Ucrainenii și mămăliga, românii și barabulele

Avem foarte multe lucruri în comun cu ucrainenii. Există mulți scriitori ucraineni care sunt născuți în România sau care folosesc cuvinte de origine românească, despre care marea majoritate a concetățenilor noștri nici nu au auzit. Mulți termeni au intrat în ucraineană ca regionalisme sau arhaisme, fiind folosite de Mihailo Koțiubinski în poveștile sale despre huțuli sau de Olha Kobileansca, poetă și prozatoare născută la Gura Humorului în 1863.
Conviețuirea dintre români și slavi timp de mai bine de o mie de ani a lăsat urme adânci și a produs, în mod natural, schimburi și influențe culturale și lingvistice. Una dintre limbile din care am preluat și către care am transferat cuvinte este ucraineana, conform estimărilor existând câteva mii de cuvinte comune, multe dintre acestea fiind doar în graiurile și dialectele locale, cum ar fi cel al huțulilor în Ucraina sau al bucovinenilor de la noi. 
Dacă analizăm aceste influențe dialectale putem trasa izoglose evidente, care ne permit să delimităm influențele regionale și chiar caracterul lor istoric. Avem o dovadă indubitabilă că limba română comună nu era încă formată în secolul 15, pentru că la venirea cartofului în Europa moldovenii au denumit această plantă barabule, ca și ucrainenii, uneori și bulgheană ca polonezii (bulwa), ori baraboi (ca în bulgară). Aceasta se întâmpla în vreme ce ardelenii au preluat cuvinte ca picioci sau crumpei de la unguri (pityóka, krumpli). Și alte alimente au zone de influență lingvistică evidentă. Pepenele verde este doar în Moldova harbuz, ca în ucraineană, în vreme ce la alți români el este lubeniță (ca în bulgară). Și pentru porumbel avem termeni creați sub influența limbii ucrainene, astfel în nordul Moldovei el este hulub (holub) sau golumb, ca în vechea slavă (de unde și maghiarul galamb sau rusescul golubi). 
E interesant că în română păpușoiul (preluat și de ucraineni în dialect), a ajuns împreună cu cartoful în zonă, fiind numit cucuruz de ardeleni (ca în bulgară), dar mălai în alte părți, fiind și acesta împrumutat și de către ucraineni, împreună cu mămăliga noastră ancestrală. Desigur, moldovenii au luat de la ucraineni hrișca, dar și hribii, iar noi i-am învățat cum să faci cir (terciul de mălai). 
Ca și alți slavi, ucrainenii au luat de la români foarte multe cuvinte legate de lumea pastorală cum sunt brânză (în ucraineană bryndza), dar și cheag (kl’ah) sau zer (dzer) sau balegă (belega). Unii termeni pastorali sunt comuni cu poloneza, cum ar fi comornicul (komornyk) sau comarnic.
Desigur, de largă răspândire în lumea slavo-română era doina (doyna), iar conviețuirea moldovenilor cu ucrainenii a adus o mulțime de cuvinte practice. Cântăm ca și ucrainenii la drâmbă și la buhai, bem din butelcă în care stă horinca sau holerca (din holirka, rachiul de poșircă) și suntem hâtri (chytryj) și puși pe șotii (șutka). Moldovenii și ucrainenii poartă chieptar sau k’eptar, au paftale și paftali, iar mai demult purtau anteriu zis și antereu, în vreme ce în picioare aveau ciubote sau conduri (regionalism în ucraineană). Moldovenii se mândreau că se numesc răzeși, la fel și ucrainenii se credeau rezeș, preluând cuvântul din maghiară unde részes însemna părtaș, prin extensie proprietar de teren. La fel de interesant este gazdă, care a intrat și în română și în ucraineană, dar și în sârbo-croată, tot pe filieră maghiară. A nu avea nicio lețcaie vine din numele ucrainean pentru moneda de aramă de jumătate de para, care nu avea valoare, iar ucrainenii au învățat fudulia de la noi.
Mulți termeni sunt comuni pentru că și româna ca și ucraineana au făcut parte din arealul slavonei vechi, așa este prescura noastră și proskura din limba vecinilor noștri, ambele din slavă unde proscoura era pâinea din care se pregătea cuminecătura. La fel este sluga sau, dovada evidentă a diviziunii dialectale din limba română, dată de diferitele cuvinte folosite pentru zăpadă. De exemplu omătul este prezent și în ucraineană, dar și în română, pentru că vine din slava veche (ometu). La fel este zăpadă (în slavă zapadati însemna a cădea), însă am păstrat troianul și noianul, dar și nămeții (din bulgară) și neaua din latină, dar și șleaul (a vorbi pe șleau) din germană Schlagg pentru zăpada topită (prezent și în ucraineană). 

Unele cuvinte din bagajul zilnic sunt păstrate doar dialectal, flăcăul nostru este flekev, ca și în dialectul moldovenesc unde forma flecău este mai apropiată de rădăcina din slava veche. La fel este nepotul (nepit) sau nănașa.
În ucraineană a rumega este rumegaty, iar strunga e un alt regionalism în ucraineană, ca și turma sau vatra ori găleata (geleta). Comune sunt leurda (levurda) și negura (în graiuri), dar și regionalisme ușor recognoscibile precum a demica (demykdty) sau colibă (kolyba). Și bordeiul e burdej, iar brândușa e bryndușa, măgură este magura, iar țarina descrie în ucraineană o zonă împrejmuită.
Unii termeni sunt atât de vechi că sunt păstrați în ucraineană, dar sunt azi uitați în română, cum este bască, care în Psaltirea scheiană e utilizat pentru lâna de pe oaie și care apare ca bas’ka la vecinii noștri. La fel este și „barzij”, care în ucraineană descrie animalul negru cu pete albe, cel mai probabil de la barz, care în româna veche însemna alb (comun cu albanezul bardh) și care a dat numele berzei. Unele sensuri sunt uitate de români, un exemplu e babana, devenit un termen peiorativ, care era oaia bătrână.

Mai sunt multe cuvinte comune, de la iarmaroc la polonic, hoașcă și holtei, sau zarvă și
parșiv, așa că ar merita să apreciem cultura ucraineană fie și numai pentru toate aceste daruri lingvistice.