Erori au fost, erori sunt încă și-or fi cât neamul românesc!

Sigur nu știați, dar România are azi un rege, pe nume Stanislas I, care conduce în mod oficial așa-numitul regat al Araucaniei și al Patagoniei. Numele său franțuzesc e Stanislas Parvulesco, și se pare că Stanislas Întâiul a moștenit dreptul de a conduce poporul mapuche sau araucan aflat în America de Sud, care locuiește preponderent în Chile și Argentina. Araucania este un microstat creat în 1860 în sudul Argentinei și al statului Chile de către aventurierul francez Antoine de Tounens, de la care a „moștenit” și românul nostru tronul regatului său patagonez. Povestea este extrem de interesantă, pentru că triburile mapuche au fost unite de către acest francez care a creat un stat suveran pe la 1860 ce continuă să aibă propriile sale instituții chiar și azi.

Și mai interesant personaj este bunicul acestui „Rege al Araucaniei”, care este adeseori pomenit în cercurile neo-fasciste de la noi, dar pe care puțină lume îl cunoaște, Jean Pârvulescu. Autor al mai multor cărți în stil conspiraționist, foarte asemănătoare cu narațiunile lui Coruț, Jean Pârvulescu este mai cunoscut în Franța decât acasă. Prieten cu regizorul Eric Rohmer, admirat de Jean-Luc Goddard, tovarăș de pahar cu Gérard Depardieu el apare ca personaj chiar în celebrul Au bout du suffle. De altfel necrologul lui Parvulesco, apărut în Cahiers du Cinéma din decembrie 2010 spune astfel: „Personaj zbuciumat, fugit din România la douăzeci de ani (trecând Dunărea înot) și stabilit la Paris, unde e apropiat de extrema dreaptă și de OAS. Figură misterioasă a Noului Val, a fost apropiat de Rohmer, care l-a distribuit în L'Arbre, le Maire et la Médiathèque (1992). Aici faimoasa apariție cinematografică: 

Prezentându-se drept mistic, dar și agent secret în republica Congo, unde l-ar fi ajutat pe Tshombe să preia puterea în regiunea Katanga, dar şi pe „împăratul” Bokassa, Parvulesco a fost extrem de prolific în scris. A debutat în 1978 cu „La Miséricordieuse couronne du Tantra”, urmată de „Imperium”, în 1980, după care a publicat aproape treizeci de volume în care scrie despre tot felul de conspirații aquariene și despre agenți secreți ai unor forțe oculte care ar intenționa să distrugă umanitatea. Soluție la  această confruntare între civilizații este întoarcerea la tradiții și creștinism, el sugerând necesitatea înființării unui stat pur-creștin condus de un om al Bisericii. Considerat de către unii „ultimul mare fascist” al Europei, ficțiunile sale care amestecă yoga tantrică, anti-feminismul și autoritarismul au mulți adepți. Admirator al lui Evola și aflat în corespondență cu Heidegger, Parvulesco pare el însuși un personaj de ficțiune. El s-a remarcat de la bun început prin declarații șocante, afirmând de exemplu că regizorii din Noul val francez erau fasciști (și o spunea cu admirație), iar butadele sale sunt unele mai aiuritoare decât altele, cum e afirmația că hitlerismul a fost doar o „spirală botanică” sau aceea și că Vladimir Putin e o „întrupare pe Pământ al lui Christos Pantocratorul”. 

Adevărat Tolkien al conspiraționismului, el anunță întemeierea unei „Roma Ultima”, imperiu Euroasiatic întins de la Lisabona la Vladivostok, astfel că a fost îmbrățișat și de către euroasiatismul rusesc. Multe dintre cărțile lui sugerează că Istoria se va încheia cu întemeierea unui Mare Imperiu Eurasiatic, numit și Regnum Sacrum sau Imperium Sacrum, astfel înțelegem de ce eminența cenușie a putinismului, Alexandr Dughin, inspirat probabil din romanul L’étoile de l’Empire invisible (1994), îl va considera pe  Pârvulescu un soi de profet. Toate ficțiunile lui sunt despre secrete și cabale fie ale Aquarienilor ori, cum e „Spirala profetică”, diverse societăți secrete luciferice, în care agenții „vomei negre” (Vomitto Nero) uneltesc împotriva omenirii. Dușman al civilizației materialiste și a filosofiilor New Age, el are soluții dintre cel mai trăznite. Astfel, în „Dans la forêt de Fontainebleau” se sugerează că unirea dintre cele două religii creștine, ortodoxia și catolicismul, într-o singură „religie imperială” este posibilă și necesară, nelipsind tema Noului Ierusalim.  

Considerat „filozof mistic”, lui Parvulesco i s-a organizat în țară chiar un simpozion național prin grija ezoteristului Vlad Sauciuc, la care a participat și fiul său, Constantin Parvulesco, pe care nepotul l-a numit ambasador al Regatului Araucaniei şi Patagoniei, înnobilat duce de Villarica.

Aici o discuție cu Christophe Bourseiller care a publicat recent o carte intitulată „En cherchant Parvulesco (Vermillon, 2021)