Adio, Gorbi, dar rămân cu tine

Mii de ruși au stat la coadă ca să își ia rămas bun de la Mihail Gorbaciov. Pe bună dreptate, pentru că și astăzi trăim într-o lume născută în urma deciziilor acestui ultim Secretar general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Acțiunile sale ne oferă câteva lecții despre cum se poate prăbuși un colos.

De la perestroika la catastroika
Gorbaciov a ajuns la putere în URSS într-un context straniu. Deși au existat doar șase secretari generali ai URSS în șaptezeci și patru de ani de istorie comunistă, în mai puțin de 2 ani URSS a avut trei conducători succesivi. După ce, în noiembrie 1982, a murit Brejnev, la scurt timp a urmat moartea lui Andropov, în august 1983. Apoi a venit moartea lui Constantin Cernenko, în aprilie 1984 și astfel a ajuns la putere al patrulea conducător, Gorbaciov. Aliat al fostului șef al KGB, Iuri Andropov, acest tânăr lider comunist (avea doar 54 de ani), a declanșat un proces de restructurare a sistemului sovietic numit perestroika, transformat în numai cinci ani în catastroika. Termenul de catastroika a fost folosit prima oară de către consilierul lui Václav Havel, Jacques Rupnik, combinație între catastrofă și troică (înțelegând FMI, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană). Preluat apoi de Alexandr Zinoviev și de către alți teoreticieni ai prăbușirii Uniunii Sovietice ca o anagramă negativă la adresa reformelor gorbacioviene, catastroika este sinonimă cu eșecul regimului sovietic.

Sunt mult teorii ale conspirației legate de această ascensiune. Defectorul KGB-ist Anatoli Golițîn autorul unei celebre cărți despre strategiile de dezinformare sovietică (New Lies For Old: The Communist Strategy of Deception and Disinformation), afirmă în The Perestroika Deception: The World’s slide towards the „Second October Revolution” că perestroika era doar o înscenare. Într-o serie de memorandumuri adresate CIA, Golițîn susținea că totul a fost pus la cale de către conducerea URSS, pe un traseu bine gândit menit să producă o „a doua revoluție din Octombrie” la nivel mondial. Fostul agent KGB afirma că acesta era un proiect pus la cale încă din 1958, din care ar fi făcut parte și falsa independență a României începând cu anii 60. El urma să ducă la constituirea unei „Europe socialiste”, fără prezența militară a NATO. Ideea că ar fi existat un plan bine pus la punct de către Gorbaciov și liderii partidelor de stânga de Europa Occidentală pentru crearea unui stat federal care să unească URSS și „casa comună Europa” rămâne doar o speculație. 

La polul opus e o altă teorie a conspirației, despre care am mai scris,  aceea că Gorbaciov (dar și Elțîn) au fost uneltele unui plan occidental de distrugere a URSS. Așa-numitul „Plan Dallesa” (Planul Dulles) presupunea punerea în scenă a unei strategii menită să corupă moral și biologic poporul rus, cu ajutorul unor lideri politici corupți, colaboratori ai Occidentului. 

Gorbaciov, însă, a fost victima unor forțe istorice mult mai puternice decât orice conspirație a agenturilor străine. De fapt mecanismele s-au pus în mișcare în anii 80, o dată cu criza economică mondială și recesiunea globală induse începând cu 1979 și marea criză a petrolului. Aceste forțe, care au dus în cele din urmă și la prăbușirea ceaușismului, au reprezentat principalul factor politic și în Occident ca și în fostele țări sovietice. 

Pe fondul acestor tensiuni globale  a venit la putere Reagan în Statele Unite, iar în Marea Britanie a ajuns prim-ministru Margaret Thatcher. E relevant că „doamna de fier”, care s-a întâlnit cu Gorbaciov în 1984, înainte ca acesta să fie șeful URSS, îl descria ca pe om cu care se puteau face „afaceri” (this is a man with whom I could do business).

Efectul crizei mondiale a fost adâncit în URSS de mai mulți factori, însă un important factor extern a fost lansarea programului numit „Inițiativa de apărare strategică” în SUA. În 1983 Ronald Reagan a anunțat crearea de către Statele Unite a unui sistem numit „Star Wars”, care prevedea distrugerea rachetelor balistice din spațiu, cu ajutorul laserelor și a armelor cu particule subatomice. 

