Fault la limbă sau despre defaultarea romglezească

Banchereza este varianta bancară a romglezei, pentru că lumea finanțelor și a banilor este controlată de vorbitorii limbii baronului Rothschild, pare că vorbirea ei se cere încă înainte de angajarea în sistemul bancar. 

Așa se face că, după ce futboliștii au preluat fault cu verbul a faulta în loc de orice lovitură nesportivă, acum bancherii vor să ne bage pe gât „defaultul”, cu verbul probabil „a defaulta”. După cum se vede din știrea despre un posibil „default al datoriei Rusiei” în urma sancțiunilor impuse de țările occidentale, o incapacitate financiar-bancară devine o defaultare. În termeni bancari anglo-saxoni, prin „default” se înțelege de fapt incapacitatea de plată, respectiv neîndeplinirea obligațiilor financiare, în mod special ale celor referitoare la un împrumut.
Dar, pentru că lumea este controlată de finanțele anglo-americane, am ajuns să împrumutăm împreună cu creditele și o serie de termeni aberanți. Unele cuvinte sunt bine aclimatizate, ceea ce demonstrează că banii, deși nu au miros, au ureche pentru limbă. Un exemplu pozitiv recent, de care doamnele care girează DEX-ul nu au auzit încă, pentru că ele se uită doar la televizor la emisiunile cu „chefi”, este noțiunea de criptomonedă. Deși cripto-banii s-au adaptat la limba română, din păcate ei au venit însoțiți de „brokeri de criptomonede”, brăucării aceștia fiind preferați de finanțiștii noștri franțuzescului curtier, dar și cuvintelor deja existente, cum ar fi agent sau intermediar.
Așa că limba de benking autohton sună ca și când ar fi vorbită în Pekinul asiatic, începând de la o cacofonie larg răspândită prin înființarea unor instituții numite „banca comercială” (Komerzbank). Deși psihanaliza a demonstrat relația dintre bani și căcat, rămâne obligația specialiștilor din viitor să demonstreze de ce banchereza a creat o mulțime de „cuvinte zombi”, de fapt niște căcăreze de anglicisme care înseamnă un lucru în engleză, dar cu totul și cu totul altceva în limba cu care era calmată de ciobănaș fatalista Mioriță.
Cel mai amuzant este cheșul (plătiți chieș, te întreabă vânzătoarea), dar și cheșflăul (cash-flow, adică fluxul de trezorerie), deși strămoșii noștri se ocupau doar cu cașul de la oaie. Printre nenumărații monștri lingvistici se numără și acoperirea și descoperirea de card, pentru că termenul de card a substituit treptat cuvântul mult mai adecvat, cartelă. Un alt cuvânt din banchereză care s-a acomodat cu româna este cec care, deși în limba strămoșească latină descria o componentă a intestinului gros, acum a ajuns să însemne un bilet la purtător (check). Sigur, mai sunt și altele, cum ar fi cont, credit dar și debit (care au dat credit card și debit card), precum și depozit ori dividende.
Un zombi bancherez este, însă, „scoringul”. Azi, când ajungi client al băncilor de pe la noi primești un „scoring”, adică un scor de credit. Și acest cuvânt-monstru e folosit în locul altuia mult mai adecvat, adicătelea bonitate (care a fost preluat din germană). De faptul e vorba de nivelul de încredere de care beneficiază un cetățean, pentru care aveam franțuzescul solvabilitate. Ba chiar mai mult, pentru situația în care un cetățean avea destule resurse de plătnicie, era bun-platnic.

Lumea bancară a devenit un univers paralel, nu doar cu umanitatea, ci și cu limba română. Astfel nu mai au ghișee, ci desk-uri, iar unii concetățeni lucrează ca „ofițer back office”. Dacă ai căcălău de bani, atunci poți beneficia de un „private banking” (pe persoană fizică, desigur). Băncile au brenciuri (branch) în loc de filiale și oferă servicii dintre cele mai hilariante, cum sunt tranzacțiile de „futures”, care nu este  doar futuristică, este și profund futbolistică.
Unele cuvinte sunt năucitoare, așa e hedging-ul (acoperirea cum ar veni pre limba cronicarilor), cliringul (clearing însemnând doar compensanție) sau treidingul (trading, adică diverse activități comerciale). Mai sunt stock-urile (pentru acțiuni) și bond-urile (pentru obligațiuni). La fel este Ofșorul (offshore pentru toate afacerile extrateritoriale), holdingurile (pentru ansamblurile de companii asupra cărora există un singur monopol financiar). Ce să mai vorbim de cursul „spot” (tranzacții valutare valabile la 2 zile), sau „balanța de plăți” (pentru situația tranzacțiilor financiare), draft-ul bancar (pentru tranzacții garantate de bancă), sau „overdraftul” (când banca te lasă să cheltuiești aiurea). 
Aidoma Băncii Naționale, care are „rezerve” în valută și aur, ar trebui să fim mult mai rezervați cu privire la această neolimbă pe care o primim lizing (leasing, desigur) și pe care o folosim ca și când ar fi pe veresie, fără să știm că de fapt ne zălogim viitorul.