Conexiunea cazacă (episodul 2)

Cazacii ucraineni au continuat să influențeze istoria românilor și după ce frații Potcoavă au fost eliminați. Poate cel mai cunoscut personaj din literatura noastră, despre care nu se știe că era ataman ucrainean, este celebrul Ștefan Răzvan, imortalizat tot de Hasdeu în piesa „Răzvan și Vidra”. Acest Macbeth al literaturii noastre avea chiar titlul oficial de hatman, fiind conducătorul de facto al unor trupe de elită aduse din Ucraina. Piesa lui Hasdeu este o invenție romanțioasă, în care Răzvan, robul țigan eliberat, ajunge domn al Moldovei la îndemnul Vidrei, nevasta arivistă, descendentă a lui Moțoc. Dincolo de sexismul explicit al piesei („Să nu te blasteme cineva… stăpân femeie s-aibi”), povestea adevăratului Ştefan Răzvan e mult mai interesantă decât legenda romantizată. Zvonul că ar fi fost „de neam țigănesc” de fapt a fost lansat chiar de către Mihai, zis Viteazul (deși ar fi trebuit să i se spună clevetitorul) ca să îl compromită pe atamanul care luptase ca mercenar în armatele poloneze și apoi a fost angajat mercenar în armata prințului Ştefan Bathory, fiind conducătorul a aproape 3000 de trabanți (dorobanți) și al călăreților cazaci, estimați la 7000.

Ștefan Bathory (Báthory István), care pe-atunci era principe al Transilvaniei și care va ajunge viitor rege al Poloniei, era susținătorul proiectului Daciei unite, cu un deceniu înaintea lui Mihai. Acest „Bator Jicmont craiu”, cum îi spuneau cronicarii, îi va cere în 1595 lui Mihai (Viteazul) să îl accepte ca suzeran și, în același an, îi solicită lui Aron vodă al Moldovei același lucru. El a devenit în mod practic primul domnitor al celor trei țări românești. În acest context ajunge Ștefan Răzvan domnitor în Moldova. La comanda lui Bathory, care îl recomandase lui Aron vodă pe Răzvan ca agă, adică comandant al gărzilor de corp, domnitorul e arestat, iar atamanul se instalează domnitor, în calitate de vasal al lui Bathory, după ce le taie capetele tuturor boierilor moldoveni care nu au acceptat. 
În calitate de domnitor al Moldovei, cu ajutorul trupelor căzăcești și la ordinul lui Ștefan Bathory, va participa la campania anti-otomană împreună cu Mihai. Acesta, după ce îl numise în mod public „fratele meu”, îl va denigra pe Răzvan, susținând că maică-sa fusese slujitoarea lui și că acesta îi furase 6000 de galbeni.
În 1595, în timp ce lupta alături de domnitorul muntean, în Moldova vine Ieremia Movilă, iar Răzvan se întoarce împreună cu trupele de secui conduse de căpitanul Albert Kiraly, care va muri în bătălia cu Ieremia Movilă, în încercarea de a-l repune pe tron pe camaradul său. Răzvan e capturat de polonezii lui Jan Zamoyski, e decapitat și capul îi e pus într-o țeapă, în decembrie 1595.
O parte din cazacii care erau conduși de Răzvan vor fi preluați de Mihai Viteazul, care începe o campanie de recrutări în Siciul zaporojean, sursele istorice spun că cel puțin 5000 de cazaci au intrat în solda „unificatorului”, cărora acesta le promisese „parte din pradă”. P. P. Panaitescu (în monografia despre Mihai Viteazul), susține chiar că stilul de luptă al voievodului muntean era dat de prezența cazacilor care, împreună cu haiducii, erau forța principală pe câmpul de luptă. După destrămarea armatei de mercenari a lui Mihai, cazacii devin un factor de influență militară, mai ales în Moldova, o parte fiind angajați de Ieremia Movilă. Aceștia vor participa la atacarea Munteniei și la instalarea lui Simion Movilă pe tron la Târgoviște, astfel că nepoții lui Petru Rareș vor conduce cele două țări române cu 300 de ani înaintea lui Cuza!
Istoria ucrainenilor se leagă de cea a moldovenilor și a movileștilor, pentru că Petru Movilă, fiul lui Simion, va ajunge mitropolit al Kievului în 1632. Din această funcție încheie o serie de acorduri cu hatmanul Bohdan Hmelnițki și cu fiul acestuia Timiș. Istoria lui Timiș e legată de Vasile Lupu, care îi va oferi hatmanului propria fiică, pe Ruxandra, de nevastă. De altfel, în 1653, ginerele lui Vasile Lupu va veni în ajutor socrului, care era atacat de Gheorghe Ștefan. Din păcate „hătmănița” Ruxandra va rămâne văduvă și cu un copil, iar Vasile Lupu se va exila în Ucraina printre cazacii de la Nipru, în actualul Ciîhîrîn.
Lefegiii cazaci vor continua să participe la jocurile de putere de la noi, ei fiind alături de Dimitrie Cantemir ori de Grigore lI Ghica. Mai mult, în 1685, Gheorghe Duca este numit de otomani hospodar al Ucrainei, fiind astfel conducătorul simultan al Moldovei și al ținuturilor de peste Nistru, fapt utilizat de propaganda fascistă de la noi, care îl promova drept „

Domn al Țării Românești, al Moldovei și al Ucrainei” cu toate că nu le condusese simultan. Gheorghe Duca era de fapt un aliat fidel al otomanilor, participând cu trupe la asediul Vienei, ceea ce îi va aduce sfârșitul.
Ucrainenii și azi îi cinstesc pe atamanii cazaci cu origine românească, printre ei fiind și Grigore Lobodă (în ucraineană Hryhoriy Loboda), pomenit de Șevcenko în poemele sale patriotice. În timpul rebeliunii lui Nalivaiko, atamanul Lobodă a participat la luptele din Belarus și a fost aliat al împăratului Rudolf al II-lea în campania antiotomană. În cele din urmă Navalaiko l-ar fi executat pe Lobodă, care negocia în secret cu polonezii.

Ultimul ataman al cazacilor a fost tot un român, pe nume Dănilă Apostol, conducător al Siciului zaporojean între 1727 și 1734, numit și hatmanul chior, pentru că și-a pierdut un ochi timpul războaielor duse alături de Petru cel Mare. După moartea lui, în 1734, cazacii își vor pierde autonomia și vor fi înglobați în imperiul țarist.