mai recent James Fallon (care a scris The Mind of a Dictator: Exploring the minds of psychopaths and dictators), Stone utilizează instrumentele documentaristului pentru a intra în universul omului care conduce Rusia de mai bine de două decenii.
Deși unii l-au acuzat pe Stone că l-ar fi „umanizat” sau că ar fi lingușit un dictator,  cineastul american reușește ceva ce nu a reușit nimeni. Ca și în cazul filmelor realizate cu Castro sau interviul cu Hugo Chávez, președintele Venezuelei, regizorul reușește să ne ducă în spațiul rarefiat al gândirii acestui om imposibil de înțeles. Putin rămâne o figură extrem de enigmatică și ermetică a politicii contemporane, dar filmul lui Stone ne oferă ceva de doar cinemaul poate să facă. Sunt nenumărate diamante de informații în aceste filme, de la sexismul evident al lui Putin, la glumițele despre homosexuali și marinari de pe submarine, se vorbește despre Stalin și despre putere, dar și despre rachetele nucleare. Timp de doi ani cât a discutat Stone cu Putin acesta a dezvăluit viziunea sa despre relațiile cu președinții americani Obama și Trump, dar a discutat și despre cazul Snowden sau despre intervențiile în campania electorală americană. În cincizeci de ore de interviuri sunt cuprinse aproape toate problemele lumii contemporane. 
Filmul, care a fost transformat într-o carte tradusă în mai multe limbi, este mai mult decât un portret prezidențial, mai mult decât o formă de propagandă. Pentru mine momentul magic este acela când Putin, care nu a mai văzut niciodată Dr. Strangelove, filmul lui Stanley Kubrick din 1963, urmărește această comedie neagră împreună cu regizorul american. Scena este cutremurătoare pentru o lume aflată azi în pragul catastrofei și merită urmărită pentru că ne dezvăluie ceva ce numai imaginile cinematografice pot să ne arate. Chipul acestui om, zâmbetul rece al lui Putin care spune că nimic nu s-a schimbat, trimite fiori reci pe spinarea unei întregi planete.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire