Românii, ucrainenii și conexiunea cazacă (episodul 1)

Legăturile dintre țările române și lumea ucraineană sunt vechi și întortocheate, fiind adeseori utilizate de către propaganda imperialistă autohtonă din anii 40 pentru a justifica invazia din URSS. Faptul incontestabil este acela că, înainte de a exista statul ucrainean, a existat Siciul zaporojenilor, statul creat de cazaci între Nistru și Don. Pe lângă „Siciul zaporojean” erau și alte „ținuturi libere” căzăcești,  create între 1648 și 1764 în Ucraina centrală, unde funcționa un hatmanat autonom, numit de ruși Malorossia (Mica Rusie), de către otomani Kazakia și, ulterior, Ucraina. 
Cert este că aceste hatmanate căzăcești, cunoscute oficial cu numele de Viysikо Zaporozikе, au avut mai mulți „atamani” de origine românească, iar cazacii ucraineni au jucat un rol major în istoria țărilor române timp de cel puțin un secol. Unii atamani aveau nume evident românești, cum era ca Samoilă Chișcă, Ioan Grigore Lobodă, Dănilă Apostol, Dumitru Hunu, Ioan Sîrcu sau Timotei Sgură sau Ion Şărpilă.
Dar cel mai cunoscut conducător al cazacilor ucraineni, care a pus mâna pe tronul Moldovei în noiembrie 1577, rămâne Ivan Serpeaha, zis și Nicoară (Nikora) Potcoavă. Acesta era fratele lui Ioan Vodă cel Cumplit, care a domnit cu brutalitate între 1572 și 1574 și care a preluat tronul tot cu ajutorul mercenarilor din Ucraina.
Trebuie să recunosc că, în adolescență, am fost fascinat de acest personaj ciudat, mai ales pentru că el fusese făcut

notoriu de unul dintre primele romane grafice publicate în socialism, scris de Radu Theodoru, cu desenele lui Puiu Manu intitulat „Ion vodă Cumplitul”. Bastard al lui Ștefăniță vodă, presupus nepot al lui Ștefan cel mare, Ioan Armeanul nu era așa cum zicea Hasdeu o figură „curat românească”. Fiu al unei armence pe nume Şerpega, Ioan era aliat al lui Mehmet-Claga, hanul tătarilor din Crimeea, unde se remarcase prin forța sa herculeană în luptele din stepele ucrainene. Este angajat o vreme mercenar în trupele lui Maximilian II, după care îl găsim „prăvăliaș” de pietre scumpe la Istanbul. După cum subliniază Hasdeu, Ioan nu avea niciun fel de fidelități religioase, trecea rapid de la luteranism la mahomedanism și înapoi la catolicism cu mare ușurință, în funcție de interesele sale politice. Cu ajutorul banilor, dar și al mercenarilor cazaci, se va instala drept „Oteț Moldova” (Părinte al Moldovei) și va muta capitala de la Suceava la Iași.

Sfârșitul său cumplit se datorează doamnei Chiajna, care uneltea la Istambul ca să-l pună pe tron pe fiul ei, Petru Șchiopul. Așa că în 1574 turcii trimit un corp expediționar care va înfrânge rezistența Armeanului la Roșcani. Deși era ajutat de 12.000 de cazaci, conduși de atamanii Pokotilo și Swiercewski, Ioan Cumplitul e trădat de infamul Ieremia Golia (care fusese tovarășul și aliatul său), e capturat și executat prin tragerea de către patru cămile.
Acum apare fratele său, despre care Sadoveanu a scris un roman eroizator și care este o figură legendară pentru ucraineni. În 1840 Taras Șevcenko chiar a scris un poem în cinstea acestui erou național, pe nume Ivan Pidkova, tradus la noi ca „Balada lui Nicoară Potcoavă”. Acesta e și titlul ultimului roman pe care Sadoveanu l-a publicat în timpul vieții, apărut în 1952. 
Povestea e impresionantă, un frate (Nicoară), vrea să răzbune moartea fârtatelui său și să se răzbune pe boierii care l-au trădat. Desigur, Sadoveanu fabulează, amestecă tătarii lui Demir Ghirai cu hatmanii cazaci, construind personaje negative din Petru Şchiopul și boierul Golia (deși acesta fusese ucis în bătălia de la Roșcani).
Erou al folclorului ucrainean, Potcoavă era doar frate vitreg al lui Ioan Armeanul, având aceeași mamă, pe frumoasa armeancă Șarpega. De la ea ar fi moștenit părul creț, astfel că localnicii îi mai spuneau și „Crețul”. Ca și fratele său Ioan, care trăgea singur un tun, Ivan Pidkova era un munte de om care îndrepta potcoavele cu mâinile goale sau, după cum scrie Ureche „rumpea” potcoave (pidkova e potcoavă în ucraineană, cuvânt din vechea slavonă, pod+kovati). 
Dar Nicoară nu era o figură inocentă sau melodramatică, nici un cazac demn, care nu vrea puterea și care se retrage din funcția de domnitor, cum îl descrie Sadoveanu. Nicoară era hatman al zaporojenilor care, pe baza legăturilor de sânge cu Ioan, se va instala domn al Moldovei. Desigur, domnia sa a fost considerată nelegitimă, el nefăcând parte din nicio familie domnească. Petru Șchiopul se întoarce cu ajutorul lui Murad III și, după o primă înfrângere a armatelor turcești, cazacii se vor refugia înapoi în Siciul zaporojean. Nicoară a fost arestat la Nemryiv, în actuala Ucraină, sursele poloneze spun că ar fi fost capturat de către palatinul Janusz Zbaraski și decapitat la Liov, în 1578 la ordinului lui Ștefan Bathory, care pe-atunci era rege al Poloniei. Chiar și azi el are o statuie în Liov, în piața Rynok, moartea sa eroică fiind menționată de florentinul Filippo Talducci, care povestește cum Potcoavă s-a urcat pe eșafod și l-a blestemat pe Bathory.
Cazacii vor continua să impună domnitori în Moldova, unul dintre acestea fiind și Petru Cazacul, presupus fiu al lui Alexandru Lăpușneanul, pe care zaporojenii nu vor reuși să îl susțină prea mult, el sfârșind strangulat la Stambul. 

Mai multe în episodul următor!