Această gogoriță americană a prostit conducerea URSS, sovieticii au început să facă o serie de cheltuieli militare aberante, care au adus costurile dedicate industriei armamentului la 12-14% din PIB. În timp ce SUA cheltuiau 4-5% din produsul intern brut, în 1980 cheltuielile militare ale americanilor fiind de 115,4 miliarde dolari, sovieticii cheltuiau 174,3 miliarde de dolari (echivalent în ruble). După cum arătau studiile CIA, deja economia URSS era împovărată de cheltuielile militare, însă costurile au devenit tot mai masive, alocarea de resurse pentru cercetarea militară a atins cote alarmante. Unii autori afirmă chiar că 80% din toate investițiile de cercetare și dezvoltare din anii 80 erau dedicate industriei apărării și tehnologiilor de armament, bani risipiți inutil. Șefii complexului militaro-industrial sovietic (VPK, voeno-promîșlenîi kompleks) au avansat chiar un plan „asimetric” care să preîntâmpine „Războiul Stelelor” al americanilor, lansând mai multe programe de cercetare cu costuri estimate la 50 de miliarde de ruble.

Analiștii americani au publicat încă de la începutul anilor 80 studii despre cantitățile uriașe de echipamente militare, în special cele de înaltă tehnologie, care erau foarte scumpe în ruble și care erau importate de URSS. În plus sovieticii aveau două ori mai mulți angajați în armată decât Statele Unite, 5,5-5,8 milioane de bărbați, comparativ cu 2,9 milioane de bărbați în SUA, ceea ce reducea forța de muncă și creștea costurile sociale.

Așa se face că, în 1986, când Gorbaciov și Reagan s-au întâlnit la Reykjavik în Islanda, șeful sovietic i-a cerut președintelui american să renunțe la programul „Războiul stelelor”. Reagan a susținut sus și tare că proiectul fantasmagoric era necesar și le-a cerut în schimb rușilor să renunțe la o mare parte din rachetele nucleare, care costaseră sume fabuloase.

Celălalt factor extern care a tocat resursele URSS a fost războiul din Afganistan, unde talibanii, care erau finanțați de către CIA, și care au făcut pagube uriașe Armatei Roșii. În războiul din Afghanistan, conform datelor CIA (https://www.cia.gov/readingroom/docs/DOC_0000499320.pdf), costurile au început să crească vertiginos, ajungând la 15 miliarde de ruble doar între 1979 și 1986. Până în 1989, când trupele sovietice s-au retras în mod oficial, au murit 15.000 de soldați și au fost răniți peste 43.000, în ceea ce specialiștii occidentali numeau „Capcana pentru urși”  (Bear trap). Aici trebuie adăugate costurile materiale, cel puțin 333 de elicoptere și 118 avioane sovietice de tip MiG au fost distruse în timpul războiului, înlocuirea lor a necesitate noi cheltuieli.

În aceste condiții s-a prăbușit și prețul mondial al petrolului, principala sursă de venituri a URSS, ca și a Rusiei de azi. În martie 1986 prețul barilului ajunsese la 28,37 dolari, față de 143 USD în 1980 (sau 86.87 USD cât e azi). Așa că URSS, care susținea atât propria sa economie, cât și o mare parte din economiile țărilor din Europa de Est, a intrat în faliment. Cifrele sunt grăitoare, după ce între 1928 și 1970 creșterea economică a URSS era de peste 5% din PIB, ea s-a redus la 2% din PIB între 1980 și 1985, iar după începerea programului de perestroika a ajuns la -1,3%.

Așa cum arată Archie Brown (The Gorbachev Factor, Oxford University Press, 1996), „factorul Gorbaciov”, respectiv proiectul de reformă radicală a sistemului sovietic, exista încă din 1984. Noua gardă (Gorbacio, Iakovlev, Șevarnadze, Ielțîn) au încercat inițial să scoată URSS din „criza sistemică” în care se afla, însă măsurile de liberalizare economică, cum a fost Legea cooperativelor din 1988, ce permitea cetățenilor sovietici să înființeze micro-întreprinderi (frizerii, cafenele etc.) au fost simple paliative. Adevăratele probleme erau în economia „grea” a Uniunii Sovietice. Deși în 1980 producția de minereu de fier ajunsese la 502 milioane de tone, URSS fiind cel mai mare producător din lume, după cum demonstrează Philip Hanson (The Rise and Fall of the The Soviet Economy: An Economic History of the USSR, 2003) colapsul economic și social, sau catastroika, erau deja imposibil de  oprit. 

Peste toate au intervenit factorii interni, pentru că Gorbaciov era hotărât să pună în practică politicile de perestroika și glastnost, care ar fi trebuit să ducă la „perfecționarea socialismului” și la „reorganizarea structurală” a economiei, precum și la democratizarea administrației și societății. O mare parte din aceste idei sunt descrise în cartea publicată în limba engleză la editura Harper & Row în 1987, intitulată „Perestroika și noua gândire pentru țara noastră și întreaga lume” (în rusă Perestroika i novoe mîșlenie dlia nașei stranei i dlia vsego mira).

Această nouă gândire (novoe mîșlenie) i-a adus antipatia vechii gărzi a liderilor socialiști din Europa de Est, Ceaușescu, Jivkov sau Honecker criticând adeseori politicile gorbacioviste. „Efectul Gorbaciov” s-a simțit în republicile sovietice, pentru că în țările baltice sau în Georgia și Armenia au început mișcările centrifuge. Încă din noiembrie 1988 Estonia și-a declarat suveranitatea față de URSS, iar Imperiul a început să se clatine.

Un alt factor, aparent minor, dar care a avut masive reverberații interne a fost creat indirect de una dintre primele măsuri gorbacioviste. Noul lider de la Moscova a lansat o mare campanie anti-alcool, prohibiționismul gorbaciovian a dus în 1986 la reducerea la jumătate a producției de votcă din URSS. Efectul nu a fost trezirea rușilor la realitate, ci scăderea încasărilor la bugetul de stat cu aproape 14%, în condițiile în care 15% din bugetul unei familii sovietice mergea către consumul de alcool. Chiar și cea mai ieftină votcă, numită afectuos de ruși „Andropovka”, după numele secretarului general care i-a redus prețul la 3 de ruble, a fost scumpită, ajungând aproape 6 ruble, iar spre sfârșitul URSS ajunsese să coste aproape 10 ruble. 

Peste aceste evenimente s-a suprapus explozia de la Cernobîl, din aprilie 1986, care a arătat că glastnost avea loc doar în mintea secretarului general al partidului. Mai grave au fost cheltuielile, pentru că 500.000 de oameni au lucrat ca să oprească dezastrul, totul a costat aproximativ 18 miliarde de ruble, aproximativ 68 de miliarde de dolari.

Așa se face că, deși la Congresul 27 al URSS, în celebrul „Raport” privind „dezvoltarea economică și socială a URSS în perioada 1986-1990 și în perspectiva anului 2000”, se preconiza dezvoltarea economică, ultimul plan cincinal sovietic (al doisprezecelea din istoria URSS) care anunța o serie de reforme ce urmau să ducă la „accelerarea dezvoltării socio-economice” (uskorenie), a fost afectat de accelerarea crizei. Peste numai cinci ani, în mai 1991, chiar înainte de puciul de la Moscova, Gorbaciov se va milogi în Occident, cerând 100 de miliarde de dolari ajutor financiar de la G7, grupul națiunilor industrializate. 

Evenimentele mondiale au început să se accelereze după ce în 1988 fostul șef al CIA, George Bush, a fost ales președinte al SUA în locul lui Ronald Reagan. În iunie 1989 au loc primele alegeri libere în Polonia, care sunt câștigate în mod covârșitor de Solidaritatea. În octombrie Ungaria renunță la titulatură „Republică populară” și deschide frontierele pentru est-germani. În noiembrie 1989 cade zidul Berlinului, Todor Jivkov demisionează în noiembrie 1989, iar Nicolae Ceaușescu și soția lui sunt împușcați în decembrie 1989. La scurt timp, în 1991, este anunțată în mod oficial desființarea URSS, după ce în august fusese declarată înființarea Federației Ruse. În februarie 1991 președintele Cehoslovaciei, Vaclav Havel, a anunțat oficial desființarea pactului de la Varșovia. 

Abia în 1993 Agenția pentru Inițiativa Strategică de Apărare a SUA a fost dizolvată. Ea și-a împlinit datoria deși niciun „laser” nu a fost pus pe orbită și cu toate acestea 2700 rachete sovietice a fost retrase sau distruse de bună voie în urma tratatului din 1987 (SUA au distrus aproximativ 800). În 2019 guvernul Trump a anunțat retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară de Acţiune.

În 1990 lui Gorbaciov i-a fost decernat Premiului Nobel pentru Pace, împreună cu cecul de 1 milion de dolari, dar deja perestroika se transformase în catastroika. Ordinea mondială creată la Ialta în februarie 1945 a fost anulată pe 11 septembrie 1990, când președintele SUA, George W. Bush, anunța începutul unei „noi ordini mondiale”, la apariția căreia a contribuit Mihail Gorbaciov. Un deceniu mai târziu, tot pe 11 septembrie, turnurile gemene din New York se prăbușeau, marcând o nouă dezordine mondială.